O MINUNE CU SFANTA ICOANA A MANTUITORULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Am sa va spun o istorioara, ca sa vedeti ca taina Crucii s-a mai repetat uneori si in chip vazut. Iata ce s-a intamplat.
Intr-o casa oarecare bolea un biet crestin sarac si era aproape de moarte. Neavand cui sa vanda casa, a lasat-o cu chirie unui evreu pentru un timp, spunandu-i:
- Uite, ramai in casa mea, ca eu acum mor si la urma va ramane la niste nepoti ai mei.
Cand a murit crestinul acela, a ramas in casa aceea o icoana a Mantuitorului Iisus Hristos. Evreul acela, nefiind cu ura catre crestini, a lasat icoana pe perete si isi vedea de treburile lui. Dar a venit intr-o zi la dansul alt evreu si i-a zis:
- Cum stai tu, mai, cu icoana in casa? Uite icoana lui Hristos!
Iar el a raspuns:
- Asa am gasit casa cand am venit si n-am indraznit sa iau icoana de la locul ei, ca am auzit ca acela-i lucru sfant. Este Hristos!
Insa evreul acela, fiind rau si necredincios, a cerut icoana, si nu s-a lasat pana ce nu i-a dat-o. Si a luat icoana Mantuitorului de acolo, a dus-o la el acasa, departe, a chemat si pe altii si le-a zis:
- Sa facem si noi cu icoana lui Hristos, cum au facut parintii nostri!
Si au pus icoana pe un stalp si au rastignit-o cu cuie. Unde erau mainile Mantuitorului pictate au batut cuie si dupa ce au pus sfanta icoana acolo au inceput a o lovi in fata, batandu-si joc de ea. Unii Il scuipau, altii strigau: Hoo, coboara-Te de pe cruce! Si in fel si chip ziceau. Dupa cum au facut parintii lor, asa au facut si icoanei Mantuitorului, ca sa faca macar simbolic din ceea ce au facut parintii lor, sa le urmeze rautatea. Iar unul din ei a zis:
- Eu am auzit ca unul L-a impuns cu sulita in coasta!
Si in batjocura, cum radeau ei acolo, au luat o sulita si au impuns icoana. Dar deodata, cand au impuns-o, a inceput sa curga sange mult, incat i-au cuprins spaima pe toti, si au fugit la scoala lor si au spus rabinului:
- Iata ce am facut noi! Am rastignit icoana lui Iisus Hristos si, cand am impuns-o, a curs sange!
Si a venit invatatorul lor, rabinul, si a vazut adevarul. Apoi a zis:
- Vedeti? Acum s-a stabilit mai tare si mai clar decat toate ca parintii nostri au fost ucigatori de Dumnezeu Cel Viu si de Omul Iisus Hristos! Deci, daca a curs sange din icoana aceasta uscata de lemn, suntem toti vinovati de sangele Lui si trebuie sa ne botezam!
Si, ducandu-se la scoala cu icoana insangerata, s-au botezat toti aceia, toata scoala lor, si mult popor evreiesc a trecut la dreapta credinta, vazand sangele lui Hristos curgand din Preasfantul Sau Trup zugravit pe icoana, dupa atatea sute de ani de la rastignirea Sa pe Golgota.

O candelă de la Schitul "Sfânta Ana" se mişcă în CRUCE de două zile

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

O adevărată minune se petrece în faţa ochilor călugărilor şi pelerinilor care vin la Schitul Sfânta Ana din Muntele Athos – o candelă mare ce se află în faţa Uşilor Împărăteşti din Biserica schitului se mişcă continuu în formă de cruce din dimineaţa zilei de 12 aprilie, scrie agionoros.ru. Într-o convorbire pe care a avut-o un monah din schit cu Romfea.gr ne-a informat că deja de două zile candela, care se află înaintea Uşilor Împărăteşti din Biserica mare a Sfintei Ana se mişcă în formă de cruce. La întrebarea dacă în acest moment se întâmplă acest lucru, a subliniat: „Nu pot să explic asta, dar dacă veţi vedea aşa ceva este cutremurător”.
Mai multe detalii la link: http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/04/15/candela-de-la-schitul-sfanta-ana-se-misca-in-cruce-de-doua-zile/

“Giulgiul din Torino a fost creat de o lumină supranatura

“Giulgiul din Torino a fost creat de o lumină supranaturală” spun cercetătorii

Chipul lui Hristos de pe Giulgiul din Torino este una dintre tainele istoriei şi obiectul unei dezbateri aprinse între cei ce cred în autenticitatea sa şi cei care spun că este un fals ulterior.

Câţiva oameni de ştiinţă italieni care au afirmat că există îndoieli în privinţa autenticităţii acestuia, după cercetări intense, admit că relicva este adevărată. Cercetătorii lucrează la „Agenţia Naţională Italiană pentru Noi Tehnologii, Energie şi Dezvoltare Economică Sustenabilă” şi au petrecut mulţi ani încercând să facă o replică a giulgiului. Ei au ajuns la concluzia că numai ceva ca un laser avansat cu ultraviolete ar fi putut fi capabil să creeze o asemenea imagine, o tehnologie imposibilă în Evul Mediu.



Ei au sugerat că imaginea de pe giulgiu a fost obţinută printr-o descărcare imensă de energie, care nu ar putea veni decât din Învierea Mântuitorului Hristos. Rezultatele arată că o radiaţie intensă direcţională de ultra-violete ar putea colora o ţesătură de in, pentru a reproduce caracteristici similare giulgiului de la Torino, spun cercetătorii. În acelaşi timp în Evul Mediu nu exista niciun dispoztiv capabil să genereze o asemenea radiaţie. Vaticanul deţine proprietatea asupra Giulgiului şi spune că el este o “explorare în taina credinţei”. Dar Biserica Catolică nu declară dacă giulgiul a aparţinut cu adevărat lui Hristos.

Giulgiul a fost adus din Ţara Sfântă de un cruciat în secolul al XIV-lea. El a rămas într-o mănăstire franceză pentru secole. Apoi, el a fost dat Arhiepiscopului de Torino în 1578 de către Ducele de Savoia şi a fost păstrat în Catedrala din Torino de atunci. Deşi unii cercetători au spus că giulgiul este un fals, doi cercetători din Israel au declarat după datarea cu Carbon 14 că plantele din care a fost ţesut provin din perioada sec. I şi sunt din Ţara Sfântă. Profesorul Paolo Di Lazzaro, unul dintre cercetătorii giulgiului a spus că “abilitatea de a colora astfel o pânză de in este de domeniul miracolelor”.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.dailymail.co.uk

Minunile Sf. Serafim de Sarov

Scrisoarea adresată stareţului Mănăstirii Sarov de către moşierul din Kadomsk, Vasilie Ivanovici Evsinkov, care domiciliază în gubernia Tambov, judeţul Temnikovo, regiunea Enkaevsk, sătucul Jilov

Îmbolnăvindu-mă de anghină cronică, am sufe­rit de această boală mai bine de 30 de ani şi crizele mă ţineau mereu între 8 şi 9 zile. La sfârşitul lunii februarie a acestui an am răcit la picioare, iar durerea în gât din cauza anghinei a culminat cu neputinţa de a înghiţi. Acestea s-au întâmplat între ziua a patra şi a cincea din perioada crizei, deci anume în perioada cea mai critică a bolii. Şi, cunoscând multe dintre vindecările săvârşite prin mijlocirea Preacuviosului Serafim de Sarov, m-am rugat lui cu mult sârg pentru a mă ajuta în izbăvirea de boală. Astfel, spre dimineaţă am simţit o uşurare, iar în timpul zilei m-am vindecat cu desăvârşire, fapt despre care consider că este de datoria mea să vă anunţ, pentru a se lua în consideraţie. Cel care se roagă pentru Cuvioşia Voastră, Vasilie Ivanovici Evsinkov, 13 august 1902

Scrisoare către staret, din partea ţăranului Grigorie Kneazeatov din data de 14 septembrie 1902

Înalt Preacuvioşia Voastră,

Am onoarea de a vă aduce la cunoştinţă următoarele: cu 4 ani în urmă, în timp ce dormeam a venit la mine părintele Serafim îmbrăcat în veşminte colorate, încins la brâu, cu barba şi părul albe şi mi-a spus: „Spune-i lui Cozma Abramov că a uitat de mine; eu sunt Serafim de Sarov". În ziua următoare i-am transmis acestea lui Cozma Abramov. Spusele mele l-au mişcat foarte tare şi el a zis: „În numele lui Hristos, iartă-mă, părinte Serafim". Atunci l-am întrebat ce înseamnă toate acestea. „Aveam dureri de dinţi, povestea el, şi un pelerin mi-a dat cartea despre nevoinţele părintelui Serafim şi m-a sfătuit să mă rog lui şi astfel m-am vindecat. De atunci m-am rugat lui mai mult de 20 de ani, făcând către 3 închinăciuni zilnic. Dar de când am început să lucrez în fabrică în clădirea comună, am început să uit de această rugăciune". Şi din ziua aceea Abramov a început să se roage din nou părintelui Serafim şi chiar s-a mutat cu traiul în casa sa.

Grigorie duruşi mov Kneazeatov, din satul Zolotovoi, regiunea Mihailovsk, judelui Bronnițk, gubernia Moscova

Scrisoare către stareţ

Mult stimate părinte Ierofei,

Subsemnata, soţia locotenent-colonelului Regimentului 102 din Veatka, Natalia Mironovici, citind despre dispoziţia şi hotărârea Sfântului Sinod adresată staretului Mănăstirii Sarov în ceea ce priveşte continuarea înscrierii minunatelor semne săvârşite prin mijlocirea stareţului Serafim, vă aduc la cunoştinţă că fiica noastră, care studiază în Sankt-Petersburg la Institutul Smolino-Alexandrovsk, Olga, a fost bolnavă de o boală încă puţin cunoscută medicinei şi a bolit din toamnă tot anul şcolar 1900, fiind în anul al-II-lea - penultimul an de studii. Tot trupul ei din partea extremităţilor inferioare era presărat cu pete de culoare roşu închis şi se observa slăbiciunea întregului organism şi pierderea poftei de mâncare, în ciuda tuturor eforturilor şi a străduinţei excelentului medic şi om care era consultant al institutului la care studia fata, domnul Enko. Datorită lui, nu o dată a fost întrunit consiliul celor mai cunoscuţi medici din Sankt-Petersburg. In urma diagnosticului noi, ca părinţi, am fost anunţaţi să luăm neapărat fata de la institut şi să o ducem în sud, deoarece clima din Sankt-Petersburg îi ameninţa sănătatea cu dezvoltarea rapidă a tuberculozei. Sosind la institut şi anunţând medicul că nu avem posibilitatea de a o duce pe fiica noastră în ţările calde, am hotărât s-o iau acasă. Insă doctorul, cunoscând numărul mare al membrilor familiei noastre, a hotărât să se ocupe dânsul de decizia ca fiica noastră bolnavă să beneficieze de tratament din contul statului. Şi iată că s-a rezolvat şi cu decizia de a o trimite în ţările calde în perioada verii. Acestea se întâmplau de Crăciun. Insă eu, auzind multe despre minunile şi vindecările săvârşite prin rugăciuni­le părintelui Serafim şi chiar bucurându-mă de vindecare, am trimis o scrisoare la Sarov, în care rugam să fie săvârşită panihida la mormântul părintelui Serafim şi să se facă rugăciuni pentru vindecarea fiicei, cerând să-mi fie trimisă apă din izvorul stareţului Serafim. La scurt timp după aceasta, în luna aprilie a anului 1900, când se săvârşise şi panihida pentru părintele Serafim la Sarov, Olga, fiind încă în infirmerie, s-a ridicat şi a văzut că toate petele de pe trupul său dispăruseră. Atunci a fost înştiinţat medicul, care, văzând acestea, a fost şocat de schimbarea atât de bruscă. În luna mai totuşi, pe timp urât, şi-au făcut apariţia din nou câteva pete. Însă după ce a băut de câteva ori apă din izvorul părintelui Serafim, petele au dispărut cu desăvârşire şi până în prezent fiica mea este complet sănătoasă şi a terminat studiile cu bine. Ceea ce şi declar pentru a se înscrie.

Scrisoare adresată starețului

Prin această scrisoare doresc să-mi împart bucuria cu obştea Mănăstirii Sarov, căci am fost vindecat prin rugăciunile stareţului Serafim, Proslăvitul nevoitor al lui Dumnezeu. Voi relata acestea în mod mai amănunţit. In data de 1 martie a acelui an (1902) pe faţa mea au apărut câteva coşuri, care în data de 2 martie s-au înmulţit. Atunci am apelat la medicamente, am folosit o alifie, însă nimic nu mi-a fost de folos, căci abia îmi dispărea un coş şi îndată îmi apărea un altul. Nu ştiam cum să procedez. În data de 7 martie mi-am amintit de plăcutul lui Dumnezeu Serafim şi, cu o profundă credinţă în mijlocirea sa in faţa Celui Preaînalt, l-am rugat cu lacrimi în ochi să mă vindece. Pe lângă acestea, am mâncat o bucată din prescura pe care anul trecut am adus-o de la Sarov şi am băut apă cu puţin nisip de la mormântul părintelui Serafim. Şi ce să vedeţi! Spre seara acelei zile coşurile mele au început să se usuce şi în ziua următoare faţa mea a devenit curată, păstrând doar mici urme ale bolii. Multmilostivul Dumnezeu nu încetează astfel să săvârşească minuni prin rugăciunile aleşilor Săi.
Şi dacă va fi nevoie de o confirmare a celor de mai sus, scrieţi-mi şi eu vă voi trimite mărturiile proprietarilor casei în care locuiesc.
Adresa mea este: oraşul Livnî, gubernia Oriol, strada Nikoliskaia, lui Nicolai Nicolaevici Perekalin.

Înregistrarea unei declaraţii personale din 5 aprilie 1903

Ţăranul Ilie Dimitrov Goriunov din satul Timansk, judeţul Klin, gubernia Moscova, a declarat stareţului şi obştii următoarele: timp de câţiva ani la rând a avut dureri în regiunea ochilor şi în sfârşit s-a hotărât să se opereze. Acestea s-au întâmplat acum 5 ani. Operaţia n-a reuşit şi ca urmare Goriunov a orbit definitiv. Ochii săi s-au închis şi reuşea cu mare greutate să deosebească ziua de noapte. Această stare a durat 5 ani, până când el, iarna trecută, a citit viaţa stareţului Serafim de Sarov. Auzind despre multele vindecări săvârşite prin mijlocirea părintelui, Goriunov a pornit pe jos spre Mănăstirea Sarov. A mers timp de o lună şi, în sfârşit, cu mare greutate, în data de 29 martie a ajuns la mănăstire şi s-a îndreptat imediat spre izvorul părintelui Serafim. Scăldându-se în izvor, spre marea sa bucurie a început să vadă puţin. Iar după ce a mai stat câteva zile la Sarov şi s-a rugat îndelung la mormântul stareţului Serafim, s-a scăldat pentru a doua oară în izvor, în Sâmbăta Mare, pe 5 aprilie. În acel moment ochii lui s-au deschis şi el a început să vadă foarte clar şi să distingă toate obiectele.

Scrisoare către egumena Leonida, stareța Mănăstirii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului" din Şihansk, judeţul Gorodişcensk, eparhia Penzei

În luna septembrie a anului trecut, 1902, o maică din mănăstirea ce mi-a fost încredinţată, şi anume economa Melitina, a răcit foarte tare în timp ce făcea ascultare şi drept urmare a simţit o durere insuportabilă în gât şi în partea de sus a pieptului, în dreapta. Consultând câţiva medici, boala s-a dovedit a fi o puternică stare catarală a părţilor afectate, care, în ciuda străduinţei medicilor, se acutiza pe zi ce trecea, aducând bolnava la disperare. În data de 23 octombrie maica s-a împărtăşit cu Sfintele lui Hristos Taine şi i s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu. Însă şi după aceea boala ei a avansat, ducând-o la extenuare, în 23 decembrie i s-a săvârşit pentru a doua oară Taina Sfântului Maslu. La începutul lunii februarie boala ei s-a complicat atât de tare, încât când tuşea a început să elimine cheaguri de sânge. Moartea sa era inevitabilă. În această stare, bolnava s-a adresat în rugăciune părintelui Serafim de Sarov; vărsând şiroaie de lacrimi şi cu credinţă mare, l-a rugat s-o vindece. În urma acestei rugăciuni, ea a adormit profund, ceea ce nu mai putuse să facă în timpul bolii. Şi ce să vedeţi! Dimineaţa s-a trezit perfect sănătoasă, de parcă nici n-ar fi fost bolnavă şi, radiind de bucurie, s-a înfăţişat la adunarea maicilor, care au rămas foarte uimite şi până azi maica Melitina este perfect sănătoasă. De aceea, Preacuvioase părinte, cu supunere vă rugăm să înregistraţi această minune a vindecării Maicii Melitina prin mijlocirea părintelui Serafim şi s-o adăugaţi la celelalte minuni.
Confirmăm tot ce am relatat mai sus prin punerea ştampilei mănăstirii.
Egumena Leonida, stareţa mănăstirii, preotul Petru Attikov, maica economă Rahela şi maica Serafima, din consiliul administraţiei mănăstirii, 22 martie 1903

Scrisoare adresată stareţului, din 17 martie 1903

Trebuie să vă mărturisesc despre minunea ce ni s-a întâmplat, mai ales că am făgăduit să scriu despre aceasta. În data de 28 ianuarie a acestui an, fiica mea, Pelaghia, în vârstă de 2 ani şi jumătate, s-a îmbolnăvit de scarlatină şi în plus încă de la naştere ea suferea şi de pe urma aşa-numitei boli englezeşti. Noi am dus-o la spital şi acolo ne-au spus că este foarte slăbită şi că nu prea sunt şanse să-şi revină. Mi s-a făcut milă de fetita mea.
Exact în acea perioadă Sfântul Sinod hotărâse proslăvirea plăcutului lui Dumnezeu, părintele Serafim. Eu citisem şi auzisem despre viaţa şi ajutorul său oferit oamenilor şi mi-a venit fericita idee de a-i cere mijlocirea şi ajutorul şi am început să chem numele plăcutului lui Dumnezeu în gând: „Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul; ajută-ne prin rugăciunile tale". Şi am făgăduit să scriu Cuvioşiei Voastre sau redacţiei Pelerinului rus, la care sunt abonat. Am hotărât totuşi să vă scriu Cuvioşiei Voastre. Dacă n-aş fi făcut acest lucru, m-ar fi chinuit mereu.
Acum, mulţumită Domnului şi rugăciunilor părintelui Serafim, fiica mea deja de o săptămână şi jumătate este sănătoasă. Scarlatina i-a trecut repede, astfel încât medicul ne-a propus s-o externeze peste 20 de zile, însă temându-ne să nu răcească, am mai ţinut-o în spital încă 40 de zile. Cum aş putea oare să mulţumesc lui Dumnezeu şi sfântului Său pentru această minune săvârşită cu noi, păcătoşii? Părinte egumen, săvârşiţi, vă rog, panihida la mormântul plăcutului lui Dumnezeu, părintele Serafim. Pe lângă aceasta, ataşez o rublă şi mă încredinţez rugăciunilor Cuvioşiei Voastre, Vasilie Selenkov.
Adresa mea: Nijnii-Novgorod, prăvălia lui N.M. Torsuev, lui Vasilie Ivanovici Selenkov.

Scrisoare către starețul mănăstirii

Înalt Preacuvioşia Voastră, mult stimate părinte egumen,
Îndrăznesc să aduc la cunoştinţa Cuvioşiei Voastre minunea vindecării mele prin rugăciunile fericitului părinte, stareţul Serafim.
În luna iulie a anului 1890, în oraşul nostru au fost câteva cazuri mortale de holeră. La scurt timp după ce unul din slujitorii noştri a murit de holeră, am observat semnele acestei îngrozitoare boli. Soţul meu era plecat pe atunci la iarmaroc în Nijnii-Novgorod cu probleme negustoreşti, iar boala mea luase o formă ameninţătoare, fiind însoţită de puternice stări de vomă şi de convulsii. Eu sufeream foarte tare şi în clipa în care au fost epuizate toate mijloacele omeneşti posibile de a mă vindeca de boală şi nimic nu-mi mai ajuta, am fost spovedită şi împărtăşită cu Sfintele Taine de către părintele (O.A.) şi chiar mă pregateam de moarte. Căci puterile mele scăzuseră atât de tare, încât nici nu mă mai puteam ridica din pat, iar durerea insuportabilă din burtă și convulsiile nu-mi dădeau pace. Dar după ce m-am împărtăşit, în noaptea care a urmat am aţipit pentru o clipă şi deodată mi s-a părut că de mine se apropie un bătrân îmbrăcat în haină monahală şi cu cruce pe piept, care, după ce m-a binecuvântat, m-a sărutat pe cap şi mi-a zis: „Mai trăieşte".
Eu m-am bucurat foarte mult şi l-am întrebat: „Cine sunteţi, părinte?" „Serafim de Sarov", mi-a răspuns şi s-a făcut nevăzut. Iar când m-am deşteptat, am simţit o mare uşurare: durerea din burtă a încetat şi convulsiile s-au redus. Despre vedenia pe care am avut-o am povestit soţului meu, care se întorsese atunci, şi celor ai casei. Puterile au început să-mi revină şi peste câteva zile eram deja complet sănătoasă. In primăvara anului următor am fost la Sarov împreună cu soţul meu şi am săvârşit un moleben de mulţumire lui Dumnezeu şi panihida la mormântul Fericitului stareţ, însă despre vindecarea mea n-am povestit nimănui altcuiva decât părintelui Anatolie. Acum însă, întru proslăvirea plăcutului lui Dumnezeu, nu mai cutez să păstrez tăcerea asupra acestei minunate vindecări a mea de către preacuviosul părinte. La aceasta ataşez şi o rublă pentru molebenul fericitului stareţ Serafim.
Văduva fostului negustor Vasilie Teofanov Blinov, oraşul Kotelnici, gubernia Veatka,
 Maria Mihailovna Blinova, 27 februarie 1903

Scrisoarea ţăranului A.T. Pimaşkin

Preacuvioşiei Sale, părintelui egumen dimpreună cu obştea.
Consider că este de datoria mea să vă aduc la cunoştinţă, Preacuvioase, ce am auzit despre vederea cu duhul a părintelui Serafim de Sarov. Cu 25 sau 27 de ani în urmă, ţăranului Cozma Ozipov Mironov din aceeaşi regiune cu mine, dar din satul vecin, Jeludev, în prezent mort de vreo 10 sau 15 ani, îi plăcea să mai stăm de vorbă sau să-mi povestească câte ceva. Şi, printre altele, am auzit de la el că nu mânca înainte cartofi, dar a început să mănânce. Atunci l-am întrebat de ce nu mânca înainte; el mi-a răspuns că era de părere că e păcat. „Dar acum de ce nu-i păcat?", l-am întrebat eu. Şi Mironov a început să-mi povestească că el avea îndoieli referitor la consumarea cartofilor şi auzind despre sfaturile bune ale Dreptului părinte Serafim de la Sarov şi-a pus în gând să meargă la dânsul ca să-l întrebe dacă e păcat sau nu să mănânce cartofi.
La sosirea sa în Sarov (aceasta se întâmpla în luna martie), a participat la Sfânta Liturghie şi apoi a început să se apropie de părintele Serafim. Pe atunci era multă lume şi era greu să te apropii. Intre timp, părintele Serafim binecuvânta şi învăţa pe fiecare, oferindu-i sfaturi folositoare. Când Mironov s-a apropiat de părintele şi se pregătea să-l întrebe, înainte să apuce să pună întrebarea Cuviosul Serafim şi-a îndreptat privirea spre el şi i-a spus: „Cu toate că tu însuţi nu mănânci cartofi, totuşi la primăvară să semeni mai mulţi". Mironov a rămas fără grai, văzând că problema sa a şi fost rezolvată. Şi continând să se apropie, a văzut iarăşi privirea părintelui Serafim şi a auzit din nou: „Ai grijă, prietene, seamănă mai mulţi cartofi". Iată că sosise primăvara şi Mironov, neavând prea mulţi cartofi, a mai cumpărat şi a semănat mai mult decât în anii precedenţi. Şi ce credeţi? In acea vară, recolta a fost foarte slabă, astfel că unii n-au cules decât ce semănaseră şi aceea de calitate inferioară. Pe când cartofii lui Mironov au rodit foarte bine, iar el a cules atât de mulţi, încât şi-a făcut şi rezerve. El a hrănit cu cartofi nu doar familia, ci şi vitele sale. De atunci Mironov a început să mănânce cartofi, mulţumindu-i părintelui Serafim şi considerându-l văzător cu duhul.
Ţăranul Alexandru Trofimov Pimaşkin din satul Hahlovka, judeţul Elatomsk, gubernia Tambov, 16 martie 1903

Scrisoare către staretul mănăstirii

Binevoiţi să ascultaţi despre vindecarea pe care mi-a dăruit-o Dumnezeu prin sfântul Său nevoitor, ieromonahul Serafim. Dumnezeu mi-a trimis boala pentru păcatele mele şi în luna august a anului 1902 am început să simt o durere în piept. Medicii au diagnosticat-o drept tuberculoză. Tratând-o, în luna februarie a anului următor am simţit o durere în stomac. Crezând că va trece, la început nu i-am acordat prea mare atenţie. Dar când durerile au devenit insuportabile şi am cerut ajutorul medicului, s-a constatat că am „cancer rectal" şi că fără operaţie nu se poate vindeca. Dar pentru că sufeream de anemie, pentru mine operaţia presupunea un risc. Fiind foarte dezorientat, am început să citesc viaţa Ieromonahului Serafim şi întâmplător m-am oprit la mărturia Anei Semenova Rubţova care descrie vindecarea sa. Impresionat de cele citite, am aşezat cartea lângă locul bolnav, rugându-mă în gând Preacuviosului Serafim să mă vindece. În clipa următoare am simţit cum de sus curge apă şi se revarsă peste locul bolnav şi de fiecare dată când făceam acest lucru, se întâmpla la fel. De atunci am început să simt o mare uşurare. Vă trimit prin transfer suma de 10 ruble şi cu multă supuşenie vă rog să nu refuzaţi a săvârşi panihida la mormântul părintelui Serafim şi să trimiteţi pământ de la mormântul său pe următoarea adresă: oraşul Iamburg, gubernia Sankt-Petersburg, în satul Novopiatniţkoe, lui Şlefan Nichifor Başakinov.

Scrisoare către stareț

Moşierul Alexandru Nicolaev Jukov din orăşelul Nedrigailova, judeţul Lebedinskoe, gubernia Harikov, a fost bolnav timp de 4 ani de reumatism şi de boala englezească; nici un remediu nu i-a fost de folos. La sfatul părintelui său duhovnicesc, a plecat la Mănăstirea Sarov şi a ajuns în data de 4 iunie a anului 1903. La sosirea sa în 4 iunie seara, boala s-a intensificat. Însă trezindu-se în dimineaţa zilei următoare, el s-a simţit complet sănătos şi s-a grăbit cu bucurie să ajungă la mormântul stareţului Serafim, unde a rugat să se slujească panihida, după care s-a scăldat în izvor. Petrecând 3 zile în Sarov şi simţindu-se complet sănătos, Jukov a anunţat obştea mănăstirii despre vindecarea sa.
El domiciliază pe domeniul Haritonenko din judeţul Borzninsk, gubernia Cernigovo, la 26 de verste de statia Dimitrievka a căii ferate Libavo-Romenskaia.

Scrisoarea şefului de poliţie al Unităţii I a Kremlinului din Nijnii-Novgorod, Alexandru Iacovlevici Puare din 23 aprilie 1903

În data de 22 ianuarie a acelui an el a fost paralizat, nemaiputându-şi folosi partea stângă a trupului şi i s-a strâmbat gura, astfel încât până în data de 9 februarie a stat nemişcat. În data de 9 a fost întrunit consiliul medical, care a spus că în ajunul Paştilor (6 aprilie) va fi în stare să meargă prin cameră cu ajutorul bastonului. Insă în ziua următoare, 10 februarie, a venit la el un bun cunoscut, un oarecare Bolişakov, care i-a adus o sticluţă cu apă din izvorul părintelui Serafim, iar în noaptea de 10 spre 11 soţia lui l-a văzut în vis pe părintele Serafim. În dimineţile zilelor de 11 şi 12 el a băut pe stomacul gol câte o linguriţă din apa ce i s-a adus şi, după a doua linguriţă, s-a simţit brusc atât de bine, încât s-a ridicat de unul singur din pat şi a mers puţin prin cameră, încă nesigur. Iar în 13 februarie deja mergea prin toate camerele şi sănătatea sa se îmbunătăţea pe zi ce trecea. In 13 aprilie a venit la Sarov şi timp de 2 zile a mers şi s-a scăldat sub şuvoiul de apă al izvorului părintelui Serafim. Întorcându-se acasă şi constatând că starea sănătăţii sale s-a îmbunătăţit simţitor, cu binecuvântarea Preasfinţitului Nazarie, episcopul de Nijnii Novgorod, el mărturiseşte tuturor despre cele întâmplate, ataşând la declaraţia sa ştampila și semnătura a 5 persoane.

Ţăranul Prohor Serghiev din sătucul Pocinok, judeţul Eleţ, gubernia Smolensk, anunţă în scrisoarea sa următoarea mijlocire minunată a părintelui Serafim:

În data de 27 mai 1903 acesta a fost atacat în pădure de un om care îi purta pică şi care a început să-l lovească fără milă cu pumnii şi cu băţul, pe cap şi pe tot corpul. Deoarece Prohor avea 50 de ani şi nu era prea puternic, neputând să-şi folosească foarte bine picioarele încă de vârsta de ani, pe când cel care l-a atacat era puternic şi sănătos, el nu mai spera nici măcar să rămână în viaţă. În această situaţie de mare deznădejde şi-a adus aminte de părintele Serafim şi în special de momentele în care cuviosul fusese atacat de tâlhari şi l-a chemat în ajutor rugându-se. Atunci, deodată a simţit că, oricât de tare l-ar fi bătut acel atacator, nu-i putea pricinui nici leziuni şi nici o durere prea mare.
Scrisoarea este semnată de preotul V. Ţvetkov şi ştampilată cu pecetea mănăstirii.

Fiica de ţărani Maria Vasilieva Tretiakova din satul Semenova, judeţul Kargopolisk, gubernia Olonetk, anunţă în scrisoarea sa din 16 iunie 1903 următoarele:

Pe 13 iunie avea dureri puternice de cap şi de dinţi. Când s-a rugat în gând Preacuviosului Serafim ca s-o ajute, durerea a început să cedeze, dar ea s-a îndoit şi s-a gândit că durerea îi trece în mod firesc şi dintr-odată a simţit nu doar revenirea durerii de cap şi de dinţi, ci şi o febră mare. Astfel s-a chinuit toată noaptea, dar s-a şi rugat: „Preacuvioase părinte Serafim, ajută-mă". Spre dimineaţă a adormit pentru 2 ore, iar când s-a trezit nu mai simţea durerea, dar avea toată faţa umflată. După acestea boala nu s-a mai întors şi umflătura a cedat treptat.

Vindecare minunată

În data de 24 iunie 1903, văduva Parascheva Loghinova Erşova, soţie de soldat, din satul Verhospaski, regiunea Kriveţk, judeţul Vetlujesk, gubernia Kostroma, a declarat despre următoarea vindecare minunată a fiicei sale Matrona în vârstă de 9 ani. Acum un an şi jumătate, Matrona, care mai înainte fusese complet sănătoasă, s-a îmbolnăvit. Boala ei a luat proporţii înspăimântătoare: mâinile s-au strâns spre cap, iar picioarle i-au înţepenit, fără a le mai putea mişca.
Nu putea sta nici aşezată, nici culcată fără pernă. În această stare a fost internată în spitalul din satul Pâşciug în luna decembrie a anului 1903. Medicii au constatat că ea avea creierul fragmentat și au refuzat s-o mai ţină acolo din cauza imposibilităţii de a o vindeca. În acea stare bolnavă a fost luată din spital şi a rămas în preajma mamei sale. Medicii au propus să i se dea o adeverinţă pentru ca bolnava să fie internată în clinica orășenească, însă mama sa a hotărât să apeleze cu credinţă la ajutorul haric şi se gândea să meargă la Mănăstirea Solovăţ. Atunci rudele ei apropiate au sfătuit-o ca în locul unei asemenea călătorii îndepărtate să meargă la noul Sfânt al lui Dumnezeu, părintele Serafim. Şi ea a hotărât să meargă la Sarov. Acestea au avut loc de lăsatul secului de brânză şi ouă (în jur de 10 februarie). Chiar din acea perioadă, bolnava a simţit o uşurare şi a început să se vindece. Astfel, în preajma sărbătorii Sfintei Treimi (25 mai) mama împreună cu fiica bolnavă au pornit la drum şi au ajuns la Sarov pe 17 iunie. Înainte de sosirea lor la mănăstire, bolnava încă îşi mai pierdea cunoştinţa, aflându-se în această stare în jur de o zi şi jumătate. În plus, ea nu mai putea nici să mănânce, nici să bea şi din gură îi curgea spumă. Ajungând la Sarov, în ziua următoare, miercuri, ea s-a aflat tot în aceeaşi situaţie, rămânând nemâncată, însă mai târziu s-a produs o uşurare semnificativă şi bolnava a început să se ridice din pat de una singură şi să-şi simtă oarecum mâinile. Apoi Parascheva Erşova a mers de 3 ori la izvorul părintelui Serafim. Prima dată ea a dus-o pe copilă în braţe, iar înapoi bolnava a parcurs şi singură o oarecare distanţă. Astfel, de fiecare dată ea se simţea din ce în ce mai bine. Ultima dată, pe 24 iunie, bolnava a parcurs tot drumul până la izvor şi înapoi de una singură.
O nouă mărturie 

Preotul bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului" din oraşul Moscova, Teodor Vozdvijenski, în scrisoarea din 20 iunie 1903 a relatat mărturia moşierului Alexei Teodorov Danilov referitor la următoarea vindecare minunată din anul 1872 a surorii sale, Maria.

Fiind căsătorită cu negustorul Iudin din oraşul Şaţk, gubernia Tambov, Maria s-a îmbolnăvit în mod straniu. Nemaifiind în stare să vorbească, a început să manifeste semne de alienare mintală, ajungând până la turbare. Se lovea, dansa, strica tot ce-i ieşea în cale şi în acelaşi timp slăbea foarte repede, astfel încât în decursul a jumătate de an s-a făcut ca o aşchie. Toate strădaniile medicilor pentru a-i uşura boala s-au dovedit zadarnice. În această stare, ea a fost trimisă în casa părintească din oraşul Temnikov (gubernia Tambov).
De acolo, la sfatul cunoscuţilor, mama şi fratele ei, A.O. Danilov, au dus-o la Sarov, la mormântul părintelui Serafim. Ajunsă acolo, bolnava se comporta atât de violent, încât n-a fost lăsată nici să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Atunci fratele ei a dus-o la izvorul părintelui Serafim şi aici s-a săvârşit o minune: după ce a fost scăldată de către fratele său, ea, care până în acele clipe făcuse mare tărăboi, s-a liniştit. În ziua următoare, în timp ce băteau clopotele pentru Liturghie, bolnavei i-au dat lacrimile şi ea, care vreme de o jumătate de an nu vorbise, a început dintr-odată să vorbească. „Şi, mulţumindu-i Domnului, continuă fratele ei, noi ne-am întors în Temnikov şi sora mea e sănătoasă până astăzi. Acum, când se pregăteşte descoperirea moaştelor părintelui Serafim, am considerat că trebuie să mărturisesc minunea care s-a săvârşit acum 30 de ani. Eu sunt gata să confirm cele de mai sus prin jurământ şi sora mea, care până astăzi este sănătoasă, va face acelaşi lucru."
Vindecare miraculoasă

Eufimia Ivanovna Smolnikova, văduvă în vârstă de 50 de ani, de la fabrica Vodkinsk din judeţul Sarapulisk, gubernia Veatka, în data de 26 iunie 1903 a declarat cele de mai jos:
Cu 6 ani în urmă ea a paralizat, înţepenindu-i partea stângă a corpului, şi a fost internată în clinica din oraşul Kazani timp de 18 zile. De atunci boala a mai cedat, însă tot nu trecea definitiv. Ieri, 25 iunie, bolnava s-a scăldat în izvorul părintelui Serafim, unde a şi înnoptat, iar azi, mergând spre Sarov, s-a simţit atât de sănătoasă cum n-a mai fost niciodată de când s-a îmbolnăvit. Acum recunoaşte fără îndoială că s-a vindecat.
Că cele spuse sunt adevărate, pot confirma: fiica sa, Agripina Iujanina, şi sora administratorului fabricii, Olga Alexandrovna Marţeva, care-i elibera ajutorul material din partea asociaţiei Crucea Roşie.

Vindecare prin icoana Sf. Serafim

După declaraţia personală din 28 iunie 1903

Bătrâna Matrona Nikitina Kriukova în vârstă de 70 de ani din satul Paporotka, judeţul Bogorodiţk, gubernia Tuia, a venit să se închine plăcutului lui Dumnezeu, părintele Serafim. Din cauza răcelii şi a reumatismului, de 8 ani ea avea dureri de mână şi, cu toate că putea să o mişte, nu simţea nici o putere în ea. Aflându-se la o vârstă înaintată, nici nu mai spera să scape de această durere vreodată. Însă împărtăşindu-se cu Sfintele Taine în 26 iunie şi venind la mormântul părintelui Serafim, de-abia a apucat să se atingă de icoana lui care se află acolo, că imediat a simţit o căldură deosebită răspândindu-se prin mâna sa stângă şi din acea clipă a simţit că i-a revenit puterea. În prezent, ea nu mai are nici o problemă cu mâinile. Adevărul celor spuse sunt gata să-l confirme atât soţul ei care rămăsese acasă, cât şi preotul satului Paporotka.

Redarea vederii

După mărturia personală din data de 28 iunie 1903

Ţăranca Elena Nikitina Kulomzina, în vârstă de 25 de ani, din satul Korovenki, judeţul Bogorodiţk, gubernia Tuia, care a orbit cu 5 ani în urmă - la 9 luni după ce s-a căsătorit -, a fost adusă la Sarov în data de 22 iunie de către mama sa. Şi abia de Paşti soţul său a primit-o înapoi pentru a vieţui împreună, iar înainte de acest eveniment, timp de 3 ani ea a trăit din cerşit.
Astăzi după Utrenie, împreună cu alţi oameni, ea a participat la Paraclisul părintelui Serafim şi, după ce accesele sale neaşteptate de plâns au încetat, a observat că poate deosebi culorile şi să vadă puţin.
Părintele Vasilie şi şeful de plasă Serghei Pavlov sunt în măsură să mărturisească acestea.