Rugăciune pentru Săptămâna Patimilor Domnului (alcătuirea Sfântului Isaac Sirul)

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător.
Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău.
Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfier­bânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi, așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale.
Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale prea­alese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperiri­lor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor care s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

Psalmul păcătosului

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Doamne Iisuse Hristoase , Mîntuitorul sufletelor noastre , iartă-mă Te rog, căci am greșit amarnic în fața Ta !
Sufletul care Mi L-ai dat la naștere - Sufletul cel fara de preț - l-am disprețuit , Doamne !
Duhul Tău Cel Sfînt - Cămașa cea albă cu care M-ai îmbrăcat la Sfîntul botez - am murdărit-o de tot ! Cum să mă arăt în fața Ta, Doamne !?
Cum să mă înfățișez la Cina Cea de Taină !? Sfintele Tale Daruri – cum să le primesc !?
Ajută-mă Te rog Doamne ! Doar numai mila Ta poate să mă curățe, de toată necurățenia !
Fie-Ți milă de mine , căci sînt un mare păcătos ! Iartă-mă, căci am rătăcit departe de Tine !
De multe ori m-am plâns pe crucea mea, că este grea ! Rușine să-mi fie mie !
Сruce grea ai avut Tu Doamne, cruce grea au avut Sfinții Tăi care au pătimit ca și Tine !
Eu mă plâng pe crucea mea care este atît de usoară !!!
Iartă-mă Te rog și lasă-mă să-mi duc crucea mai departe ! Ajută-mă doar la neputință, așa cum Te-a ajutat și pe Tine, Simon din Cirene !
Da-mi o mâină de ajutor cînd cad , căci Tu ești primul care mă vezi cazînd !
Cad in fața Ta, Doamne , doborît de povara păcatelor mele ! Păcate săvîrșite din copilăria mea și pînă acum !
Tu ai ridicat păcatele lumii , iar eu le-am făcut din nou pe toate ! Sutaşul Ţi-a străpuns coasta , iar eu Ţi-am străpuns inima cu păcatele mele ! Mai bine mă năşteam orb, Doamne ! Iartă-mă că zic aşa - căci nu am făcut nimic bun in fața Ta ! Numai necazuri Ți-am adăugat la rănile Tale !
Iartă-mă Doamne pentru faptele mele, pentru vorbele mele, pentru gîndurile mele necurate!
Nu mă lăsa Doamne să mor în păcate !
Dă-mi Te rog o mâină de ajutor căci am cazut în groapa pregătită mortului , dar sufletul încă este în mine ! Păcatele m-au acoperit din greu şi mi se oprește suflarea !
Scoate-mă Te rog din acest întuneric ! Scoate-mă la lumină şi acoperă-mă cu Harul Tău ! Înoeşte Duhul Tău în mine , căci l-am stins făcînd fărădelege !
Șterge Doamne toate păcatele mele şi uită fărădelegile mele, așa cum am uitat eu binele pe care l-am făcut ! Numai cele rele stau în faţa mea și nu-mi pot aduce aminte nici de un lucru bun !
Cum ai pironit pe Cruce zapisul cu porunci care stătea împotriva noastră – pironește și păcatele mele care stau ca un zid între mine și Tine ! Arde-le , fă-le scrum , iar pe mine Te rog mîntuiește-mă !
Ajută-mă să urmez lumina inimii , căci lumina ochilor mă duce la pierzare !
Intră Doamne in inima mea și învaţă-mă să mă rog ! Învață-mă să mă rog așa cum Te rugai Tu înainte de moarte ! Trezeşte-mă din nou la viaţă , cu lumina învierii Tale !
Trezește- mă la viaţa cea străină firii pămînteşti !
Nu mă părăsi Doamne , ajută-mă căci sînt în fața Ta, ca un copil neputincios !
Dă-mi voie să mă țin de Tine , ca să nu mă rătăcesc din nou prin lume !
Învață-mă să merg pe calea cea dreaptă și să urmez poruncile Tale !
Învață-mă să Te iubesc Doamne , așa cum Tu ne iubești !
Îmbracă-mă Doamne, cu Dragostea Ta cea curată !

Mulțumesc Ție Doamne pentru toate și Te rog , nu mă lăsa să mor în păcate !
---------------------------------
Ion Ungureanu -Păcătosul

O lume fără Dumnezeu, este un iad veșnic!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Preot Alexandru Lungu

Mă uimesc creștinii care consideră că poți avea o legătură cu Dumnezeu fără a fi legat de un duhovnic. Nu spovedanie, nu Liturghie, nu Împărtășanie, nu întâlnirea vie cu preotul din parohie sau vecinătatea cartierului. Dar se încredințează sufletește unor necunoscuți pe Facebook, cer sfaturi și Acatiste pe pagini create de cine știe ce persoane dubioase. Au mai multă nădejde în practici alternative, yoga, meditație și întâlniri cu fel și fel de guru.

Nu Îl cunosc pe Hristos cât au fost ortodocși, dar îi lovește luminarea după ce se convertesc la diferite confesiuni sau își schimbă religia. Însă ei toată viața au ajuns pe la Sfânta Biserică doar în câteva momente și atunci mai mult din obligație, cununii sau botezuri, însă și atunci tot prin curtea Bisericilor stau și mai important sunt pozele de la final și nu participarea la Taină.

Ajung târziu în viață și prin preajma Lui, după ce își irosesc anii tinereții și întâmpină adevărate probleme, condamnându-L pe Hristos cât este de nedrept. Ei fiind oameni care nu au avut nici măcar odată curiozitatea să-L întâlnească în anii tinereții.

Întâlnirea cu Dumnezeu este necesară să fie din proprie inițiativă, însă odată ce noi ca părinți nu le insuflăm dorul de Rai și tot ce ne interesează este a crește oameni doar pentru această existență, neglijând total dimensiunea veșniciei, să nu ne mirăm de societatea zilei de mâine. Consumerism, violență, trădare, înșelare, crime și desfrânare.


O lume fără Dumnezeu, este un iad veșnic!

Sunt foarte mulţi bolnavi care se vindecă prin credinţă

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   Sigur că da! Sunt foarte mulţi bolnavi care se vindecă de cancer prin credinţă. Cancerul este o boală vindecabilă, se pare că e o boală sufletească. Mulţi părinţi spun şi mulţi medici spun că e o boală sufletească.

Sufletul acesta fals pe care-l creăm în noi (ca o dublură), prin faptul că suntem mereu nemulţumiţi, că nu-l iertăm pe acela, nu-l iertăm pe celălalt, are tendinţa de a-şi crea un trup în plus, de a-şi face trupul lui. Au fost oameni care au oprit evoluţia bolii în clipa în care s-au împăcat cu cei cu care nu se puteau împăca, în clipa în care s-au spovedit. Gândiţi-vă că aproape toţi avem în viaţa noastră oameni pe care nu-i putem ierta; acela-i cancerul nostru, e cancerul sufletesc.

Sau dacă zicem „eu îl iert, dar Dumnezeu să aibă grijă şi să-l pedepsească”, aceea nu este iertare. Nu mă forţez să-l iert; ci mă duc cinstit şi zic: „Doamne, nu numai că nu pot să-l iert, îl urăsc! îţi dau Ţie ura mea, fă Tu ceva cu ea!”. Şi atunci voi vedea cum încet-încet această ură se transformă în rugăciune pentru el. Iubirea pentru vrăjmaşi nu înseamnă să-l pup când mă întâlnesc cu el pe stradă. Ferească Dumnezeu! înseamnă, în primul rând, să renunţ la „dreptatea mea, să-mi înfrâng pornirea de a mă răzbuna, de a răspunde răului cu rău şi apoi să mă rog pentru el aşa cum mă învaţă Domnul în Biserică. Rugăciunea este cea care ne învaţă în fiecare situaţie, dar trebuie mult vorbit cu Dumnezeu şi rugăciunea să fie vorbire cu Dumnezeu şi nu numai strigare la Dumnezeu. Şi să-I lăsăm şi lui Dumnezeu timp să ne răspundă şi libertatea de a ne răspunde cum voieşte El şi nu cum voim noi.

Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Editura Doxologia, 2009

ADUCEREA-AMINTE DE DUMNEZEU NASTE RUGACIUNEA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Oamenii au pierdut iubirea lui Dumnezeu,de aceea nu este pace pe pamant.O,fratilor,sa uitam pamantul si tot ce se afla pe el,deoarece,el ne abate de la contemplarea Sfintei Treimi,Care este de necuprins pentru mintea noastra,dar pe care sfintii,o vad in ceruri prin Duhul Sfant.

Iar noi,sa petrecem in rugaciune,fara nici un fel de imaginatie..Cine iubeste pe Domnul,acela isi aduce aminte intotdeauna de El,iar aducerea-aminte de Dumnezeu naste RUGACIUNEA.

Daca vrei rugaciunea curata,atunci fii SMERIT,INFRANAT,MARTUISESTE-TE CU SINCERITATE si rugaciunea te va iubi.Pentru a cunoaste pe Dumnezeu,nu e nevoie nici de bani,nici de averi,ci numai de SMERENIE.

Duhul smereniei,bucura pe Domnul mai mult decat toate. Daca vrei sa cunosti pe Domnul,smereste-te pana la sfarsit, fii ascultator si infranat in toate,iubeste  Adevarul si negresit, Domnul iti va da sa-L cunosti prin Duhul Sfant,si atunci vei sti din experienta,ce este iubirea lui Dumnezeu si ce este iubirea de oameni.

Cand sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu,Domnul Insusi incepe sa-l calauzesca,si sufletul e invatat in chip nemijlocit de Dumnezeu,in vreme ce inainte,era povatuit de invatatori si de Scripturi.

Dar rareori se intampla ca invatatorul sufletului sa fie Domnul Insusi prin harul Duhului Sfant,si putini sunt cei ce cunosc aceasta;numai cei ce vietuiesc dupa voia lui Dumnezeu. Daca incepi sa te rogi lui Dumnezeu,si demonul sta impotriva ta si nu-ti ingaduie sa te inchini,smereste-te si spune:"Nimeni nu e mai rau decat mine pe pamant!",si in acel ceas,demonul va pieri.

Sufletele celor MANDRI sufera de-a pururea din partea demonilor.

Sufletul pacatos,robit patimilor nu poate avea pace,nici sa se bucure de Domnul,chiar daca ar avea toate bogatiile pamantului,si chiar daca ar imparati peste lumea intreaga.

        Multora le place sa citeasca carti bune,si aceasta este un lucru bun,dar sa te rogi e mai bine decat toate,insa cine citeste carti proaste sau gazete,e lovit de foame sufleteasca.Sufletul lui flamanzeste pentru ca HRANA SUFLETULUI si desfatarile lui sunt in DUMNEZEU

                                                                                             Sf.Siluan Athonitul(1866-1938)

Învață-mă arta pașilor mici!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"Doamne, nu-ți cer minuni și nici lucruri imposibile, îți cer doar putere pentru fiecare zi.
Învață-mă să gestionez corect timpul vieții mele.
Să-mi dai puterea reținerii și a înțelegerii, ca în viață să nu deviez de la ceea ce este important, dar să-mi planific rațional timpul, să pot vedea și vârful muntelui și valea și uneori să pot găsi timp pentru bucurie...
Apără-mă de credința naivă că totul în viață trebuie să fie ușor. Oferă-mi conștientizarea faptului că toate greutățile, înfrângerile, căderile și nemulțumirile sunt o parte firească a vieții, datorită căreia creștem și ne dezvoltăm.
Știu, multe probleme se rezolvă fără să faci nimic, deci învață-mă să aștept.
Știi cât de mult avem nevoie de prietenie. Ajută-mă să merit acest dar al sorții.
Dă-mi înțelepciune, ca la momentul potrivit, la timpul potrivit, vorbind sau tăcând, să pot oferi cuiva căldura necesară.
Fă-mă omul care poate ajunge și până la cei căzuți.
Ferește-mă de frica evitării lucrurilor importante din viață.
Nu-mi da ceea ce vreau, dă-mi doar ceea ce-mi trebuie cu adevărat.
Învață-mă arta pașilor mici!"


—Antoine de Saint-Exupéry

Rugăciunea pentru altii..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                

Rugăciunea pentru alții făcută cu dragoste profundă este dezinteresată și are un mare folos duhovnicesc. Îl umple de har pe rugător, dar îl umple de har și pe cel pentru care se roagă, aducându-i harul lui Dumnezeu. Când aveți dragoste puternică și această dragoste vă mișcă la rugăciune, atunci valurile dragostei voastre pornesc și îl influențează pe cel pentru care vă rugați, și îl conduc spre bine. Văzându-vă strădania, Dumnezeu vă dă și vouă harul Său bogat, și celui pentru care vă rugați.

În rugăciune să cereți doar mântuirea sufletului vostru. Nu a zis Domnul: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă? Ușor, în cel mai ușor mod, Hristos poate să ne dea ceea ce dorim. Este suficient să zicem Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Dumnezeu nu are nevoie să fie informat despre diferitele noastre nevoi. El le cunoaște în mod incomparabil mai bine decât noi și ne dă dragostea Sa. Problema este să răspundem noi acestei iubiri prin rugăciune și prin ținerea poruncilor Sale. Să cerem să se facă voia lui Dumnezeu; acest lucru este cel mai convenabil, cel mai sigur pentru noi și pentru cei pentru care ne rugăm.

(Monahul Patapios Kavsokalivitul, Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul. Sfințenia în secolul al XXI-lea, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 54-55)

 "Un gând simplu, de iubire, sau o vorbă bună pe care-o adresaţi unui om necăjit azi, poate valora mai mult decât orice comoară de aur. Gândiţi-vă la văduva care aruncă în Vistieria Templului singurii doi bănuţi pe care îi are."

: "Avva Ioan, din pustiul egiptean, a fost întrebat de un credincios venit din cetatea Alexandriei:
- Părinte, cum știu dacă am pus început bun vieții mele duhovnicești?
Avva i-a răspuns:
- Când vei ajunge să consideri că toți oamenii cu care te întâlnești sunt mai buni decât tine! Atunci ai dobândit liniștea și ai scăpat de păcatul judecății aproapelui, care pe mulți îi împiedică să înceapă viața duhovnicească."


Patericul Egiptean

Despre rugăciune .

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Trebuie să învăţăm să ne rugăm. Nu să citim, să ne rugăm. Diferenţa este mare. Trebuie să ne rugăm cu simplitate şi firesc. Ca şi cum am rosti ceva. Să nu lăsăm niciodată ca citirea noastră să devină mecanică. Iar asta se va reuşi numai cu osteneală. Multă osteneală. Muncă continuă şi neîntreruptă. Muncă cu răbdare. Muncă înăuntrul nostru.

Să zici: Învaţă-mă, Doamne, să mă rog! Nu ştiu să mă rog!. Acest suspin şi plâns trebuie să iasă dinăuntrul nostru ani de-a rândul. Şi Domnul ne va vizita. Va veni deodată. Ne va deschide mintea şi vom descoperi taina, cum trebuie să ne rugăm şi ce este rugăciunea.

Uneori această taină ni se descoperă în timpul Liturghiei, când ne împărtăşim cu Sfintele Taine. Alteori acasă. Ni se descoperă după suspinul neîncetat şi stăruitor: Învaţă-mă, Doamne, să mă rog! Învaţă-mă cum să mă rog! Ştiu numai să citesc. Să mă rog nu ştiu.

Şi Domnul ne va învăţa şi ce este rugăciunea şi cum trebuie să ne rugăm. Dar atunci va trebui să păzeşti lăuntrul tău de orice păcat de moarte şi de orice neatenţie. Şi să te rogi ca Domnul să nu-ţi ia harul, această dobândă mare, această sfinţire a voinţei şi a inimii.

„Tatăl nostru care ești în ceruri…”

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




– „Tatăl nostru care ești în ceruri…”

– Da.
– De ce mă întrerupi? Nu vezi că mă rog?
– Bine, dar M-ai chemat.
– Te-am chemat? Eu nu Te-am chemat, eu mă rog: „Tatăl nostru care ești în ceruri…”
– Vezi? Iarăși M-ai chemat.
– Cum adică Te-am chemat? Ce vrei să spui?
– M-ai chemat. Ai spus: „Tatăl nostru care ești în ceruri…”
Iată-Mă! Sunt aici. La ce te gândești acum?”
– La nimic. Am vrut doar să spun o rugăciune. Îmi place să spun „Tatăl nostru”. Întotdeauna mă simt bine după aceea, așa, ca și când mi-aș fi îndeplinit o datorie.
– Bine, atunci continuă.
– „Sfințească-se Numele Tău…”
– Stai! Ce vrei să spui prin asta?
– Prin ce?
– Prin „Sfințească-se Numele Tău…”
– Oh… (surprins)… nu știu ce înseamnă. De unde să știu? Face parte din rugăciune. Chiar așa – ce înseamnă?
– Înseamnă „[sa] fie onorat, cinstit, făcut sfânt”.
– Da, are sens! Niciodată nu m-am gândit ce-ar putea să însemne acest „sfințească-se”. Acum trebuie să continui: „Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ…”
– Chiar crezi ce-ai spus?
– Desigur? De ce nu?
– Bine, și-atunci ce faci cu privire la aceasta?
– Cum ce fac?… Păi, ce-aș putea face? Nu fac nimic… Mă gândesc doar, că ar fi minunat dacă Tu ai deține controlul peste toate lucrurile, mari și mici, de aici, de pe pământ, așa cum fără-ndoială deții controlul acolo sus, în ceruri.
– Dețin Eu controlul peste viața Ta?
– Peste viața MEA? Bine… eu merg la biserică…
– Nu, nu asta te-am întrebat. Ce poți să spui despre poftele firii pământești cu care te lupți? Ce faci cu temperamentul tău, mai ales când – cum spui tu – te calcă cineva pe bătătură? Știi prea bine că asta este una dintre problemele tale… Și amintește-ți ce fel de cărți citești, ce programe TV urmărești…
– Oprește-Te! Nu mă mai critica! Nu sunt eu nimic mai rău decât ceilalți din biserică!
– Oh, iartă-Mă, te rog. Credeam că te rogi ca voia Mea să se facă pe pământ precum în cer. Iar aceasta nu se poate face decât dacă începe cu cei care se roagă pentru aceasta. Deci… cu TINE.
– Bine, recunosc că am unele cusururi și, pentru că Tu ai menționat câteva dintre ele, mă gândesc că aș mai putea adăuga și altele.
– Cred și Eu că ai mai putea adăuga și altele…
– Știi, adevărul e că nu m-am prea gândit la ele până acum, dar mi-ar plăcea să mă las de unele obiceiuri rele. Și așa, treptat, aș fi cu adevărat LIBER!
– Bine, acum ești pe drumul cel bun. Vom lucra împreună: Tu și cu Mine. Nici nu bănuiești câte biruințe vom avea! Mă bucur pentru tine.
– Ascultă, Doamne, acum trebuie să închei. Rugăciunea asta mi-a luat mai mult timp ca de obicei. „Pâinea noastră cea de toate zilele, dăne-o nouă astăzi”
– Rugăciunea este un lucru periculos. Poți sfârși prin a fi complet schimbat – știai asta, nu-i așa? Tocmai asta vreau Eu, să alegi tu pentru viața ta. M-ai chemat și iată-Mă, sunt aici. Acum este prea târziu să te oprești. Continuă-ți rugăciunea, mergi mai departe.
– Mi-e frică!
– Frică? De ce ți-e frică?
– Pentru că știu deja ce vei spune.
– Haide, pune-Mă la încercare și-ai să vezi.
– „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri…”
– Ce se întâmplă cu TINE și OANA?
– Vezi? Am știut! Am știut c-o să-mi amintești de ea! Doamne, Oana împrăștie numai minciuni despre mine și nici până în ziua de azi nu mi-a plătit datoria. Mi-am promis solemn s-o pun la punct o dată pentru totdeauna!
– Dar ruga ta cum a fost ? cum te-ai rugat?
– Nu asta am vrut să spun!
– Bine, cel puțin ești sincer. Dar cred că nu este deloc ușor să porți povara amărăciunii în inima ta…
– Nu-mi pasă! Cel puțin mă voi simți mai bine, după ce mă voi răzbuna pe ea. Oh, planul e gata, până în cel mai mici amănunte! O să-i pară rău de absolut tot ce mi-a făcut!!!
– Te înșeli, dragul meu. Nu te vei simți deloc mai bine, ci va fi mai rău. Răzbunarea doar pare dulce. Gândește-te numai cât de nefericit ești deja. Dar știi ceva? Eu pot schimba totul.
– Tu poți schimba totul? Cum?
– Iart-o pe Oana și atunci Eu te iert pe tine. Ura și păcatul vor rămâne problema Oanei după aceea, nu a ta. S-ar putea să pierzi banii ăia cu care spui că-ți este datoare, dar cel puțin vei avea pace în inima ta.
– Dar, Doamne, NU POT s-o iert!
– Atunci nici Eu nu pot să te iert.
– … Bine, ai dreptate. Mai mult decât să mă răzbun pe Oana, vreau să am pace în inimă. Bine, o iert! Ajut-o să găsească și ea calea cea dreaptă în viață. Doamne, știu că se simte mizerabil acum – și oricine ar face ca ea s-ar simți la fel. Într-un fel sau altul, Te rog, arată-i calea.
– Foarte bine! Minunat! Cum te simți acum?
– Hmmm, bine, chiar foarte bine. Știi, cred că deseară nu voi merge la culcare atât de încordat ca de obicei… parcă nici nu mai sunt atât de obosit.
– Dar nu ți-ai terminat încă rugăciunea. Continuă…
– Ai dreptate! „Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău…”
– Bine, am să fac și asta, numai nu te pune singur în locul unde poți fi ispitit.
– Ce vrei să spui cu asta?
– Schimbă-ți prieteniile, renunță să mai mergi în locurile în care ai mers până acum, nu te mai uitat la filme murdare, nu mai asculta discuții păcătoase, nu te mai pune în situații îndoielnice. Unii dintre prietenii tăi au deja o influență mult prea mare asupra ta. Vor să te implice în lucruri incorecte, nu te lăsa păcălit de ei! Te mint ca să se distreze pe seama ta, dar în cele din urmă prietenia cu ei te va ruina. Și încă ceva: nu face din Mine țapul tău ispășitor.
– Nu înțeleg! Ce vrei să spui?
– Înțeleg prea bine! Așa procedezi mereu – te bagi în probleme și apoi fugi de Mine : Doamne, ajută-mă să ies din încurcătura asta și Îți promit că nu mai fac alte prostii!… Iti-aduci aminte de câte ori te-ai târguit cu Mine?
– Da, Doamne… Mi-e atât de rușine… Îmi pare rău. Te rog să mă ierți.
– Te iert. Mergi mai departe, termină-ți ruga.
– „Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin.”
– Știi TU ce Mi-ar aduce Mie slavă? Ce M-ar face cu adevărat bucuros?
– Nu știu, Doamne, dar vreau să știu! Vreau să-iti găsești plăcerea în mine. văd cât de mizerabilă a fost viața mea până acum, dar vreau atât de mult să fiu unul din urmașii Tăi.
– Iată și răspunsul la întrebarea Mea!
– Da?
– Da, asta Îmi aduce Mie slavă : să am oameni ca TINE pe pământ, care Mă iubesc și care caută voia Mea în viața lor.
– Doamne, abia aștept să văd ce poți face Tu din mine! Facă-se voia Ta în viața mea !!
– Amin?
– Amin, Doamne.
– Așa să fie!

Rugaciune la vreme de ispita

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Doamne, Doamne, Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasca in rai pe stramosii nostri Adam si Eva, spre a le incerca ascultarea si supunerea,- Cel ce, de asemenea, ai ingaduit diavolului sa ispiteasca cu ingrozire si cu grele suferinte pe dreptul Iov, robul Tau, pentru ca si mai lamurit sa se vadeasca virtutile si credinta lui intru Tine,- Cel ce ai dat ingaduinta satanei sa se apropie cu ispitire de insusi Fiul Tau, spre a-L imbia si a-L momi cu poftele si desertaciunile acestei lumi, pentru ca, infrant si rusinat, acest duh blestemat sa auda din gura Mantuitorului lumii cuvintele: "inapoia Mea, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului Tau sa te inchini si numai Lui unuia sa-I slujesti",- Cel ce tuturor dreptilor si sfintilor Tai le-ai dat vremi de ispitire si de grele indoieli, pentru ca, prin ele lamurindu-se, sa iasa si sa ramana si mai intariti in credinta, in nadejdea, in dragostea si in supunerea cea catre Tine,- insuti, Atotputernice si Preabunule Stapane, ajuta-mi si mie in aceasta clipa grea, cand duhul satanei imi tulbura mintea cu indoieli si cu imboldiri, si cand viclene amagiri imi framanta inima si sufletul; arata-mi.

Milostive, adevarul si calea Ta cea dreapta, pentru ca, biruind uneltirile lui de acum, sa ma pot bucura de cuvintele apostolului Tau lacob, ce zice: "Fericit barbatul carele rabda ispita, caci lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce il iubesc pe El". Daruieste-mi, Stapane, inima curata si credinta tare, pentru ca in aceste clipe sa pot canta dimpreuna cu proorocul Tau David: "Doamne, de ce s-au inmultit cei ce ma necajesc? Multi se ridica impotriva mea, multi ii spun sufletului meu: -Nu-i este lui mantuire intru Dumnezeul lui-... Dar Tu, Doamne, Tu esti ocrotitorul meu, Tu esti slava mea si Cel ce inalti capul meu. Cu glasul meu catre Domnul am strigat si El m-a auzit din muntele Sau cel sfant... A Domnului este mantuirea si peste poporul Tau binecuvantarea Ta". Amin.

RUGĂCIUNE..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

       "Doamne nu mă lipsi pe mine de binele tău cel ceresc. Doamne, izbăveste-mă de chinurile cele vesnice. Doamne, de am gresit, fie cu mintea, fie cu gândul, fie cu cuvântul sau cu lucrul iartă-mă. Doamne, izbăveste-mă de toată nestiinta si uitarea, de neîndrăznirea si de nesimtirea asa împietrită. Doamne, izbăveste-mă de toată ispitirea. Doamne, luminează inima pe care a întunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am gresit, iar tu ca un Dumnezeu îndurător miluieste-mă, văzând neputinta sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul meu, ca să preaslăvesc Preasfânt numele Tău. Doamne, Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine robul tău în cartea vietii si-mi dăruieste sfârsit bun. Doamne, Dumnezeul meu desi n-am făcut nici-un bine înaintea Ta, dăm după Harul Tău să pun început bun. Doamne, stropeste inima mea cu roua Harului Tău. Doamne, al cerului si al pământului, pomeneste-mă pe mine păcătosul si rusinat-ul si nevrednicul robul tău întru Impărătia ta. Amin".

                                                                                                                                                                                                                                                 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze.
                                                                                     Har si pace sufletului tau. Amin si Aliluia!
                                                                                                                 Preot Ioan.

Rugăciune către Ingerul Păzitor

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Îngerule cel sfânt al lui Hristos, către tine cad și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, care ești dat mie de la Sfântul Botez spre păzirea sufletului și a păcătosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea și cu obiceiurile mele cele rele, am mâniat preacurată lumina ta și te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rușine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osândirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frați și cu ținerea de minte a răului, cu iubirea de argint, cu desfrânarea, cu mânia, cu scumpetea, cu mâncarea cea fără de saț, cu beția, cu multă vorbire, cu gândurile cele rele și viclene, cu obiceiurile cele rele și cu aprinderea spre desfrânare, având osebită voire spre toată pofta cea trupească. O, rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvântătoare nu o au! Dar cum vei putea să cauți spre mine sau să te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, îngerule al lui Hristos, vei căuta spre mine, cel ce m-am încurcat așa rău în lucrurile cele întinate? Sau cum voi putea să-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele și viclene, în care cad în toate zilele și nopțile și în tot ceasul? De aceea cad înaintea ta și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, milostivește-te spre mine, păcătosul și-mi fii mie într-ajutor și sprijinitor asupra pizmașului meu celui rău, cu sfintele tale rugăciuni, și împărăției lui Dumnezeu mă fă părtaș, cu toți sfinții, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Doamne, dă-mi cuget bun

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




Doamne, primeste mă intru pocaintă.
Doamne, nu mă lăsa pe mine.
Doamne,nu mă duce pe mine in ispită.
Doamne, dă-mi cuget bun. Doamne,
dă-mi lacrimi si aducere aminte de moarte si umilintă.
Doamne, dă-mi cuget să mărturisesc toate păcatele mele.
Doamne, dă-mi smerenie, curătie si ascultare. Doamne,
dă-mi răbdare si voie nebiruită si blandete.
Doamne, sădeste in mine rădăcina bunătătilor si frica Ta
in inima mea.
Doamne, invredniceste-mă să Te iubesc cu tot sufletul
si gandul meu si să fac in toate voia Ta.
Doamne, apară-mă de oamenii galcevitori, de diavoli,
de patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuvioase.
Doamne, stiu că faci precum vrei Tu, deci să fie si intru
mine, păcătosul, voia Ta, ca binecuvantat esti in veci.
Amin.

DESPRE RUGĂCIUNE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

          Rugăciunea este respiraţia şi hrana sufletului fără de care omul,creat de Dumnezeu şi spre comuniunea cu El, nu poate trăi.Necesitatea rugăciunii este simţită mai ales în momentele grele alevieţii, şi Dumnezeu răspunde nevoilor noastre, dacă cerem cucredinţă şi nădejde. Ar fi însă mai corect ca fiecare creştin să seroage permanent – şi la bine şi la rău – mulţumindu-I luiDumnezeu pentru toate.Rugăciunea creştinului nu trebuie să fie niciodată formală saugrăbită, ci fiecare cuvânt trebuie rostit rar şi pătrunzător, camintea şi inima să reuşească să intre în acest dialog tainic cuDumnezeu.

O condiţie importantă pentru rugăciune este ca omulsă fie împăcat cu toţi şi să-şi recunoască starea de păcătoşenie înfaţa lui Dumnezeu, pentru care să ceară iertare şi milă de la El.Rugăciunea poate decurge mai bine şi mai cu folos dacă şicondiţiile exterioare sunt favorabile. Este important ca fiecarecreştin să aibă un ungheraş cu icoane (preferabil orientat sprerăsărit) şi acolo să-şi facă rugăciunile de dimineaţă şi de seară; încaz de nevoie însă, ne putem ruga oriunde şi oricum, chiar şi fărăicoane.

 De asemenea este bine ca în faţa icoanelor să aprindem olumânare sau o candelă, iar sunetele şi gălăgia exterioară, atât câtne stă în putinţă, să le înlăturăm sau să nu le băgăm în seamă,pentru a ne putea aduna mintea şi a o concentra doar larugăciune.Un alt aspect la care trebuie să ne oprim se referă la înseşicuvintele rugăciunii. În principiu, lui Dumnezeu ne putem rugacu orice cuvinte şi în orice limbă, numai că în rugăciunileimprovizate ale creştinilor (mai ales ale celor mai „îndepărtaţi deBiserică”) se pot strecura multe greşeli care pot face rugăciunea„ineficientă” şi chiar pot fi un păcat. De aceea Biserica recomandă anumite rugăciuni concrete: fie de inspiraţie biblică – cum suntPsalmii sau „Tatăl nostru…”, fie rugăciuni scrise de anumiţi Sfinţi,care prin viaţa lor au bine-plăcut lui Dumnezeu, devenind pentrunoi modele duhovniceşti demne de urmat.

Iată de ce Biserica reeditează la nesfârşit diferite cărţi de rugăciuni, pentru ca creştinii să se roage „corect” şi „suficient”, urmând exempluSfinţilor. 
Astfel de cărţi cu rugăciuni trebuie să existe în fiecarecasă, dar ele trebuie şi folosite în fiecare zi de membrii familiei şinu pur şi simplu „ţinute la icoane”. Nu ne este de nici un folos dacă avem una sau mai multe cărţi de rugăciuni în casă, dar nu nerugăm din ele; ba chiar ne osândim, căci avem toate posibilităţileşi mijloacele de a ne ruga, dar nu vrem să o facem. Iar Dumnezeune va judeca nu doar după fapte, ci şi după gânduri, intenţii şi maiales după posibilităţile noastre de a face o faptă sau alta.

Pentru a fi de folos creştinilor, am hotărât să edităm aceastăcarte de rugăciuni. Nu ne-am la retipărirea conţinutului după altecărţi, ci am făcut şi unele îmbunătăţiri demult aşteptate. Trebuie săse ştie că majoritatea rugăciunilor Bisericii Ortodoxe au fost scriseîn limba greacă veche, de aceea, pentru a tipări un text bine tradusşi adecvat limbajului omului contemporan (pentru a fi pe înţelesulacestuia), a trebuit să verificăm fiecare rugăciune după textulgrecesc, dar şi după traducerile slavone ale diferitelor rugăciuni.În unele locuri a trebuit să facem unele schimbări mai radicale, înaltele – unele aproape neobservate.

Au rămas şi multe locuri undeam fi dorit să intervenim, dar pentru că oamenii prea mult s-auobişnuit cu o anumită variantă a textului şi de cele mai multe ori orepetă din inerţie fără să-i intereseze sensul şi corectitudineatextului, am considerat oportun să lăsăm vechile variante detraducere.În ce priveşte conţinutul cărţii, precizăm că din ea au fostscoase toate prevederile legate de prezenţa preotului la aceste rugăciuni, lăsând strict ceea ce ţine de rugăciunea de acasă acredincioşilor de rând. Majoritatea cărţilor de rugăciuni pur şisimplu duceau în eroare pe creştini cu acele prevederi, deşi se ştiefoarte bine că prezenţa preotului la rugăciunile obişnuite alecreştinilor este o excepţie extrem de rară.Alte modificări făcute la anumite rugăciuni sau rânduieli au şiele diferite explicaţii şi argumente întemeiate, pe care nu le putemenumera şi explica în această Prefaţă, dar ele nu trebuie săprovoace nedumeriri sau nelinişte, chiar dacă anumite texte sauexprimări nu sunt conforme cu obişnuinţele noastre.
Până la urmăeste vorba de obişnuinţe…Vă punem deci la dispoziţie această carte de rugăciuni, pe care,sperăm, să o folosiţi cât mai des, spre folosul şi întărireaduhovnicească a dumneavoastră şi a întregii Biserici Ortodoxe,din care cu toţii facem parte.

Pogorârea Duhului Sfânt, 2011

Rugăciune...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

“Tu Doamne Cel veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. Eu n-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decât numai în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi:“Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi:“orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine: Curațeste-mă de orice întinăciune a trupului și a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine.Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice. Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără de păcat.Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie.Tu cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine. Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de pornire care nu-Ti este bineplacută Tie şi-l răneste pe aproapele meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Iar dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, în care să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultimea mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, astfel ca poruncile Tale să fie singură lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci. Doamne, rogu-Te, ai milă de mine!
Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari, dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele, ci mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea. Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă.Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ti pot aduce căinţă cu vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e încă oarba. Iar când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toate gândurile tainuite, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare mila Ta şi nemărginita Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea și ajută-mă ca-n toate să fac pururi voia Ta spre mântuirea mea! AMIN!”

Păcătuit-am, Doamne

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

        Păcătuit-am, Doamne, păcătuit-am! Şi peste păcatele mele stă sabia Judecăţii Tale. Stă cumpăna Judecăţii Tale. Şi eu n-am ce pune în această cumpănă. Nici un răspuns n-am pentru păcatele mele. Şi nici o apărare, decât cuvintele robului Tău David: „fărădelegea mea o cunosc“, păcatul meu îl cunosc.
Păcătuit-am, şi păcatul stă acum „de-a pururi înaintea mea“.
Păcătuit-am, şi păcatul m-a scos din casa dragostei Tale.
Păcătuit-am, şi păcatul m-a lăsat singur şi pribeag.
Păcătuit-am, şi am ajuns un Cain, fugărit mereu de grozăvia şi urgia pedepsei.
Păcătuit-am, şi sufletul meu a pierdut ceva. Viaţa mea a pierdut ceva… Viaţa mea a pierdut pe Cineva…
Sărmane suflet pribeag, unde vei găsi ceea ce ai pierdut? O, nu mai rătăci plângând! Caută-L pe Cel pierdut acolo unde L-ai lăsat. Caută-L acolo unde L-ai părăsit.
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Cu lacrimi de foc mă aplec la Crucea Ta. Lumea şi păcatul m-au smuls de aici. Şi, vai, cât de grozavă a fost calea păcatului! Mă întorc cu lacrimile fiului pierdut. Împacă-mă iarăşi cu Tatăl Ceresc. Împacă-mă iarăşi cu Tine şi mă primeşte iarăşi în legământul dragostei Tale! Pentru păcatele mele, pedepseşte-mă şi pe mine, ca odinioară pe robul Tău David, dar nu mă părăsi! Acesta e suspinul meu de fiecare clipă: pedepseşte mă, Doamne, dar nu mă părăsi!
„Sabia“ nu s-a depărtat din casa robului Tău David; pedeapsa l-a urmărit, dar dragostea Ta nu l-a părăsit. Pe cel ce s-a încrezut în Tine nu l-ai îndepărtat. Nu l-ai lăsat „să râdă vrăjmaşul de el“, strigând: „Prindeţi-l, căci Dumnezeu l-a părăsit pe dânsul“. Nu l-ai scos din casa dragostei Tale. Nu l-ai părăsit ca pe un vas netrebnic. N-ai rupt legământul Tău cu el.
O Doamne, sabia mustrării Tale să mă taie şi pe mine până la sfârşit! Sângele lacrimilor mele să curgă mereu. Medicamentele „amare“ să nu se gate din viaţa mea. Pentru păcatele mele, loveşte-mă fără cruţare. Lasă-l pe „Şimei“ să arunce mai departe cu pietre după mine. Lasă-mă să trec singur – părăsit de toţi – pârâul Chedron, dar nu mă părăsi Tu, Doamne, lumina şi viaţa mea.
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor, mă prăbuşesc cu toate păcatele mele la picioarele Crucii Tale! Şi cu lacrimi fierbinţi mă rog. Şi cu lacrimi de foc mă rog: învredniceşte-mă să gust din dulceaţa făgăduinţei Tale! „Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie Îmi ascunsesem o clipă faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, Care are milă de tine“ (Isaia 54, 7-10).
O Doamne, învredniceşte-mă să trăiesc în această preadulce făgăduinţă! Învredniceşte-mă să mă sting în această preadulce făgăduinţă, ca să trăiesc cu Tine în vecii vecilor. Amin.

SURSA
https://www.facebook.com/spinu.maria.39

Cand implineste Dumnezeu mai repede rugaciunile noastre?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Dumnezeu implineste rugaciunile noastre mai repede:
1. cand sunt insotite de fapte bune si de post;
2. cand chemam mijlocirea Sfintilor si
 3. cand sunt facute de mai multi impreuna.

1. Postul si rugaciunea sunt cele doua aripi ale nadejdii, zice Fericitul Augustin. Cornelie sutasul, barbat drept si temator de Dumnezeu, insotind rugaciunea lui cu post si cu alte fapte bune, a fost ascultat (Fapte 10, 38). De altfel multe cetati si popoare au scapat de mari primejdii in urma rugaciunilor unite cu vreo fagaduiala.

2. Rugaciunea facuta in fata sfintelor icoane sau langa sfintele moaste ale Sfintilor este mai ascultata si mai repede implinita de Dumnezeu. Este mai ascultata si mai repede implinita chemand ajutorul Sfintilor, fiindca acestia sunt prieteni ai lui Hristos, fii si mostenitori ai lui Dum-nezeu320 (Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 276).

3. Dumnezeu asculta mai curand rugaciunea facuta laolalta cu mai multi. Negresit Dumnezeu este pretutindeni, dar nu in orice loc asculta intr-acelasi chip rugaciunile. Ca zice Domnul Iisus Hristos: "Iarasi graiesc voua ca daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri" (Matei 18, 19). "Aceasta rugaciune, daruita din toata inima, hranita din credinta noastra, ingrijita prin adevar, intreaga prin nevinovatie, curata prin castitate, agapa infrumusetata cu podoaba faptelor bune, aceasta rugaciune suntem datori s-o inaltam la altarul lui Dumnezeu, ea avand a dobandi pentru noi toate de la Dumnezeu"321 (Tertulian, Despre Rugaciune, c. XXVIII, trad. cit; p. 245). Cand, dupa uciderea Apostolului Iacov, Sfantul Petru a fost inchis in temnita, rugaciunile neincetate, facute de crestini pentru dansul la Dumnezeu, au fost atat de puternice, incat Dumnezeu a trimis un inger si in chip minunat a eliberat pe Petru din inchisoare (Fapte 12, 1-11). Rugaciunea laolalta a mai multora este ca focul in gramada de carbuni; se aprind unul de la altul, se aprinde chiar si butucul neuscat.

27. Cand si pentru ce nu ne asculta Dumnezeu rugaciunile?

Dumnezeu nu asculta si nu implineste rugaciunile atunci cand cerem ceva pagubitor si cand nu suntem vrednici sa fim ascultati.

1. Dumnezeu Se aseamana cu un medic care, din grija pentru bolnav, nu ii ingaduie ce i-ar fi pagubitor322 (Fer. Augustin, Predica LXXX, 2, op. cit., vol. II, p. 43). Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat staruitor la Dumnezeu sa impiedice plecarea fiului sau in Italia si nu a fost ascultata; pentru ca aceasta calatorie a dat Fericitului Augustin prilejul de intoarcere la Dumnezeu. "O, Doamne! Tu atunci nu ai ascultat pe mama; spre a-i implini ceea ce ea cerea de atata vreme", a spus mai tarziu Fericitul.

2. Adesea Dumnezeu nu ne implineste rugaciunile fiindca nu suntem vrednici sa ne fie implinite: ne rugam fara evlavie si fara incredere (Iacov 1, 6-7); sau, pacatosi fiind, nu voim sa ne dezbaram de relele apu-caturi (Ioan 9, 31); sau rugaciunea e fara staruinta, ca si cum lucrul cerut nu ar avea nici un pret, sau rand cerem rau (Iacov 4, 5; Marcu 10, 38).

3. Totusi nimeni nu se roaga in desert. Nici o rugaciune, nici cea bine facuta, nici cea rau facuta, nu este pierduta inaintea lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu implineste ce 1 se cere, El da negresit altceva mai bun, ne incredinteaza Sfantul Ioan Gura de Aur. Cu alte cuvinte, Dumnezeu poate implini mai cu prisosinta lucrurile pe care le cerem sau le gandim (Efes. 2, 20). De pilda, marele staret Gheorghe plecase de la manastirea Neamtului cu gandul sa se duca la Sfantul Munte Athos, facand rugaciuni la Dumnezeu pentru a-i implini gandul acesta. Dar, ajuns la Bucuresti, este impiedicat sa mearga incotro se rugase la Dumnezeu si trimis la Cernica, sa ridice din daramaturi vechea manastire parasita si paraginita. Astfel a ajuns el povatuitor si indreptator pentru mii de calugari, care s-au perindat de atunci si pana astazi in cele doua manastiri muntene Cernica si Caldarusani, si un mare dascal sufletesc al celor ce s-au apropiat de dansul, calugari si mireni.

28. Rugaciunea foloseste oare la ceva celui pacatos?

Prin rugaciune, cel pacatos castiga iertarea si din pacatos ajunge drept. Talharul rastignit impreuna cu Hristos numai atat a rugat pe Mantuitorul: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta" (Luca 23, 42), si Hristos l-a iertat. Caindu-se, vamesul a rostit numai aceste cinci cuvinte: "Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului" si s-a intors indreptat la casa sa (Luca 18, 13); iar imparatul David, mustrat fiind pentru pacat de Natan, a grait: "Pacatuit-am Domnului" si Domnul l-a iertat (II Regi 12, 13); "Cel ce se asterne la rugaciune pune capat pacatului", zice Fericitul Augustin; "iar cel ce pune capat rugaciunii incepe a pacatui".

Rugaciunea face dintr-un pacatos un drept, pentru ca prin ea se castiga darul pocaintei si al intoarcerii la Dumnezeu. Pamantul, cu cat se apropie mai mult de soare, cu atat primeste mai multa lumina si caldura; iar noi, cu cat ne apropiem mai mult de Iisus Hristos prin rugaciune, cu atat dobandim mai multa lumina si putere. Rugaciunea coboara asupra noastra Duhul Sfant si lumineaza cele dinlauntru ale noastre. Aceasta lumina s-a lasat vazuta in afara la multi sfinti, in timpul rugaciunii. De pilda, fata lui Moise stralucea de lumina cand s-a pogorat de pe munte, unde graise cu Dumnezeu (les. 34, 29, 30); iar Sfantul Simeon Noul Teolog se arata uneori, in timpul rugaciunii, inconjurat de o lumina stralucitoare, care-i patrundea m chip uimitor carnea si madularele326 (Nichita Stetatos, Viata Sfantului Simeon Noul Teolog, ed. Irene Hausherr, in "Orientalia christiana", vol. VII, Roma, 1928, c. 69, p. 95). Rugaciunea patrunde sufletul ca o roua cereasca, care-l insufleteste si improspateaza, asa precum plantele racorite noaptea de roua dobandesc puteri noi. Deci, rugaciunea este folositoare nu numai pentru cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, ci si pentru cel ce se zbate sa paraseasca drumul pierzarii.

29. Cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, adica cel drept, mai are nevoie de rugaciune?

Cel drept are si el nevoie si dobandeste folos din rugaciune, pentru ca rugaciunea il ocroteste si il fereste de ispita pacatului. Ispita este lucrul diavolului; ea intuneca mintea si slabeste vointa. Rugaciunea, dimpotriva, alunga ispitele, lumineaza mintea si intareste vointa: "Rugaciunea lucreaza ca apa asupra focului; este ca o ancora de mantuire pentru sufletul in primejdie sa se inece". "Demonii vazandu-ne stand la rugaciune fug repede, ca hotii ce dau cu ochii de soldatii cu sabiile scoase". Cel drept ajunge prin rugaciune la viata foarte imbunatatita: "Cel ce se roaga bine stie sa traiasca cinstit". Cine se aduna se aseamana, graieste intelepciunea populara, iar cel ce graieste necontenit cu Dumnezeu oglindeste in el desavarsirea. Deci, rugaciunea alunga ispitele fiindca este pavaza de care se frang sagetile aprinse ale vrajmasului.

30. Ce se intampla cu cel ce nu se roaga?

Cel ce nu se roaga cade usor in pacat si nu poate sa se mantuiasca. Cine nu se roaga nu are nici o putere in lupta cu ispitele, el este ca un ostas fara arma, ca o pasare fara aripi, ca o masina fara aburi, ca o trestie care se pleaca incotro bate vantul. "Cel ce nu se roaga e mort gata; e ca un peste pe uscat, zice Sfantul Ioan Gura de Aur; e ca un om care nu primeste nici o hrana. Daca Mantuitorul a petrecut nopti intregi in rugaciune, "noi ce trebuie sa facem ca sa ne mantuim?" - intreaba Sfantul Ambrozie al Mediolanului. Ne spune chiar Mantuitorul ce sa facem: sa staruim in rugaciune (Matei 26, 41).

DESPRE RUGĂCIUNE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                Ce s-ar cuveni să spunem

                   când trecem pe lângă o Sfântă Biserică,

             un cimitir, o cruce sau când intrăm într-o casă

   Când trecem pe lângă o Sfântă Biserică Ortodoxă, noi creştinii se

cuvine să ne întoarcem cu faţa către ea şi să spunem din adâncul

sufletului: (închinându-ne) „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui

Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor,

mântuieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)“.

Dacă ştim hramul Bisericii respective zicem, spre exemplu:

(închinându-ne din nou) „Sfinte Nicolae mare făcătorule de minuni,

roagă-te la Dumnezeu şi pentru mine, acum, în ceasul morţii şi în

ceasul judecăţii mele. Amin!“

      Şi în continuare îl rugăm tot pe Sfântul al cărui hram îl poartă

Biserica să mijlocească pentru mântuirea tuturor celor dragi ai noştri

(închinăndu-ne iarăşi): „Sfinte Nicolae, roagă-te la Dumnezeu

pentru mântuirea robilor săi: Daniel patriarhul, ... Episcopul locului

(numele), duhovnicul la care v-aţi spovedit (spre exemplu, Ioan

preotul), numele părinţilor, ai naşilor, copiilor, moşilor, fraţilor,

cumnaţilor, verilor, cunoscuţilor şi neapărat al celor care v-au făcut

rău.

      Trecând prin Bucureşti cu maşina am fost nevoit să oprec la

culoarea roşie a semaforului. Mi-am aruncat ochii şi am văzut o

Sfântă Biserică. Pe trotuarul de vis-a-vis, în dreptul Sfintei Biserici

s-a oprit o femeie ce venea de la piaţă, având în ambele mâini câte

o plasă grea. Şi-a pus plasele jos, s-a întors cu faţa către Sfânta

Biserică a făcut trei metanii mici (închinăciuni cu plecare până la

pâmânt) închinându-se, apoi şi-a luat plasele şi a plecat liniştită

către casă. Am fost profund impresionat de credinţa acelei femei.

În tramvai, în autobuz sau pe stradă puţini călători se mai închină

când trec prin dreptul Sfintelor Biserici.

      Când trecem pe lângă un cimitir, de mare folos ne-ar fi şi nouă şi

celor morţi dacă am spune aşa: „Doamne, Iisuse Hristoase,

Dumnezeul nostru, iartă păcatele tuturor celor care sunt adormiţi

în cimitirul acesta şi când voi muri să mă ierţi şi pe mine“. La fel

să ne rugăm şi atunci când călătorim şi vedem pe marginea drumului

crucea cuiva care a murit probabil în accident de maşină (spovedit şi

împărtăşit sau poate nespovedit şi neîmpărtăşit): „Doamne, Iisuse

Hristoase, Dumnezeul nostru, iartă-l pe acela care a adormit aici

şi când voi muri să mă ierţi şi pe mine!“ Toate rugăciunile pe care

le înălţăm cu tot sufletul pentru cei adormiţi sunt primite acolo sus

la cer şi aduc uşurare celor pe care i-am pomenit, chiar dacă nu le

ştim numele. Şi apoi, dacă noi ne rugăm pentru cei morţi, când vom

fi şi noi morţi, alţii se vor ruga pentru sufletele noastre, după zicala:

„Ce faci, ţi se va face!“, adică te-ai rugat pentru alţii, atunci din

rânduiala lui Dumnezeu şi alţii se vor ruga pentru tine.

             Iată şi cuvântul Sfântului Serafim de Sarov:

     „Trecând printr-un sat sau printr-un oraş, însemnaţi-vă cu

semnul Sfintei Cruci şi spuneţi rugăciunea aceasta: Doamne,

mântuieşte-i pe locuitorii satului (oraşului acestuia) şi pentru

rugăciunile lor mântuieşte-mă şi pe mine, păcătosul; apoi rugăţivă

Sfinţilor ale căror icoane se află în casele satului sau oraşului

aceluia şi ziceţi: Sfinţilor ai lui Dumnezeu, mă închin vouă şi vă

rog să mă miluiţi pe mine, păcătosul şi să mă apăraţi în toată

vremea vieţii mele. Intrând într-o casă, mai întâi închinaţi-vă

icoanelor aflate acolo şi abia apoi salutaţi-i pe stăpânii casei.

Acelaşi lucru să-l faceţi şi la ieşirea din casă“.

      Adâncimea sau superficialitatea credinţei în Dumnezeu, într-un

om, o poţi cunoaşte mai bine din lucrurile pe care le cere, decât din

cuvintele pe care le spune. Unii nu îi cer nimic. Alţii îi cer nimicuri.

Alţii îi cer socoteală lui Dumnezeu. Alţii îi cer să facă El ce vor ei.

Sfinţii cei mari din desăvârşită credinţă în Dumnezeu nu mai cereau

nimic, nici măcar mântuirea. Smerenia acestora atinsese desăvârşirea.

Rugăciunea este dialogul dintre creştin şi Dumnezeu, prin care

noi oamenii ne ridicăm mintea şi inima spre El. La rugăciune participă

mintea care se gândeşte numai la Dumnezeu, memoria care uită de

toate cele pământeşti şi inima care se bucură de prezenţa lui

Dumnezeu.

                                   Rugăcinea unui copil

                    Odessa. Într-o zi de dimineaţă, înainte de a începe Sfânta

Liturghie, stăteam în colţul meu din dreapta noasului şi mă uitam cum

o fetiţă de nouă ani se ruga la icoana Maicii Domnului care se afla în

faţă. Dar rugăciunea fetiţei se deosebea de rugăciunile copiilor de

vârsta ei. Biata copilă cădea în genunchi, ridica mânuţele în sus ca

preotul la invocarea Duhului Sfânt şi plângea.

După ce şi-a terminat rugăciunea - văzând că fetiţa se apropie de

mine să-mi sărute mâna - am întrebat-o de ce s-a rugat şi a plâns.

„M-am rugat Maicii Domnului ca să mi-l aducă acasă pe tăticu“.

„Dar unde e tăticu?“ am întrebat-o eu. „La război, pe front,“ a

răspuns fetiţa cu durere. M-am uitat cu milă la aceste copil naiv,

zicând în sinea mea: „Cum poate Maica Domnului să-l aducă pe

tăticul ei acasă?“ M-am îndoit ca Moise în pustie.

Dar n-au trecut multe zile şi învăţătoarea ei, care frecventa aceeaşi

Biserică mi-a spus că tăticul fetiţei s-a întors într-adevăr acasă. „Dar

cum s-a întâmplat minunea?,“ am întrebat-o eu pe învăţătoare.

„Fetiţa şi mămica ei, mi-a povestit învăţătoarea, dormeau liniştite în

casă. Pe la miezul nopţii au auzit o bătaie în uşă. Mama a sărit din

pat şi a întrebat cine-i. Vocea de afară îi era cunoscută, era tăticul

fetiţei. Când i-a deschis uşa, tăticul a lăsat-o pe soţia lui şi s-a

îndreptat spre fetiţă. A îmbrăţişat-o plângând şi i-a spus: „Tu m-ai

salvat! Iată de ce. Eram pe front. Se întunecase, iar noi eram tot în

tranşee, pentru că gloanţele şi brandurile nu încetau să treacă

vâjâind şi şuierând peste capetele noastre. La un moment dat, stând

cu capul scos din tranşee, ca să văd dacă a încetat focul, aud vocea

fetiţei mele scumpe, care striga alarmată: Tăticule, tăticule, apleacăte!

Fără să-mi dau seama că tu erai, draga mea, la Odessa, iar eu pe

front, m-am aplecat în mod automat. Dar când mi-am ascuns capul

în tranşee, deasupra capului meu a vâjâit o bucată de brand

explodat la o oarecare distanţă de noi. Dacă nu-mi aplecam capul

mi-l reteza. Când am văzut acestă minune n-am mai stat locului. Am

pornit cu nădejdea în Dumnezeu chiar în noaptea în care am auzit

vocea. Am trecut peste cadavre, peste garduri cu sârmă ghimpată,

am trecut prin sate şi oraşe, dar nu m-a întrebat nimeni de acte. Şi

acum mă bucur că vă văd sănătoase şi-i mulţumesc lui Dumnezeu

că m-a scăpat de la moarte.

                  Învăţături minunate despre rugăciune

  ● Nu putem intra în rugăciune pur şi simplu, fără a ne descălţa ca

şi Moise. Există o întreagă pregătire pentru rugăciune: să te linişteşti,

să te aşezi, să închizi telefonul gândurilor şi televizorul interior al

imaginilor. Trebuie dezrădăcinată tulburarea pricinuită de mânie sau

tristeţe. Toată grija cea lumească acum să o lepădăm.

  ● Ori de câte ori vrăjmaşul ne întinde undiţa păcatului să alergăm

la rugăciune şi să ne rugăm cu zdrobire de inimă.

    ● Prin rugăciune, creatura comunică cu Creatorul în mod nevăzut.

Prin rugăciune lanţurile păcatului cad neputincioase şi amăgirea

diavolului se pierde în gol. Rugăciune este ridicarea minţii pe aripile

sufletului la Dumnezeu. E întoarcerea acestuia acolo de unde a fost

luat şi dat omului, spre a fi asemenea lui Dumnezeu. Prin rugăciune

păcatul moare şi divolul crapă. Dumnezeu strigă de dincolo de noi

(Matei 7:7): „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va

deschide“.

      ● Părintele Avacum zelotul din Sfântul Munte Athos, scotea

pietrele din pământ una câte una şi la fiecare lovitură cu sapa Îl striga

pe Hristos. Să nu ne lăsăm tulburaţi de gândurile deşarte, ci ca o

pasăre să nu încetăm să cântăm slava lui Dumnezeu, Ziditorul lumii.

  ● Pentru a ne ruga cu luare aminte trebuie să păstrăm în noi frica

de Dumnezeu. Ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Rugaţi-vă

neîncetat“ (1Tesaloniceni 5:17), pentru că ispitele ne urmăresc

neîncetat şi oriunde. Temelia rugăciunii pentru aproapele este

compătimirea. Fără bunăvoinţa inimii, rugăciunea este nulă.

      ● În legătură cu lacrimile şi cu puterea lor dumnezeiască,

părintele Avacum zelotul, îl evoca pe Fericitul Augustin, despre care îi

plăcea să spună: „S-ar putea opri mai uşor curentul unui fluviu

decât lacrimile lui Augustin“. Părintele Avacum îi îndemna pe toţi la

pocăinţă adevărată şi-i învăţa să spună: „Dumnezeul meu, dăruieştemi

şi mie lacrimi!“ Hristos Însuşi Îl ruga pe Tatăl cu suspine şi cu

lacrimi şi încă lacrimi de sânge. Asemenea şi Sfântul Grigore Palama,

plângea cu valuri de lacrimi, care îl spălau până ce chipul îi devenea

luminos şi strălucitor. Părintele Avacum îi îndemna pe toţi să practice

rugăciunea departe de lume şi de zgomot, acolo unde mintea se uneşte

cu Sfânta Treime.

    ● Când te rogi, nu face voia trupului celui trândav, nu te grăbi.

Trupului i se urăşte de efortul rugăciunii, se simte apăsat şi atunci dă

zor să termine mai repede, ca să-şi afle răgaz sau să-şi vadă de

treburile zilnice. Trebuie să ne rugăm cu drag, cu vigoare, din inimă.

Nu din cauza supărărilor şi necazurilor şi nici din obligaţie. „Căci

Dumnezeu iubeşte pe cel ce dă cu voie bună“ (2 Corinteni 9:7).

                             Ce este rugăciunea

Sufletul nostru trebuie să cânte o singură melodie:

RUGĂCIUNEA.

Rugăciunea este neajutorarea care Îi cere lui Iisus să vină şi

să ia totul asupra Sa.

Rugăciunea înseamnă să-mi dau grijile lui Dumnezeu şi să

primesc în schimb pacea Sa.

Rugăciunea înseamnă să învăţ să-i iubesc pe ceilalţi la fel de

dezinteresat cum mă iubeşte pe mine Hristos, purtându-le povara

şi rugându-mă pentru ei la fel de stăruitor şi arzător cum mă rog

pentru mine însumi.

Rugăciunea înseamnă să ajung să-L cunosc pe Dumnezeu pe

măsură ce mă deschid către El.

Rugăciunea înseamnă a sta drept înaintea lui Dumnezeu.

Rugăciunea este dialogul între două persoane care se iubesc.

Rugăciunea este vorbire cu Hristos de la inimă la inimă.

Rugăciunea este respiraţie duhovnicească.

Rugăciunea înseamnă a te furişa înaintea lui Dumnezeu.

Rugăciunea este unealta harului, este o taină.

Sfântul Paisie oprea pe fraţii certaţi să spună Tatăl nostru,

până se împăcau ca nu cumva să se osândească cănd spuneau: „Şi

ne iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor

noştri“. Un părinte compara rugăciunea cu uleiul din candelă, iar

fitilul cu atenţia la rugăciune.