DESPRE CANDELA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Cand se arde candela in fata icoanelor Ingerul Candelei, inger pazitor, care sta mereu in casa, atat timp cat arde candela, dincolo te va intampina atunci cand sufletul pleaca din aceasta lume materiala. Ingerul sta atatea zile cat ai ars candela nestinsa in casa in care o pazeste si o ocroteste de orice rau, iar cand sufletul tau va pleca dincolo tot atatea zile te plimbi prin rai si ai sa te indulcesti de acele bunatati, chiar daca tu nu ai reusit sa te mantuiesti cat ai trait pe pamant si numai dupa ce sau scurs zilele in care tu ai tinut candela aprinsa la icoanele din casa ta pe pamant atunci te vei duce la locul randuit de Dumnezeu dupa faptele tale in viata pe pamant.

     Cand ai aprins si ai ars mereu candela la icoane, 24 de ore neantrerupt, ingerul candelei iti duce si sadeste in gradina ta din Rai, ca rasplata pentru mica ta jertfa pe care ai facut-o cu atentie si cu credinta, o floare din care s-a facut uleiul sau un pom daca era ulei de maslin si astfel ai pregatit gradina ta in Ceruri. Inca tu fiind in viata pe pamant daca ai aprins candela si ai plecat de acasa si aceasta se stinge Ingerul care vegheaza ca tie sa nu ti se intample nimic rau in casa, nu pleaca ci ramane in continuare in casa ta pana sosesti tu. Daca vazand candela stinsa primul lucru pe care-l faci (spalandu-te mai intai pe maini) este sa aprinzi candela ingerul nu mai pleaca, iar daca te iei cu alte treburi si neglijezi aprinderea candelei ingerul pleaca mahnit si revine numai dupa ce tu o reaprinzi.

   Daca tu ai aprins permanent candela si ai plecat de acasa lasand-o aprinsa , chiar daca ti s-a randuit sfarsitul in alte imprejurari, adica se intampla voia Lui Dumnezeu sa mori pe drumuri sau in alta parte decat in casa ta si nu are cine sa iti aprinda lumanare cu lumina candelei ingerul te insoteste pe drumul de dincolo se socoteste deci ca ai lumina si nu mori in intuneric.

Cand aprinzi candela sau pui uleiul si observi ca acesta a scazut iti pui o dorinta, te rogi si iti faci matanii si sa stii ca intotdeauna se implineste (a se aminti aici de candela pe care turcul o aprindea la icoana Sf Nicolae in fiecare zi, icoana pe care el o luase dintr-o biserica crestina si pe care o furasera semenii sai, dupa caderea Constantinopolului si minunea ce i sa facut cu prinderea hotului ce ii pradase casa in lipsa sa precum si alte intamplari adevarate traite de noi.

Dumnezeu sa va binecuvanteze si Maica Domnului sa va aibe sub Sfantul Acoperamant.
Din sfaturile parintelui pustnic Gherasim de la Sfantul Munte Athos.

- Rugăciune la aprinderea candelei

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin

DESPRE CANDELĂ ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   sursa ...Pantazi Ionel Sorin

Când se arde candela în faţa icoanelor Îngerul Candelei, înger păzitor, care stă mereu în casă, atât timp cât arde candela, dincolo te va întâmpina atunci când sufletul pleacă din această lume materială... Îngerul stă atâtea zile cât ai ars candela nestinsă în casa în care o păzeşte şi o ocroteşte de orice rău, iar când sufletul tău va pleca dincolo tot atâtea zile te plimbi prin rai şi ai să te îndulceşti de acele bunătăţi, chiar dacă tu nu ai reuşit să te mântuieşti cât ai trăit pe pământ şi numai după ce s-au scurs zilele în care tu ai ţinut candela aprinsă la icoanele din casa ta pe pământ atunci te vei duce la locul rânduit de Dumnezeu după faptele tale în viaţă pe pământ.

Când ai aprins şi ai ars mereu candela la icoane, 24 de ore neîntrerupt, îngerul candelei iţi duce şi sădeşte în grădina ta din Rai, ca răsplată pentru mica ta jertfă pe care ai făcut-o cu atenţie şi cu credinţă, o floare din care s-a făcut uleiul sau un pom dacă era ulei de măslin şi astfel ai pregătit grădina ta în Ceruri. Încă tu fiind în viaţă pe pământ dacă ai aprins candela şi ai plecat de acasă şi aceasta se stinge, Îngerul care veghează ca ţie să nu ţi se intâmple nimic rău în casă, nu pleacă ci rămâne în continuare în casa ta până soseşti tu. Dacă văzând candela stinsă primul lucru pe care-l faci (spălându-te mai intâi pe mâini) este să aprinzi candela, Îngerul nu mai pleacă, iar dacă te iei cu alte treburi şi neglijezi aprinderea candelei Îngerul pleacă mâhnit şi revine numai după ce tu o reaprinzi...

Dacă tu ai aprins permanent candela şi ai plecat de acasă lăsând-o aprinsă , chiar dacă ţi s-a rânduit sfârşitul în alte împrejurări, adică se întâmplă voia Lui Dumnezeu să mori pe drumuri sau în altă parte decât în casa ta şi nu are cine să iţi aprindă lumânare, cu lumina candelei Îngerul te însoţeşte pe drumul de dincolo, se socoteşte deci că ai lumină şi nu mori în întuneric.

Când aprinzi candela sau pui uleiul şi observi că acesta a scăzut iţi pui o dorinţă, te rogi şi îţi faci mătanii şi să ştii că întotdeauna se împlineşte (a se aminti aici de candela pe care turcul o aprindea la icoana Sf Nicolae în fiecare zi, icoană pe care el o luase dintr-o biserică creştină şi pe care o furaseră semenii săi, după căderea Constantinopolului şi minunea ce i s-a făcut cu prinderea hoţului ce îi prădase casa în lipsa sa, precum şi alte întâmplări adevărate trăite de noi.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi Maica Domnului să vă aibă sub Sfântul Acoperămant.

Din sfaturile părintelui pustnic Gherasim de la Sfântul Munte Athos.

- Rugăciune la aprinderea candelei

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin

Ce poate face o candela

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Fiind învăţătoare, vedea, cu darul lui Dumnezeu, câţi copii străluciţi şi folositori în societate ieşeau din mâinile ei. Însă copilul ei, singurul de altfel, căruia i s-a dedicat cu totul, nu vroia să se hotărască pentru un lucru, nu îşi găsea un scop în viaţă. Tovarăşiile rele l-au învăţat să distrugă din temelii şi să ruineze morala creştină, religia, ţara.
Zile, săptămâni, luni întregi lipsea de acasă, fără să trimită vreun semn de viaţă. Vă daţi seama ce însemna pentru mamă aceste lucruri! Cine va putea spune vreodată durerile, trudele, lacrimile unor astfel de mame care nu văd nici un progres, nici o speranţă în fiii lor! Şi această mamă aştepta vreo schimbare din partea fiului ei. Rugăciunea ei, tămâia care ardea, candela pe care o aprindea, toate acestea erau pentru fiul ei. Când a venit timpul ca băiatul să meargă în armată, mama s-a îmbărbătat cu aceste cuvinte: „Poate acolo se va redescoperi pe sine”.
Băiatul, însă, a prezentat un certificat de la psihiatru şi a dobândit o amânare. Mama rămăsese la obiceiul ei: candelă şi tămâie, ulei şi lacrimă.
Într-o zi, fiul ei s-a întors acasă deoarece luase hotărârea să meargă la armată. „Semn bun”, spuse mama în sinea ei. A trecut tot stagiul militar. Nu a venit să o vadă nici măcar o singură dată. Mama însă nu a lăsat fără ulei şi fără lacrimă colţul ei de rugăciune nici măcar o seară. Era luna mai, iar fiul ei s-a întors acasă bucuros, plin de bunădispoziţie, ca şi cum nu ar fi lipsit nici o zi. I-a cerut nişte bani pentru a merge câteva zile la mare împreună cu câţiva prieteni. I-a dat imediat. Mama a simţit atunci că se luptă cu cineva piept la piept. Nu acesta era copilul ei. Era duhul cel rău ce trebuia biruit de Duhul lui Dumnezeu.
Au trecut 10 zile şi s-au întors toţi bucuroşi. Au povestit noutăţile lor, au mâncat, au băut cafea, iar la final fiul i-a spus mamei:
– Mamă, ţi-am adus un cadou. Am zis să nu vin cu mâna goală, de data aceasta. Deschide-l să vedem dacă îţi place.
– Cadou de la tine, băiatul meu, şi să nu-mi placă? Mă bucur că te-ai gândit la mine.
– Deschide-l…
Mama a luat cadoul şi l-a deschis. Doar ce a zărit ce era înăuntru şi a îngheţat. Lacrimile i s-au scurs pe obraji. Era o candelă de o frumuseţe rară.
– Mamă, te vedeam dimineaţa şi seara că aprinzi candela şi ştiam, eram sigur, că faci acest lucru pentru mine. În gândul meu te vedeam mereu în faţa candelei. Nimic nu îmi scăpa din tot ceea ce făceai, din tot ceea ce sufereai. De atunci am avut această dorinţă arzătoare: eu să aprind candela, dumneata să pui untdelemnul şi… lacrima.

Candela...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

sursa

Lumină Lină  

Sa luam aminte!

Cand se aprinde candela, în faţa icoanelor, îngerul candelei, înger pazitor care stă mereu în casă cît arde candela, stă aici în casa ta materială.

Stă deci cîteva zile cîte ai ars candela în casa ta, pe care o păzeşte şi o ocroteşte de orice rău, iar cînd sufletul tău va pleca dincolo, tot atîtea zile te vei plimba prin Rai şi te vei îndulci de acele bunătăţi, chiar dacă tu nu ai reuşit să te mîntuieşti cît ai trăit pe pămînt. Numai după ce sau scurs zileleîn care tu ai ţinut candela aprinsă la icoanele din casa ta pe pămînt, numai atunci te vei duce la locul rînduit de Dumnezeu, după faptele tale din viaţă.

De fiecare dată cînd aprinzi şi arzi candela la icoane, 24 de ore în şir, Îngerul Candelei îţi duce şi sădeşte în grădina ta - pe care o face în Rai ca rasplata pentru mica ta jertfă pe care ai făcut-o cu atenţie şi cu credinţă - o floare din care sa făcut uleiul sau un pom (dacă era ulei de măsline) şi astfel îţi pregăteşti grădina ta în ceruri, încă din timpul vieţii lumeşti.

Dacă aprinzi candela şi pleci de acasa şi candela se stinge în acest timp, îngerul care stă şi veghează ca să nu ţi se întîmple nimic rău în casă nu pleacă ci rămîne în continuare pînă soseşti tu.

Dacă văzînd candela stinsă, primul lucru pe care îl faci (spălîndu-te mai întîi pe mîini) este s-o aprinzi, îngerul nu mai pleacă. Dacă neglijezi aprinderea candelei, îngerul pleacă mîhnit şi revine numai după ce tu ai aprins-o din nou.

Dacă atunci cînd pleci de acasă laşi candela aprinsă şi prin voia lui Dumnezeu se întîmplă să mori pe drum sau în altă parte decît în casa ta şi nu are cine să-ţi aprindă o lumînare, lumina candelei cu îngerul ei te însoţeşte pe drumul de dincolo.

Se socoteşte deci că ai lumină, că nu mori în întuneric.

Cînd aprinzi candela sau schimbi uleiul care observi că a scăzut trebuie să îţi pui o dorinţă , să te rogi şi să faci trei metanii. Şi să ştii că întotdeauna se împlineşte

Icoana Maicii Domnului Sporitoarea Granelor

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...




Icoana Maicii Domnului Sporitoarea Granelor se numara printre cele mai cunoscute icoane facatoare de minuni din Rusia. Aparitia Icoanei Maicii Domnului Sporitoarea Granelor este strans legata de Sfantul Ambrozie de la Manastirea Optina, cel plin de iubire parinteasca, a carui sfintenie l-a atras si l-a inspirat in mod special si pe Dostoievski, care l-a “portretizat” literar sub chipul Staretului Zosima din capodopera sa “Fratii Karamazov“.Icoana a fost pictata cu binecuvantarea Sfantului Ambrozie de la Optina care, in 1890, a cerut egumenei Ilaria de la Manastirea Bolkov sa-i trimita o reprezentare iconografica in care Maica Domnului sa fie reprezentata pe norii cerului, cu mainile intinse spre binecuvantare, iar la picioarele ei sa se afle un camp de secara, si mai multi snopi.Acesta inca de mic, avea o ravna deosebita pentru Maica Domnului, cinstind sarbatorile inchinate ei, prin priveghere de toata noaptea, si imnultirea rugaciunilor pe parcursul intregii zile.



Icoana “Sporitoarea granelor” a fost daruita de Sfant manastirii de maici Kazan din satul Samordino, provincia Kaluga (inchinata Icoanei Maicii Domnului “Kazan”), unde el s-a retras in ultimul an de viata. Asa se putea si inchina Icoanei, pe care a considerat-o de la inceput ca ajutatoare a celor ce muncesc, spre a-si vedea rodul muncii.

Icoana o arata pe Maica Domului ca mijlocitoare in a oferi credinciosilor atat “painea cea de toate zilele”, cat mai ales “Painea Cereasca”, asa cum citim in Acatistul Maicii Domnului Sporitoarea Granelor: “Bucura-te, ceea ce ne hranesti cu painea vietii.”

Sfantul Ambrozie insusi a dat acestei icoane numele “Sporitoarea Granelor” (Sporitel’nitsa Khlebov), cu ziua de praznuire, 15 octombrie.

Nu cu mult inainte de adormirea sa, Sfantul a compus un refren special pentru a fi cantat la Acatistul Maicii Domnului, inaintea acestei icone: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine! Da-ne si noua, nevrednicilor, roua harului tau si aratata fa milostivirea ta.”

Inainte de trecerea sa la cele vesnice, Sfantul Ambrozie a dorit sa fie realizate replici ale acestei icoane care sa fie oferite fiilor duhovnicesti mireni.
In aceasta zi a fost inmormantat Batranul, care s-a mutat la cele vesnice pe 10 octombrie.

Intrebat de un parinte, cui ii va incredinta asezamantul dupa moartea sa, Sfantul Ambrozie a raspuns: “Las asezamantul Imparatesei Cerurilor”. Dumnezeu a randuit ca ziua inmormantarii Sfantului Ambrozie sa fie chiar 15 octombrie, ziua praznuirii icoanei Maicii Domnului “Sportitoarea Granelor”.

Prima minune a acestei icoane a fost consemnata in 1891, un an cu recolte foarte slabe in intreaga Rusie din cauza secetei. In pofida, acestor conditii nefavorabile, campurile de la Samordino au dat recolta intreaga la vreme.

In anul 1982 o copie fidela a acestei icoane, realizata de Ivan Feodorovich Cherepanov, unul din ucenicii Sfantului Ambrozie, a fost oferita asezamantului nou infiintat Piatnisk, din regiunea Voronezh unde era seceta indelungata. Curand dupa ce procesiunea cu Icoana Sporitoarea Granelor a fost incheiata, a inceput sa ploua, iar teama de foamete a disparut.

Am putea fi tentati sa criticam stilul realist al icoanei, care, desi este inca intalnit in Rusia, Grecia si tara noastra, se afla oarecum in afara traditiei iconografice ortodoxe autentice. Fara a incerca sa legitimam un asemenea realism in iconografie, aceasta icoana reprezinta totusi dovada ca nu trebuie sa-L reducem pe Dumnezeu exclusiv la standardele noastre de corectitudine. Duhul sufla unde voieste si, cu certitudine, in acest caz, credinta si dragostea curate, primeaza inaintea puritatii stilistice. Maica Domnului insasi, ne vrea inaintea icoanei sale, mai ales rugatori si nu critici de arta.

Sa credem ca rugaciunile primesc raspuns, ca Dumnezeu ne poarta de grija, ca El asculta rugaciunile credinciosilor si mai ales pe cele ale Maicii Fiului Sau! Intr-una din rugaciunile din Ceaslov, cerem Maicii Domnului sa mijloceasca inaintea lui Hristos pentru noi, deoarece “mult poate rugaciunea Maicii spre bunavoirea Stapanului”.

Ne putem incredinta personal de acest adevar, doar rugandu-ne ei cu credinta, cu nadejde si cu dragoste:

“Maicii lui Dumnezeu celei alese dintru toate neamurile si Stapanei cerului si a pamantului, care ne izbaveste pe noi din toata nevoia, cantare de multumire ii aducem. Ci tu, Preamilostiva Doamna de Dumnezeu Nascatoare primeste rugaciunea noastra cea fierbinte, apara-ne de foamete si pagube, daruieste pamantului nostru rodnicie, Hranitoare si Sporitoare a tarinilor si granelor noastre, ca bucurandu-ne pururea sa strigam tie: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine! Da-ne si noua, nevrednicilor, roua harului tau si aratata fa milostivirea ta.” (Condacul I al Acatistului Maicii Domnului Sporitoarea Granelor).

Radu Alexandru

LUMANAREA

E ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la mine… Parcă aţi vrea să vă spun ceva. Ce să vă spun  Simţiţi bucurie în suflet ?

În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:

Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să nu fiu

aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.

A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă jertfesc, să mă dăruiesc chiar pe mine însumi… Asta e mult mai frumos decât sa rămân rece şi fără rost.

Si voi oamenii sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumina şi căldura, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să vă jertfiţi, să daţi ceva: dragostea, adevărul, bucuria, încrederea şi toate sentimentele nobile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici… Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă.

Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mult mai puternice.

Şi la voi oamenii e tot aşa, împreună luminaţi mai mult…

 

HRANA PENTRU SUFLET: Sfintele icoane nu sunt idoli !

HRANA PENTRU SUFLET: Sfintele icoane nu sunt idoli !

urmeaza lincul pentru a citi postarea...

De ce sa cumpar o icoana? Importanta Icoanei

De ce sa cumpar o icoana? Importanta Icoanei


Aceasta intrebare cred ca si-o pun multi oameni.

Icoana este cadoul ideal as putea spune. De ce? Cat folos poate culege un om din urma unei icoane...! Icoana este o fereastra spre Dumnezeire. Te pune mai repede in legatura cu divinitatea. Cand vezi o icoana in casa, gandul iti fuge din nou la Dumnezeu sau la Maicuta Domnului sau la Sfantul din acea icoana. Prin sfinti se proslaveste tot Dumnezeu. Deci prin ei, ne ducem cu gandul tot la Dumnezeu. Toata viata noastra, trebuie sa fim intr-o stransa legatura cu Dumnezeu. Noi trebuie sa fim prietenii Lui ca sa putem mosteni Imparatia cerurilor fagaduita noua. Ori, un prieten adevarat nu se vede din an in pasti. Un prieten adevarat isi mentine dragostea prin dialog, prin vizite. Nu se mai satura unul de altul. Ce e drept, omul c

ontemporan il alunga pe Dumnezeu din viata lui. Il cam incomodeaza defapt legile divine, buna oranduire lasata de Dumnezeu. Omul nostru iubeste pacatul, patima, iar Dumnezeu condamna pacatul si ne indeamna sa ii urmam.

Putem fi prieteni cu Dumnezeu dialogand mai des cu El prin rugaciune. Ori icoana, acest lucru il face: ne pune mai repede in legatura dialogica cu Dumnezeu.

Iata cat bine culege cel care primeste o icoana, iar cel care o daruieste se impartaseste si el de rodul rugaciunilor celui care se roaga la icoana. Ai facut un mare bine daruind o icoana.

Circula o mare superstitie pagubitoare de suflet, anume cum ca nu trebuie sa iti cumperi tu singur tie icoana, ci neaparat sa ti-o cumpere altcineva. E bine sa faci cadou o icoana, cum am zis, dar nu e adevarat ca nu poti sa iti cumperi singur icoana care iti place. Daca sufletul tau vibreaza la vederea unei anumite icoane, si ti-o cere, de ce sa nu i-o daruiesti? Daca ai evlavie la un sfant, de ce sa nu te sarguiesti sa faci rost de icoana acelui sfant pe care il iubesti?

Foarte placut inaintea lui Dumnezeu este si daruirea de icoane pentru sufletele raposatilor nostri, la parastase sau inmormantari. Un exemplu graitor: Icoana de pe pieptul mortului se daruieste la sfarsitul inmormantarii.

Ca sa intaresc cuvantul, va relatez pe scurt o minune:

Un musulman a cerut de la o taraba ceva care sa ii pazeasca casa de hoti. I s-a oferit o icoana a Sfantului Nicolae. A luat icoana a pus-o pe perete la intrarea in casa si i-a zis:

- Sfinte Nicolae eu plec, tu apara-mi casa.

Omul nostru a plecat departe si a lasat usa deschisa.

Vecinul lui, tot musulman a ramas uimit si a ras de el. Si a luat o parte din mobila.

Cand s-a intors omul nostru, a vazut ca ii lipsea, a zis:

- Sfinte Nicolae, cred ca ai fost obosit ca am lipsit mult de mi-au furat. Dar asta e! Ai grija in continuare te rog!

A plecat. Vecinul a revenit si i-a furat toata mobila (nu ca era hot, ci ca sa rada de vecin). Apoi a zis:

- Ia sa il iau si pe Nicolae asta!

Si cand a atins icoana, a ramas imobilizat cu mainile pe icoana de nu se mai putea misca. A ramas asa pana ce a venit omul nostru acasa.

Si a cerut iertare vecinul. A fost iertat si de omul nostru si de Sf Nicolae.

De atunci, multi musulmani tin in casele lor icoana Sf.Nicolae.

Mai este o minune petrecuta si in Rusia tot cam la fel. S-a facut si un film pe baza acesteia. Cu o fata care a luat icoana Sfantului Nicolae la dans si a ramas stana de piatra...

Aceste lucruri nu le-am scris cu gandul sa veniti sa comandati la noi icoane, ci deoarece, lucrand in domeniu de ceva timp am observat unele tendinte si am cautat sa creionez pe scurt cateva lucruri valoroase despre importanta unei icoane in casa crestinului.

http://icoane-comenzi.blogspot.com

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

DE CE PUNEM ICOANA IN CASA

Despre icoana

 

IIcoana nu poate lipsi din casa crestinului. Prezenta icoanei arata ca acea casa este increstinata, ca familia care locuieste acolo este crestina. Icoana din casa este o marturisire a credintei in Dumnezeu.

Icoana, prezenta a celui infatisat in ea
Asa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc in fata persoana draga pe care o reprezinta, tot asa si icoana ne poarta cu gandul la cel infatisat in ea. Icoana este o prezenta a celui infatisat in ea: a Mantuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a sfintilor. Prezenta chipului unei persoane este intr-o masura prezenta respectivei persoane. Chipul ne pune in legatura cu persoana pe care o reprezinta, ne ajuta sa ne ducem cu gandul la ea sau mai curand, aduce persoana respectiva in fata noastra, langa noi, ne inlesneste o intalnire cu ea. Icoana ne ajuta sa ne rugam mai bine, pentru ca ne ajuta sa intram mai usor in legatura cu Dumnezeu, sa-L vedem in persoana Mantuitorului Hristos, sa simtim prezenta Maicii Domnului si a sfintilor pe care ii dorim impreuna rugatori cu noi si pentru noi.
Icoana, fereastra spre adevaratul Dumnezeu

Icoana este mai mult decat o fotografie. Mai intai, pentru ca ea ne infatiseaza chipul lui Dumnezeu Insusi, chipul Fiului lui Dumnezeu intrupat. Ea este o fereastra spre lumea lui Dumnezeu, spre Imparatia Cerurilor. Chipul Maicii Domnului si cel al sfintilor din icoane este chipul omenesc indumnezeit, coplesit de lumina dumnezeiasca a Imparatiei lui Dumnezeu. Icoana este sfintita prin chipul pe care il reprezinta. Fara icoana ne putem rataci de la adevaratul Dumnezeu, inchipuindu-ne fiecare, dupa mintea, priceperea si credinta sa un Dumnezeu, care de cele mai multe ori este unul plasmuit de imaginatia noastra. Asa incat riscul idolatriei este mult mai mare fara icoana, omul fiind tentat sa-si ”inchipuie” un Dumnezeu “convenabil”, dupa propriile dorinte si nevoi. 
Sfintirea icoanei

Inainte de a fi asezata in casa, icoana noua se aduce la biserica pentru a fi sfintita. Ea se lasa la biserica, de obicei patruzeci de zile, timp in care este tinuta in Sfantul Altar. Intre timp, sau la sfarsitul celor patruzeci de zile, preotul o sfinteste, stropind-o cu apa sfintita si rostind rugaciunile randuite de Biserica

Locul icoanei in casa 


Este bine sa avem in fiecare camera cate o icoana. Locul icoanei in casa este pe peretele de rasarit. Pe peretele cu icoana nu trebuie sa mai punem nimic altceva, pentru ca atentia noastra sa nu fie atrasa de alt lucru atunci cand ne rugam in fata icoanei si pentru ca nu este bine sa punem alaturi de icoana lucruri care nu au legatura cu aceasta. Punem icoana la rasarit pentru ca ne rugam intotdeauna cu fata la rasarit, si la biserica si acasa. Rasaritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mantuitorului Hristos, numit in rugaciunile Bisericii “Rasaritul cel de sus”, ”Soarele Dreptatii”, etc. Apoi lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui si al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, in timp ce apusul, intunericul este semnul raului si al lucrurilor ce se fac la intuneric. Deci, trebuie sa avem grija sa asezam icoana la rasarit.

Cine nu iubeste icoanele nu iubeste cu adevarat nici pe cei care sunt infatisati in icoane

In ratacirea lor, unii spun ca nu e bine sa cinstim si sa ne inchinam la icoane pentru ca sunt idoli, ca nu e bine sa te inchini la o bucata de lemn sau hartie. Dar cestinii nu se inchina la lemn sau hartie. Cine-si poate inchipui ca mamele si bunicile noastre ingenuncheaza, se roaga si plang in fata unor bucati de lemn, aceia se inseala amarnic si isi dau in felul acesta masura intunecimii mintii lor. Cel mai simplu exemplu care este la indemana tuturor ne poate lamuri asupra acestui lucru: in fata fotografiei unei persoane dragi, ceea ce ne bucura si ne emotioneaza nu este bucata de hartie oricat de frumoasa ar fi acesta, ci este chipul celui drag. Adeseori, de prea mult dor, sarutam fotografia persoanei indragite. Aceasta nu inseamna ca sarutam hartia, ci chipul celui drag. Fotografia ne este draga si o pastram cu sfintenie mai ales cand cel din fotografie este departe de noi. Daca am pierde fotgrafia respectiva sau daca cineva ne-ar rupeo, de exemplu, ne-am supara foarte tare su ne-ar parea rau. Nu prentru ca am pierdut o bucatica de hartie, ci pentru ca am pierdut un semn, o prezenta a celui drag. Cu cat ne este mai draga persoana respectiva cu atat pretuim mai mult si fotografia si o tinem la loc de cinste. Tot asa si cu icoanele. Cu cat ne sunt mai dragi Mantuitorul, Maica Domnului si sfintii, cu atat iubim si cinstim mai mult icoanele. Cine nu iubeste icoanele nu iubeste cu adevarat nici pe cei care sunt infatisati in icoane. Altfel cum s-ar putea lipsi de chipurile celor dragi!

Sfaturi practice în Biserică: Flori pentru icoane

Alexandru Ulea
articol din ziarul Lumina

Icoana este o fereastră spirituală care face legătura între cer şi pământ. Prin ea nu doar se contemplează persoane cereşti, ci omul intră efectiv în legătură duhovnicească cu ele. Prin fereastra duhovnicească pe care o oferă, icoana realizează o legătură mai apropiată cu persoana pe care o reprezintă. Chipul reprezentat în mod fizic în icoană face prezent în mod văzut persoana care a trecut graniţele limitării temporo-spaţiale şi care se materializează în mod tainic în icoana în care este reprezentat. Astfel, sfinţii sunt persoane care deşi petrec în slava lui Dumnezeu şi bucuria cerească, ei sunt prezenţi în mod mistic în viaţa credincioşilor, luminându-le existenţa şi ajutându-i la mântuire. Mai mult, chipul nevăzut al lui Dumnezeu se face văzut şi simţit de către om prin icoană. Dumnezeul cel nevăzut şi necuprins, transcendentul se lasă văzut şi pipăit, se apropie de om. Icoana reflectă imaginea unui Dumnezeu viu care se descoperă omului nu într-o eternă solitudine, prin frică sau stihii ucigătoare, ci într-o apropiere de comuniune iubitoare în misterul unităţii şi comuniunii persoanelor.

Icoana este cerul coborât pe pământ. Dumnezeu şi sfinţii Săi coboară cu prezenţa lor luminoasă în mijlocul credincioşilor pentru a naşte nădejdea, a întări credinţa şi a mărturisi iubirea între persoanele umane şi divine. Ei coboară în pelerinaj pe pământ pentru ca omul se să strămute în cer.

Un semn de preţuire între persoane este dăruirea de flori. Aceste prezenţe efemere trăiesc doar pentru frumos, dau totul pentru a crea o pată de culoarea încântătoare pentru o lume cenuşie. Verdele, culoarea nădejdii, este creat de plantă prin acţiunea luminii soarelui. În sine, verdele împleteşte şi combină culoarea albastră a cerului cu galbenul solar, cuprinde în sine demnitatea şi sacralitatea vieţii. Aşa cum verdele este înconjurat de celelalte culori, el fiind centrul curcubeului, plantele verzi izvorăsc multitudinea de flori divers colorate din aceeaşi tulpină verde care le susţine. Şi precum curcubeul este legământul omului cu Dumnezeu, prin care Dumnezeu se jură să nu piardă omul, florile devin ambasadori ai păcii între Dumnezeu şi om, semn al vechiului legământ. Ele devin prezenţa fizică, reînnoită a acestui legământ. Crescute din pământ sub binecuvântarea luminii calde a soarelui, ele sunt imaginea creştinului ca prezenţă iubitoare ce creşte şi trăieşte pe acest pământ rece, dar sub protecţia şi cu ajutorul luminii iubitoare a lui Dumnezeu.

Planta depune tot efortul pentru a crea floarea, aşa cum încununarea vieţii omului este fapta bună a iubirii în Duhul Sfânt. Şi omul face o jertfă, cumpără o floare pentru a o dărui şi a-l lumina şi bucura pe cel care o primeşte. Jertfa pentru acest lucru care pare atât de inconsistent şi trecător, dar în acelaşi timp mare şi captivant, este expresia iubirii nepalpabile, dar care dă sensul vieţii, a dragostei care se câştigă atât de greu şi care se pierde atât de uşor, dar fără de care viaţa nu există.

Creştinul este îndemnat ca ori de câte ori are ocazia să aducă o floare şi să o pună la icoane. Aproape fiecare biserică are vase pregătite care aşteaptă să fie umplute de dragostea plină de culoare a credinciosului, fiecare icoană a Maicii Domnului ar trebui încoronată cu flori. Flori perene pot fi dăruite bisericii pentru ca aceasta să fie împodobită tot timpul. Florile de sezon sunt o încântare pentru privire, având un efect calmant şi destresant asupra minţii.

ICOANE SI LUMANARI

Parintele Cleopa - Sfintele Icoane si Sfanta Cruce

Despre Sfintele Icoane

Poate fi icoana confundata cu idolul ?

- Icoana nu poate fi confundata cu idolul pentru ca icoana este reprezentarea unei fiinte existente in mod real, pe cand idolul este o nascocire ( inchipuire ) a mintii omenesti, slabita de pacat. Asa se explica faptul ca idolul, ca si chip cioplit, a fost oprit a se face, prin porunca lui Dumnezeu :

" Sa nu-ti faci chip cioplit " ( Iesire 20, 4 ).

Dar tot atunci, Dumnezeu a poruncit lui Moise sa faca icoane, spunandu-i : " Sa faci doi heruvimi de aur si sa-i faci ca dintr-o bucata, ca si cum ar rasari din cele doua capete ale capacului " ( Iesire 25, 19 ).

Deci, daca admitem ca textul din Iesire 20, 4 vorbeste despre icoane, atunci s-ar contrazice cu cel din Iesire 25, 19. Asadar, primul text vorbeste despre idoli ( sa nu faci ) si al doilea text despre icoane ( sa faci ) si nu mai avem nici o contradictie, ci dimpotriva, o precizare foarte clara :

Sa nu-ti faci idoli, dar sa-ti faci icoane.

De ce scrie in Isaia 44, 17 ca idolii sunt facuti din lemnele padurii ?

- Intr-adevar, se scrie in Isaia ca idolii sunt facuti din lemnele padurii, dar si chipurile de heruvimi poruncite de catre Dumnezeu au fost facute tot din lemnele padurii si din aur, dar nu aceasta este important, ci semnificatia lor, ceea ce reprezinta ei insisi. Chipurile ( icoanele ) de heruvimi reprezentau ceva sfant, unde Dumnezeu se descoperea lui Moise:

" Acolo, intre cei doi heruvimi, de deasupra chivotului legii Ma voi descoperi tie si-ei voi grai de toate cate am a porunci prin tine fiilor lui Israel " ( Iesire 25, 22 ).

Dar oare hartia Sfintei Scripturi nu este facuta tot din lemne ?

- Bineinteles ca si hartia Sfintei Scripturi este prelucrata tot din lemn. Noi insa nu cinstim materia, ci chipul celui zugravit pe ea, dupa cum nu cinstim hartia Sfintei Scripturi, ci ceea ce este scris in ea, pentru ca cuprinsul ei contine:

" Cuvintele vietii celei vesnice "

( Ioan 6, 68 ).

Mantuitorul a cinstit icoanele ?

- Mantuitorul a cinstit icoanele, pentru ca, mergand la templu, nu a poruncit sa le scoata afara, ci, dimpotriva, a scos afara pe cei ce le necinsteau prin pacatele lacomiei lor, dupa cum scrie ca : "I-a scos pe toti afara din templu si oile si boii si schimbatorilor le-a varsat banii si le-a rasturnat mesele" ( Ioan 2, 15 ).

Pentru ce sa cinstim si noi icoanele ?

- Noi trebuie sa cinstim icoanele pentru ca ele reprezinta pe Dumnezeul nostru Cel intrupat si pe sfintii lui Dumnezeu ca exemple de sfintenie, care ne cuceresc chioar si prin sfintenia privirii lor. Insusi Mantuitorul Iisus Hristos este numit icoana Tatalui :

"Fiind stralucirea slavei si chipul fiintei lui Dumnezeu " Evrei 1, 3.

Cu ce am mai putea asemana icoana ?

- Icoana poate fi asemanata si chiar numita o " Biblie zugravita ". Icoanele reprezinta textul biblic. Spre exemplu :

" Cand se lumina de ziua intai a saptamanii, a venit Maria Magdalena si cealalta Marie ca sa vada mormantul si iata ca s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului coborand din cer si venind a pravalit piatra si sedea deasupra ei " ( Matei 28, 1-2 ).

Ce inteles au idolii dupa Noul Testament ?

- Dupa Noul Testament, idolii au si intelesul de patimi sau pacate grele, dupa textele din Coloseni si Efeseni :

" Drept aceea, omorati madularele voastre - ale omului pamantesc - : desfranarea, necuratia, patima, pofta rea si lacomia, care este o inchinare la idoli " ( Coloseni 3, 5 ). Si :

"Aceasta sa o stiti bine ca nici un desfranat sau necurat sau lacom, care este un inchinator la idoli, nu are mostenire in imparatia lui Hristos "

( Efeseni 5, 5 ).

Asadar, idolul ca patima ne pagubeste, pe cand icoana ne zideste, inaltandu-ne sufleteste cand o privim, cum ar fi icoana Rastignirii, a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, a Inaltarii si altele.

Despre Sfanta Cruce

Crucea este un simplu semn ?

- Crucea nu este un simplu semn, ci un semn insotit de putere, precum s-a dovedit inca din Vechiul Testament, cand Moise se ruga cu mainile ridicate in semnul Sfintei Cruci.

Iar : "Cand isi ridica Moise mainile, biruia Israel, iar cand isi lasa el mainile, biruia Amalec " ( Iesire 17, 11).

Sfantul Apostol Pavel zice :

" Cuvantul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu " ( I Corinteni 1, 18 ).

Crucea este semnul biruintei, care se va arata pe cer la sfarsitul veacurilor.
" Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului in putere si slava multa " ( Matei 24, 30 ).

Ce semnificatie mai poate avea Sfanta Cruce ?

- Sfanta Cruce mai poate avea semnificatia de altar, cel mai sfant altar pe care s-a adus cea mai sfanta jertfa.

"Altarele Tale, Doamne al puterilor, Imparatul meu si Dumnezeul meu " (Psalmul 83, 4)

Crucea poate fi vrajmasa lui Hristos, asa cum se spune uneori?

- Crucea nu poate fi vrajmasa lui Hristos, ci, dimpotriva, textul Sfintei Scripturi ne spune ca Mantuitorul a veni ca :

" Sa-i impace cu Dumnezeu pe amandoi, uniti intr-un singur trup prin cruce, omorand prin ea vrajmasia " ( Efeseni 2, 16 ).

Ce inteles mai poate avea crucea ?

- Crucea mai poate avea inteles de suferinta, dupa cuvantul Mantuitorului :

" Daca vrea cineva sa vina dupa Mine,sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie " ( Matei 16, 24 ).

Putem sa ne luam noi insine crucea suferintelor de buna voie ?

- Noi suntem chiar sfatuiti sa ne luam crucea suferintelor de buna voie, daca vrem sa fim ai lui Hristos, pentru ca :"Cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele " ( Galateni 5, 24 ).

Ce se intampla daca nu ne luam crucea suferintelor infranarilor de buna voie ?

- Daca nu ne luam crucea infranarii de buna voie, vom purta crucea grea a mustrarilor de constiinta pentru pacatele savarsite, prin neinfranare si lipsa de rabdare, ca si bogatul nemilostiv care striga :
" Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie " (Luca 16, 24 ).

Dar Crucea, pusa de Dumnezeu pe umerii nostri, cum trebuie sa o intelegem ?

- Crucea, pusa ca suferinta de Dumnezeu pe umerii nostri trebuie sa o intelegem ca un medicament vindecator al pacatelor, precum i s-a dat chiar si Sfantului Apostol Pavel :

" Si pentru ca sa nu ma trufesc cu inaltimea descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanii, sa ma bata peste obraz ca sa nu ma trufesc " ( II Corinteni 12, 7 ).

Si ca un prilej de intarire in credinta, asemenea crucii pusa pe umerii lui Iov, fapt constatat si de Psalmist, care zice :

" De multe ori s-au luptat cu mine, din tineretile mele, si nu m-au biruit " ( Psalmul 128, 2 ).

Daca e grea crucea suferintelor luate de bunavoie, crucea suferintelor ca urmare a faradelegilor e groaznic de chinuitoare.

CANDELA

În colţisorul de rugăciune trebuie să avem neapărat o candelă. În fiecare casă trebuie să existe cel puţin o candelă.
         Se va folosi candelă cu ulei şi fitil. Nu este potrivit să se folosească beculeţe, pentru că adevărata candelă, ca şi lumânarea, trebuie să folosească spre ardere ulei curat sau ceară curată. Beculeţul este de frumuseţe. Candela nu este pentru frumuseţe, ci pentru lucrare. Candela este lumina de veghere, de priveghere, pe care ar trebui să o ţinem tot timpul aprinsă în casă. Vă amintiţi pilda fecioarelor din Evanghelie, care aşteptau pe Mântuitorul cu candelele aprinse. Cele care nu au avut suficient untdelemn pentru a arde continuu candelele au pierdut venirea Mântuitorului. Arderea continuă a candelei este răspunsul creştinului la îndemnul Mântuitorului: "Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului." (Matei 25, 13). Cum spuneam, creştinul aprinde lumânarea sau candela ori de câte ori, în vreun fel anume, merge să se întâlnească cu Dumnezeu. Candela aprinsă este semn al nădejdii pe care noi ne-o punem în Dumnezeu, ca El să fie ocrotitorul nostru şi al casei noastre. Cine nu poate păstra candela mereu aprinsă, este bine să o aprindă seara, sau ori de câte ori se roagă. De asemenea, ardem candela în zilele de sărbatoare, începând de seara din ajunul sărbătorii respective. Bătrânii, mai ales, ţin candela aprinsă, pentru ca nu cumva să le vină ceasul
sfârşitului pe neaşteptate şi să moară fără lumină, să meargă la Hristos fără lumină. Lumina este semn al alegerii noastre pentru Dumnezeu şi pentru Împărăţia luminii. Alegem lumina pentru că lumina este semnul că vrem să ajungem la Dumnezeu. Există candele la magazinele de obiecte bisericeşti, la biserici şi la mănăstiri. O candelă este compusă dintr-un suport - de obicei metalic - în care se aşează un pahar special de candelă, colorat şi o plută specială sau un alt suport, cu fitil de bumbac sau vată. La caz de nevoie, se poate improviza o candelă foarte uşor într-un păhărel sau în orice alt vas mic. Este bine, totuşi, să ne îngrijim de o candelă frumoasă, care să fie şi podoabă de preţ în casa noastră. Se mai obişnuieşte o candelă în bucătărie, acolo unde gospodina îşi petrece foarte mult timp şi chiar familia întreagă. Este foarte frumoasă şi dragă această însoţire a luminii candelei în jurul nostru. Ea ne păstrează sau ne duce gândul la Dumnezeu şi ne aduce aminte de rugăciune.

                                                      Candela şi Icoana Casei


În fiecare casă trebuie să existe cel puţin o candelă. Se va folosi candela cu ulei şi fitil . Nu este potrivit să se folosească beculeţe, pentru că adevarata candelă, ca şi lumânarea, trebuie să folosească spre ardere ulei curat sau ceară curată. Beculeţul este de frumuseţe, iar candela pentru lucrare. Candela este lumina de veghere, de priveghere, pe care ar trebui să o ţinem tot timpul aprinsă în casă. Vă amintiţi pilda fecioarelor din Evanghelie, care aşteptau pe Mântuitorul, cu candelele aprinse. Cele care nu au avut suficient undelemn pentru a arde continuu candelele au pierdut venirea Mântuitorului. Arderea continuă a candelei este răspunsul creştinului la îndemnul Mântuitorului:
"Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului." (Matei 25, 13).

Aşadar, creştinul aprinde lumânarea sau candela ori de câte ori, in vreun fel anume, merge să se întâlnească cu Dumnezeu. Candela aprinsă este semn al nădejdii pe care noi ne-o punem în Dumnezeu, ca El să fie ocrotitorul nostru şi al casei noastre. Cine nu poate păstra candela mereu aprinsă, este bine să o aprindă seara, sau ori de câte ori se roagă. De asemenea, ardem candela în zilele de sărbatoare, începând de seara din ajunul sărbătorii respective.

Bătrânii, mai ales, ţin candela aprinsă, pentru ca nu cumva să le vină ceasul sfârşitului pe neaşteptate şi să moară fără lumină, să meargă la Hristos fără lumină. Lumina este semn al alegerii noastre pentru Dumnezeu şi pentru Împărăţia luminii. Alegem lumina pentru că lumina este semnul că vrem să ajungem la Dumnezeu.

Există candele la magazinele de obiecte bisericeşti, la biserici şi la mânăstiri. O candelă este compusă dintr-un suport - de obicei metalic - în care se aşează un pahar special de candelă, colorat şi o plută specială sau un alt suport, cu fitil de bumbac sau vată. La caz de nevoie, se poate improviza o candelă foarte uşor într-un păhărel sau în orice alt vas mic. Este bine, totuşi, să ne îngrijim de o candelă frumoasă, care să fie şi podoabă de preţ în casa noastră.

Se mai obişnuieşte o candelă in bucătărie, acolo unde gospodina îşi petrece foarte mult timp şi chiar familia întreagă. Este foarte frumoasă şi dragă această însoţire a luminii candelei în jurul nostru. Ea ne păstrează sau ne duce gândul la Dumnezeu şi ne aduce aminte de rugăciune.

Înainte de a fi aşezată în casă, icoana nouă se aduce la biserică pentru a fi sfinţită. Ea se lasă la biserică - de obicei patruzeci de zile – timp în care este ţinuta în Sfântul Altar. Între timp, sau la sfârşitul celor patruzeci de zile, preotul o sfinţeşte, stropind-o cu apă sfinţită şi rostind rugăciunile rânduite de Biserică.

Este bine să avem în fiecare cameră câte o icoană. Locul icoanei în casă este pe peretele de răsărit. Pe peretele cu icoana nu trebuie să mai punem nimic altceva, pentru ca atenţia noastră să nu fie atrasă de alt lucru atunci când ne rugăm în faţa icoanei şi pentru că nu este bine să punem alături de icoană lucruri care nu au legătură cu aceasta. Punem icoana la răsărit pentru că ne rugăm întotdeauna cu faţa la răsărit, şi la biserică şi acasă.

Răsăritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mântuitorului Hristos, numit in rugăciunile Bisericii "Răsăritul cel de sus", "Soarele Dreptăţii", etc... Apoi, lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui şi al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, în timp ce apusul, întunericul este semnul răului şi al lucrurilor care se fac la întuneric.
Deci, trebuie să avem grijă să aşezam icoana la răsărit, pentru a ne închina cu faţa la răsărit.