Citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna
Starețul Varsanufie de la Optina
Îmi scrie un intelectual foarte tulburat: „Mă simt foarte rău. Cele dinafară toate îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteşte. Femeia mea nu mă înţelegere. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de făcut? Cum să mă eliberez de această durere sufleteasca?”
I-am răspuns sfătuindu-l să citească Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: „Doamne, când s-au înmulţit durerile în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”. „Stăruie asupra acestui stih şi citeşte mereu toata Psaltirea. Şi cred că Domnul te va uşura”.
A trecut puţin timp şi am primit o scrisoare de la el.
„Am făcut ascultare. Am început să citesc Psaltirea. Dar nu înţeleg nimic.”
I-am răspuns: „Stareţul Ambrozie a dat următorul răspuns într-o împrejurare asemănătoare: „Tu nu înţelegi, dar diavolii o înţeleg foarte bine şi fug departe de tine. Citeşte-o.” Şi deşi acum nu o înţelegi însă încet-încet vei începe să o înţelegi. Eu nu ştiu ce se va întâmpla, dar îţi repet: citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna. Amin”.
Sursa: Staretul Varsanufie de la Optina, „Sfaturi către monahi şi omilii către mireni”, Editura Evanghelismos, 2003