luni, 13 iulie 2020

BINECUVANTARE si SFAT

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


            In aceasta saptamana care tocmai a inceput, Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta! Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze si sa-ti daruiasca macar RABDARICA!

Iisus Hristos rastignit pe Sfanta Cruce, gol, parasit, ocarat de oameni a rabdat atatea cu bucurie Prea Sfanta, pentru noi, NEMULTUMITORII si NERECUNOSCATORII, iar noi ne plangem ca nu putem sa rabdam putina intristare, putina nedreptate, si putina durere.

La a doua Sa venire, Hristos ne va arata Patimile Trupului Sau, ca pe niste dovezi ale dragostei Sale pentru noi. Atunci, si noi ii vom arata inima noastra cea indurerata si insangerata de necazuri, suferite pentru dragostea Lui. Toti Sfintii au suferit mult. Nimeni nu s-a mantuit prin comoditate!

Cate nu au patimit mucenicii?

RABDAREA ABSOLUTA, o are doar Dumnezeu. Dar, daca tu nu poti avea: RABDAREA SFINTILOR, RABDAROI, RABDARE, atunci macar RABDARICA sa ai, si sa te rogi asa: Doamne, Doamne, cauta din Cer si vezi ispitele mele si curateste sufletul meu, ca sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu.
                                                                                                                              Amin si Aliluia!
                                                                                                                                    Preot Ioan 

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO