marți, 2 iunie 2020

CU CE COST??? ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
  

 “Am inlocuit pădurea, 
Cu copacii de beton, 
La izvor nu ne mai ducem,
 Bem doar apă din bidon!
  
 Linistea nu ne mai place, 
La plimbare nu iesim, 
"Fa?ă-n fa?ă" e aiurea, 
Ne e frică să vorbim!
 
  Am inlocuit iubirea,
 Cu ambitii nebunesti,
 Zambetele acoperite, 
De mascute colorate,
 Parcă avem lacăt la voci!
 
  Alergăm, dar nu pe-afară,
 Ci prin ganduri fără rost,
 Vrem totul pe lumea asta, 
Dar răspunde, CU CE COST ?
 
   Azi deja vedem cu totii,
 Adevărul si ce este, 
Dar nu poti să zici nimica,
Legea-i, lege pedepseste”.
 
  Bucuria mea, iată ce zice Sfantul Părinte, Ignatie Briancianinov: "Păzeste-te să faci binele firii căzute. Făcandu-l, vei lucra la propria ta cădere, vei cultiva in tine părerea de sine si mandria, si vei sfarsi prin a te asemăna bine cu demonii. Dimpotrivă, implinind binele după Sfanta Evanghelie, ca un adevărat si credincios ucenic al lui Dumnezeu-Omul, vei deveni asemenea cu El."
  
 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze!

 Amin si Aliluia!

  NOAPTE BUNA! 
                                                                                                                              Preot Ioan .

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO