duminică, 31 mai 2020

STIU FAPTELE TALE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Dragii mei, ne spune Dumnezeu in Biblie: “Stiu faptele tale: Ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi RECE sau FIERBINTE! 

Astfel, fiindca esti CALDICEL - nici fierbinte nici rece -, am sa te vars din gura mea. Fiindca tu zici: sunt bogat si m-am imbogatit si de nimic nu am nevoie, si nu stii, ca tu esti cel TICALOS si VREDNIC DE PLANS, si SARAC si ORB si GOL. Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine, aur lamurit in foc ca sa te imbogatesti, si vesminte albe, ca sa te imbraci si sa nu te dea pe fata rusinea goliciunii tale, si alifie de ochi ca sa-ti ungi ochii si sa vezi” (Apocalipsa 3:18).

Pe cei RECI, (adica ateii) si pe cei CALDICEI (crestini ortodocsi de suprafata, doar cu numele), ii va varsa din gura Sa, adica, vor fi trimisi in osanda iadului. Unii se cred BOGATI, material sau spiritual, dar se inseala, fiindca, toate sunt ale lui Dumnezeu.

Multi oameni sunt TICALOSI (pacatosi), chiar VREDNICI DE PLANS (pentru ca staruie in pacate), SARACI (in fapte bune), ORBI (sufleteste) si GOI (de Harul Duhului Sfant).

 De la Dumnezeu trebuie sa cumparam (sa cerem prin rugaciuni): AUR (credinta crestin ortodoxa, care este ca aurul, fiind cea adevarata, stramoseasca si mantuitoare.

 LAMURIT IN FOC, doar Dumnezeu stie numarul mucenicilor, martirilor si marturisitorilor dreptei credinte, ba unii chiar au fost arsi in foc si nu s-au lepadat de Iisus Hristos. Bogat, este un crestin ortodox, fiindca prin botez s-a imbracat in Iisus Hristos. 

Crestinul ortodox, va avea “vesmantul sufletului”, alb, prin Spovedanie si Impartasanie.

Iar citind Biblia Ortodoxa Vietile Sfintilor si scrierile Sfintilor Parinti, invataturile acestea vor fi ca o alifie si i se vor deschide ochii sufletului.

 Si acum intrebare: “Reci” nu suntem, dar, SUNTEM NOI OARE, FIERBINTI IN CREDINTA???
                                                                                                   Preot Ioan .


Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO