Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
http://biserica-casaluidumnezeu.blogspot.com/
Bucuria mea,
In zori de zi cand ma trezesc,
Smerit imi fac o cruce,
Ca-n toata lumea nu gasesc,
Un scut mai bun si dulce!
Asadar, cum te-ai sculat din somn sa-ti faci semnul crucii, sa-ti spui “Rugaciunile diminetii” si cu nadejdea in ajutorul si in purtarea de grija a lui Dumnezeu sa pleci spre serviciul tau, dar pe drum, in timpul lucrului si in toata ziua sa spui cat mai des posibil: IISUSE, IISUSE, IARTA-MA, IISUSE!
Minunat zice proorocul David: “In Domnul se va lauda sufletul meu. Sa auda cei blanzi si sa se veseleasca. Slaviti pe Domnul impreuna cu mine si sa inaltam numele Lui impreuna” (Psalm 33:2-3).
Si sa nu uiti ca: “Harul Duhului Sfant este atat de dulce si mila Domnului atat de mare, incat este cu neputinta sa fie descrise” (Sfantul Siluan Athonitul).
Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh, sa fie cu tine si cu toti cei dragi si tai. Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎