duminică, 11 septembrie 2016

CANON DE POCĂINŢĂ CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE..


Cântarea1
Acum mă apropii eu, păcătosul şi împovăratul, către Tine, Stăpânul
şi Dumnezeul meu şi nu îndrăznesc să mă uit la cer; numai mă uit şi
grăiesc: Dă-mi, Doamne, mai înainte ca să-mi plâng faptele mele cu
amar.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
O, amar mie, păcătosul, că sunt ticălos, mai mult decât toţi oamenii;
pocăinţă nu este întru mine. Ci-mi dă mie, Doamne, lacrimi, ca să
plâng faptele mele cu amar.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Omule nebun şi ticălos, pentru ce-ţi pierzi vremea în lene?
Gândeşte-te la viaţa ta şi te întoarce către Dumnezeu, ca să plângi
faptele tale cu amar.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Maica lui Dumnezeu Preacurată, caută spre mine păcătosul şi mă
izbăveşte de lanţul vrajmaşului, îndreptându-mă pe calea pocăinţei,
ca să plâng faptele mele cu amar.
Miluieşte-mă Maica Milostivirii.
Cântarea a 2-a
Când se vor pune scaunele la Judecata cea înfricoşătoare, atunci
faptele tuturor oamenilor se vor vădi; amar va fi atunci păcătoşilor
căci se vor trimite la muncă. Deci, aceea ştiind, suflete al meu,
pocăieşte-te de faptele tale cele rele.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Drepţii se vor bucura iar păcătoşii vor plange; ci atunci nimeni nu
va putea ajuta nouă, că faptele noastre ne vor osândi pe noi. Drept
aceea nu întârzia, ci, mai inainte de sfârşit, pocăieşte-te de faptele
tale cele rele.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
O, vai de mine cel mult păcătos, care m-am spurcat cu faptele şi cu
gândurile, neavând picături de lacrimi de la învârtoşarea inimii
mele ; ci acum caută la pământ, suflete al meu şi te pocăieşte de
faptele tale cele rele.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Iată, Doamnă, Fiul tău ne învaţă spre bine ; iar eu păcătosul
pururea fug de cele bune; ci Tu, ca o milostivă, miluieşte-mă ca să
mă pocăiesc de faptele mele cele rele.
Miluieşte-mă Maica Luminii.
Cântarea a 3-a
Desfătată şi plăcută este aici calea dezmierdărilor, dar amară va fi
ziua cea de apoi, când se va despărţi sufletul de trup. Deci,
pocăieşte-te de acestea, suflete al meu, pentru Împaraţia lui
Dumnezeu.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Pentru ce faci strâmbătate săracului? De ce opreşti plata slugilor?
Pe fratele tău nu-l iubeşti; desfrânarea şi amărăciunea iubeşti. Deci,
lasă acelea suflete al meu şi te pocăieşte pentru Împărăţia lui
Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
O, nebune om! Până când te vei afunda şi ca o albină vei aduna
bogaţia ta, care degrab va pieri ca praful şi ca cenuşa? Ci caută mai
vârtos Impărăţia lui Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamnă de Dumnezeu Născătoare, miluieşte-mă pe mine, păcătosul
şi mă întăreşte spre fapte bune şi mă păzeşte ca să nu mă răpească
pe mine nepregătit moartea cea urâtă; ci mă povăţuieşte, Fecioară,
la Impărăţia lui Dumnezeu.
Miluieşte-mă Maica Îndurărilor.
Cântarea a 4-a
Adu-ţi aminte, ticălosule om, că de păcate eşti robit, cu minciuna, cu
clevetirea, cu vrajba, cu neputinţa, ca de o fiară cumplită. Suflete al
meu păcătos, au doară aceea ai voit?
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Mi se cutremură mădularele şi cu totul sunt vinovat, privind cu
ochii, auzind cu urechile şi cu totul dându-mă pe mine Gheenei.
Suflete al meu păcătos, au doară aceea ai voit?
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Pe desfrânatul şi pe tâlharul, care s-au pocăit, i-ai primit,
Mântuitorule, iar eu cu lenea păcatului m-am îngreunat şi de cel rău
sunt robit. Suflete al meu păcătos, au doară aceea ai voit?
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Ajutătoare minunată şi grabnică tuturor oamenilor, Maica lui
Dumnezeu, ajută-mi mie nevrednicului, că sufletul meu cel păcătos
aceasta a voit.
Miluieşte-mă Maica Luminii.
Cântarea a 5-a
Pe pământ viaţă desfrânată am vieţuit şi sufletul la întuneric l-am
dat; dar acum, Milostive Stăpâne, izbăveşte-mă de toată robia
vrăjmaşului şi mă înţelepţeşte ca să fac voia Ta.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
5Cine face unele ca acestea, precum fac eu? Precum zace porcul în
tină aşa şi eu slujesc păcatului; ci Tu, Doamne Dumnezeule, scoatemă
din trândăvia aceasta şi-mi dă mie inimă ca să fac voia Ta.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Scoală-te, omule ticălos, aleargă către Dumnezeu mărturisind
păcatele tale şi cazi lăcrimând şi suspinând; iar Acela, ca un îndurat,
va da ţie ajutor ca să faci voia Lui.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Preacurată, păzeşte-ne pe noi de
răutăţile celui văzut şi celui nevăzut vrăjmaş şi primeşte rugăciunile
noastre şi le du pe acestea Fiului tău şi-mi dă minte ca să fac voia
Ta.
Miluieşte-mă Maica Milostivirii.
Condac
Suflete al meu pentru ce te îmbogăţeşti în păcate? Pentru ce faci
voia diavolului? In ce-ţi pui nădejdea? Părăseşte pe acesta şi te
întoarce către Dumnezeu strigând: Îndurate Doamne, miluieşte-mă
pe mine, păcătosul.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Icos
Gândeşte, suflete al meu la ceasul cel amar al morţii şi la judecata
cea înfricoşătoare a Făcătorului Dumnezeu; că îngerii cei întunecaţi
te vor lua pe tine, suflete, şi te vor duce în focul cel de veci. Iar tu,
mai înainte de moarte te pocăieşte, strigând: miluieşte-mă, Doamne,
pe mine, păcătosul.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Cântarea a 6-a
Nu nădăjdui, suflete al meu, în bogăţia cea trecătoare sau în
adunarea cea nedreaptă, că toate acestea nu ştii cui le vei lăsa, ci
strigă: Miluieşte-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine păcătosul.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Nu nădăjdui, suflete al meu, în sănătatea trupească cea trecătoare,
nici în frumuseţea cea degrab trecătoare, că vezi cum şi cei puternici
şi cei tineri mor; ci strigă: Miluieşte-mă, Hristoase Dumnezeule, pe
mine nevrednicul.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Adu-ţi aminte, suflete al meu, de viaţa cea de veci, de Împărăţia
cerului cea gătită Sfinţilor, de întunericul cel osebit şi de mânia lui
Dumnezeu, care este asupra celor răi şi strigă: Miluieşte-mă,
Hristoase Dumnezeule, pe mine nevrednicul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cazi, suflete al meu, la Maica lui Dumnezeu şi te roagă ei, că este
grabnic ajutătoare celor ce se pocăiesc, ca să roage pe Hristos,
Dumnezeul nostru, sa mă miluiască pe mine nevrednicul.
Miluieşte-mă Maica Luminii.
Cântarea a 7-a
Cum nu voi plânge când îmi aduc aminte de moarte? Că am văzut
pe fratele meu în groapă, zăcând fără de mărire şi fărăde chip. Dar
ce aştept? Şi în cine nădăjduiesc? Numai în Tine, Doamne, pe care
Te rog, ca mai înainte de sfârşit, să mă îndreptezi.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Cu ochiul Tău cel milostiv caută spre mine când voi sta înaintea Ta
şi voi fi judecat, Unule lesne iertătorule!
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Cred că vei veni să judeci viii şi morţii şi toţi vor sta în a lor
rânduială: bătrânii şi tinerii, conducătorii şi supuşii lor, domnii şi
judecătorii, bogaţii şi săracii, femeile şi bărbaţii. Oare, cum mă voi
afla eu atunci? Drept aceea strig Ţie: Dă-mi, Doamne, mai înainte
de sfârşit să mă pocăiesc.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preacurată Născătoare de Dumnezeu, primeşte rugăciunea mea cea
nevrednică, păzeşte-mă de moartea cea urâtă şi-mi dăruieşte mai
înainte de sfîrşit să mă pocăiesc.
Miluieşte-mă Maica Îndurărilor.
Cântarea a 8-a
Acum scap la voi, îngeri, Arhangheli şi toate puterile, care staţi
înaintea scaunului lui Dumnezeu. Rugaţi-vă către Făcătorul vostru,
să fie izbăvit sufletul meu de chinurile cele veşnice.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Acum plâng către voi, sfinţilor, patriarhilor, împăraţilor şi
proorocilor, apostolilor şi arhiereilor şi toţi aleşii lui Hristos, ajutaţimi
mie la judecată, ca să se mântuiască sufletul meu de întunericul
vrăjmaşului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Acum ridic mainile mele catre voi, sfintilor mucenici, pustnicilor,
preacuviosilor si toti Sfintii, care va rugati catre Dumnezeu pentru
toata lumea, ca sa se mantuiasca sufletul meu in ceasul mortii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Maica lui Dumnezeu, ajută-mi mie, celui ce cu totul întru tine
nădăjduiesc şi roagă pe Fiul tău, ca să mă pună pe mine
nevrednicul, de-a dreapta Sa, când va şedea să judece viii şi morţii.
Apoi:
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de
Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica
Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi
mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune
pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat
Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul
meu este Duhul Sfânt, Treime Sfânta, slavă Ţie.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO