FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Într-o mănăstire se afla o călugăriţă care se nevoia în postiri şi în privegheri. În fiecare zi mergea din putere în putere şi din slavă în slavă, pregătindu-se pe sine pentru trecerea din această lume. Se nevoia cu mucenicia zilnică a conştiinţei, ca să adune vistierie în Ceruri şi se ostenea cu multă dragoste ca să-L întâlnească pe Mirele sufletelor curate, dispreţuind nu numai lumea, pe care mai înainte o iubise nespus de mult, ci şi legăturile pătimaşe cu ea. Dorea să se mântuiască şi se ostenea să se „afunde’” in dumnezeiasca milostivire. În flecare zi „punea suişuri in inima sa”.
Pe acest suflet a încercat diavolul să-l înşele şi să-l abată din calea cea dreaptă a mântuirii. Şi a reuşit arătându-i-se de mai multe ori sub chipul unui înger luminos. De fiecare dată când i se arăta, vorbea cu monahia despre diferite lucruri. Diavolul îi răspundea la fiecare întrebare a ei, iar monahia se bucura de aceasta.
După o vreme, când a mers la duhovnicul ei şi acesta a întrebat-o cum petrece, monahia i-a răspuns:
- Bine, cu rugăciunile Sfinţiei Voastre, Părinte. Când duhovnicul a auzit acest răspuns mândru, s-a mâhnit şi a sfătuit-o spunându-i:
- Fiică, niciodată să nu spui „bine”. Chiar de ai face toate faptele bune, să te smereşti şi să spui că eşti păcătoasă, deoarece într-adevăr aşa suntem.
Atunci monahia i-a răspuns:
- Părinte, să ştii că am spus acest cuvânt, deoarece îngerul lui Dumnezeu vine adeseori din Cer la mine şi mă cercetează.
Duhovnicul fiind încercat, deoarece auzise şi trecuse prin multe, şi-a adus aminte de cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care spune că diavolul se preface în înger luminos, şi i-a spus:
- Atunci când va veni din nou „îngerul” să te cerceteze, spune-i să ţi-o arate pe Maica Domnului! Iar dacă ţi-o va arăta, să faci o rugăciune către ea. Şi dacă va rămâne până ce îţi vei termina rugăciunea, atunci să ştii că este Stăpâna noastră, iar dacă va dispărea îndată, să ştii că aceea este o închipuire diavolească prin care diavolul vrea să te înşele şi să te arunce în pierzare.
Atunci când diavolul i s-a arătat din nou monahiei, aceasta i-a spus:
- Îngere al lui Dumnezeu, te rog arată-mi pe Maica Domnului, deoarece am mare dorinţă să o văd!
Însă cel care luase chipul îngerului i-a răspuns:
- Îţi e de ajuns să mă vezi pe mine. Nu eşti vrednică să o vezi pe Împărăteasa tuturor cu ochii trupeşti.
Auzind acestea, monahia a cerut diavolului cu mai multă stăruinţă să-i împlinească dorinţa. Atunci acela i-a plăsmuit în închipuirea ei o tânără foarte frumoasă, ce semăna cu o împărăteasă, căreia monahia s-a închinat în timp ce rostea cântarea îngerească: „Bucură-te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie…”. Dar în aceeaşi clipă închipuirea diavolească a dispărut, nesuferind să audă cuvintele îngereşti. De atunci diavolul nu s-a mai arătat monahiei ca să o înşele.
După toate acestea călugăriţa a rămas ruşinată şi s-a îmbolnăvit. I-a trebuit multă vreme şi multe osteneli ca să ajungă la măsura cea dintâi.
Aşadar, atunci când cădem în ispite de la diavol, de la oameni sau de la trup, nu există un medicament mai folositor ca rostirea din inimă a numelor lui Iisus şi al Maicii Domnului, care sunt mai dulci decât ambrozia şi nectarul.
Într-o mănăstire se afla o călugăriţă care se nevoia în postiri şi în privegheri. În fiecare zi mergea din putere în putere şi din slavă în slavă, pregătindu-se pe sine pentru trecerea din această lume. Se nevoia cu mucenicia zilnică a conştiinţei, ca să adune vistierie în Ceruri şi se ostenea cu multă dragoste ca să-L întâlnească pe Mirele sufletelor curate, dispreţuind nu numai lumea, pe care mai înainte o iubise nespus de mult, ci şi legăturile pătimaşe cu ea. Dorea să se mântuiască şi se ostenea să se „afunde’” in dumnezeiasca milostivire. În flecare zi „punea suişuri in inima sa”.
Pe acest suflet a încercat diavolul să-l înşele şi să-l abată din calea cea dreaptă a mântuirii. Şi a reuşit arătându-i-se de mai multe ori sub chipul unui înger luminos. De fiecare dată când i se arăta, vorbea cu monahia despre diferite lucruri. Diavolul îi răspundea la fiecare întrebare a ei, iar monahia se bucura de aceasta.
După o vreme, când a mers la duhovnicul ei şi acesta a întrebat-o cum petrece, monahia i-a răspuns:
- Bine, cu rugăciunile Sfinţiei Voastre, Părinte. Când duhovnicul a auzit acest răspuns mândru, s-a mâhnit şi a sfătuit-o spunându-i:
- Fiică, niciodată să nu spui „bine”. Chiar de ai face toate faptele bune, să te smereşti şi să spui că eşti păcătoasă, deoarece într-adevăr aşa suntem.
Atunci monahia i-a răspuns:
- Părinte, să ştii că am spus acest cuvânt, deoarece îngerul lui Dumnezeu vine adeseori din Cer la mine şi mă cercetează.
Duhovnicul fiind încercat, deoarece auzise şi trecuse prin multe, şi-a adus aminte de cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care spune că diavolul se preface în înger luminos, şi i-a spus:
- Atunci când va veni din nou „îngerul” să te cerceteze, spune-i să ţi-o arate pe Maica Domnului! Iar dacă ţi-o va arăta, să faci o rugăciune către ea. Şi dacă va rămâne până ce îţi vei termina rugăciunea, atunci să ştii că este Stăpâna noastră, iar dacă va dispărea îndată, să ştii că aceea este o închipuire diavolească prin care diavolul vrea să te înşele şi să te arunce în pierzare.
Atunci când diavolul i s-a arătat din nou monahiei, aceasta i-a spus:
- Îngere al lui Dumnezeu, te rog arată-mi pe Maica Domnului, deoarece am mare dorinţă să o văd!
Însă cel care luase chipul îngerului i-a răspuns:
- Îţi e de ajuns să mă vezi pe mine. Nu eşti vrednică să o vezi pe Împărăteasa tuturor cu ochii trupeşti.
Auzind acestea, monahia a cerut diavolului cu mai multă stăruinţă să-i împlinească dorinţa. Atunci acela i-a plăsmuit în închipuirea ei o tânără foarte frumoasă, ce semăna cu o împărăteasă, căreia monahia s-a închinat în timp ce rostea cântarea îngerească: „Bucură-te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie…”. Dar în aceeaşi clipă închipuirea diavolească a dispărut, nesuferind să audă cuvintele îngereşti. De atunci diavolul nu s-a mai arătat monahiei ca să o înşele.
După toate acestea călugăriţa a rămas ruşinată şi s-a îmbolnăvit. I-a trebuit multă vreme şi multe osteneli ca să ajungă la măsura cea dintâi.
Aşadar, atunci când cădem în ispite de la diavol, de la oameni sau de la trup, nu există un medicament mai folositor ca rostirea din inimă a numelor lui Iisus şi al Maicii Domnului, care sunt mai dulci decât ambrozia şi nectarul.
