Pagini

joi, 30 mai 2024

MANDRIA si PAREREA DE SINE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Doamne Dumnezeule, te rog sa-mi dai puterea ca OCHII MEI, sa vada numai partea buna din oameni, INIMA MEA, sa ierte chiar si cele mai mari pacate si sa-i iubeasca pe vrajmasi, iar SUFLETUL MEU, sa nu-si piarda niciodata credinta crestin ortodoxa! SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU mbrozie de la Optina, zice asa: “MANDRIA si PAREREA DE SINE, sunt mai rele decat CURVIA si UCIDEREA. Aceste din urma, l-au dus pe Proorocul David la SMERENIE si la POCAINTA, iar MANDRIA si PAREREA DE SINE, l-au condus spre cadere, precum el insusi marturiseste intr-unul din psalmi: „Eu am zis, nu ma voi clatina in veac” (Psalm 29: 6). 

Dupa cadere, insa, spunea cu totul altceva: „Iar eu sunt vierme si nu om, ocara oamenilor si defaimarea poporului” (Psalm 21:7). 

Dar tu cauta smerenia !!  
 
                                                                                       Amin si Aliluia!
                                                                                         Preot Ioan .

Domnul nu numără căderile, ci ridicările!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


  La durere vrem să plecăm undeva departe…… undeva unde să fie pace, linişte şi bine! Adică să alegem calea cea largă, largă cât zarea! Sau cât “câmpii” pe care-şi doresc unii oameni să şi-i ia ca să scape de o situaţie grea… Această pornire rebelă în faţa greutăţii vieţii, e neauzirea şi neascultarea milostivirii lui Dumnezeu ascunsă în durerea noastră! El a pus în noi durerea ca, ascultând-o, să mergem pe firul ei, care duce direct în inima noastră. Acolo vom descoperi izvorul răului şi acolo vom chema pe Domnul, (acolo e robia Babilonului), Izvorul Binelui şi Biruitorul răului. Dacă fugim de durere, fie luând analgezice sau euforizante, fie fugind pe căi străine, care mă aruncă în afara mea, voi spori răul care mă locuieşte şi voi trăi în permanentă nemulţumire, nelinişte şi chiar angoasă. Şi oriunde m-aş duce, şi orice aş face, voi găsi tot răul de care am fugit! De ce? Oare nu e nici un loc pe pământ în care să găsim tot ce dorim noi? Ba da! Este, cum spuneam, inima noastră. Adâncul ei! Cum intrăm acolo? Pe calea cea strâmtă, cea a acceptării celor ce se văd, în noi, în aproapele şi în jurul nostru, cu dorul celor ce nu se văd. Binecuvântând tot ce se vede şi chemând pe Domnul, străbatem perdeaua de negură în care suntem şi ajungem la Lumină! De fapt Ea, Lumina, ne conduce! De ce e atât de strâmtă calea acceptării şi binecuvântării? Pentru că nu putem intra pe ea decât răstignind în noi dorinţa ca lumea şi cei din jurul nostru să fie aşa cum ne dorim noi, dorinţa de a birui dreptatea noastră, dorinţa de răzbunare, de revoltă, dorinţa de a impune binele aşa cum îl vedem noi, dorinţa de a obţine ce vrem noi, indiferent de ce vor ceilalţi… Răstignind egoismul, boala noastră despre care credem că suntem chiar noi înşine… Acceptarea şi binecuvântarea sunt grele, dar nu sunt singura cale care duce la Bucurie. De ce? Pentru că tot ce doreşte inima noastră trebuie să fie absolut şi desăvârşit! Or, acestea nu se găsesc decât în Dumnezeu şi nu le putem obţine decât cu El! El Însuşi ne învaţă asta când ne cere: “Căutaţi mai întâi Împărăţia”! Numai într-o realitate care are Absolutul ca Împărat iubitor de oameni, putem fi fericiţi! Şi cum Împărăţia este şi vine în noi, în cămara cea ascunsă a inimii noastre, în zadar o vom căuta în afară. Să coborâm acolo cu Domnul, chemându-L şi binecuvântându-L şi acceptând cu El “răutatea zilei”! Abia apoi toate se vor schimba, vor deveni noi! Abia apoi se împlineşte făgăduinţa “adăugării acelor toate” dorite de noi! Curaj, om drag! Toate astea sunt şi pentru tine! Ce cauţi tu, numai pe aici vei găsi! Fă cele pe care ţi le cere ziua în care eşti cu binecuvântare şi totul se va schimba! De la Sine! Cazi? Ridică-te! Repet, Domnul nu numără căderile, ci ridicările!


marți, 28 mai 2024

Starețul Varsanufie de la Optina...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna

Starețul Varsanufie de la Optina

Îmi scrie un intelectual foarte tulburat: „Mă simt foarte rău. Cele dinafară toate îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteşte. Femeia mea nu mă înţelegere. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de făcut? Cum să mă eliberez de această durere sufleteasca?”
I-am răspuns sfătuindu-l să citească Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: „Doamne, când s-au înmulţit durerile în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”. „Stăruie asupra acestui stih şi citeşte mereu toata Psaltirea. Şi cred că Domnul te va uşura”.
A trecut puţin timp şi am primit o scrisoare de la el.
„Am făcut ascultare. Am început să citesc Psaltirea. Dar nu înţeleg nimic.”
I-am răspuns: „Stareţul Ambrozie a dat următorul răspuns într-o împrejurare asemănătoare: „Tu nu înţelegi, dar diavolii o înţeleg foarte bine şi fug departe de tine. Citeşte-o.” Şi deşi acum nu o înţelegi însă încet-încet vei începe să o înţelegi. Eu nu ştiu ce se va întâmpla, dar îţi repet: citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna. Amin”.

Sursa: Staretul Varsanufie de la Optina, „Sfaturi către monahi şi omilii către mireni”, Editura Evanghelismos, 2003

joi, 23 mai 2024

IISUS HRISTOS, este DUMNEZEU, este JUDECĂTORUL LUMII și este MÂNTUITORUL SUFLETELOR NOASTRE ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

...
Bucuria mea, pentru că Europa nu-L mai vrea pe Iisus Hristos și chiar mulți dintre români nu-L mai vor, te rog să citești și să recitești ce spune Sfântul Părinte, Chiril al Ierusalimului, despre Iisus Domnul: "Iisus Hristos, este Cel Ce este și Cel Care a fost, deoființă cu Tatăl, Unul-Născut, împreună șezător cu Tatăl, de o putere, Atotputernic, fără de început, nezidit, neschimbat, cu neputinţă de înfățișat, nevăzut, negrăit, necuprins, nemăsurat, nepătruns, nesfârșit. El este Strălucirea slavei Tatălui (Evrei 1:3). Este Făcătorul firii tuturor celor zidite. Este Lumină din Lumină, strălucind din sânul Tatălui. El este Dumnezeul dumnezeilor (Psalm 48:15) și Dumnezeu din Dumnezeu, Care ne-a dar nouă a-L cunoaște pe Dânsul. El este Izvorul vieții (Psalm 36:9), Ce izvorăște din Izvorul de viață al Tatălui. Este Râul lui Dumnezeu (Psalm 46:4; Psalm 65:9), Care izvorăște din veșnicia lui Dumnezeu, dar nu se desparte de Dânsul. El este Vistieria bunătăților și veșnicelor binecuvântări ce vin de la Tatăl. El este Apa cea vie (Ioan 4:14), care dă viață lumii. Este Lumina cea nezidită, născută din întâiul Soare, dar nedespărțită de Dânsul. El este Dumnezeu Cuvântul (Ioan 1:1), Care a adus prin Cuvânt, din neființă la ființă, toate câte sunt. Acesta este cel ce ne-a făcut pe noi, după chipul lui Dumnezeu, iar mai pe urmă S-a făcut Om după chipul nostru, deopotrivă Om și Dumnezeu. Încă și astăzi, 1600 de ani după ce a fost alcătuită această MĂRTURISIRE de CREDINȚĂ, Sfânta Biserică Creștin Ortodoxă, rămâne statornică întru aceeași credința, cuvânt cu cuvânt și slavă cu slovă."


                                                                                         Iisuse, Iisuse, iartă-ne, Iisuse! 

                                                                                                     Amin și Aliluia!
                                                                                                    Preot Ioan .


luni, 13 mai 2024

„Învaţă-mă, Doamne, să iubesc!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



 Această stare de ură îmi face rău. Învaţă-mă să iubesc!”. Şi atunci Dumnezeu o să te înveţe în fiecare dimineaţă şi tu să zici: „Ce aş face eu, dacă i-aş iubi pe oameni?”. Şi vezi ce gând îţi vine.
De fiecare dată când mi se întâmplă ceva rău, o nereuşită, cad într-o depresie şi am impresia că urăsc pe toată lumea. Ce să fac să nu mai am sentimentul acesta?

- Cineva spune: „Mă urăsc pe mine”, altcineva zice: „Urăsc pe toată lumea”... Ura este un sentiment nevino­vat în sine, dar este simptomul unei boli grave a sufletu­lui. Nu sunt fericit, nu pot să fiu fericit, când urăsc. Atunci strig la Dumnezeu: „Doamne, învaţă-mă să iubesc!”. Nu putem iubi „din instinct”, avem nevoie să învăţăm asta. Iubirea se învaţă.

Spunea Părintele Sofronie de la Essex o povestioară: „Un om s-a dus la Muntele Athos să în­trebe ce să facă să se mântuiască. Şi acolo i-au zis: «Să iubeşti pe Dumnezeu din tot sufletul tău şi din tot cu­getul tău şi din toată inima ta şi pe aproapele ca pe tine însuţi». Şi bietul om şi-a zis: «Asta nu pot! Pe Dumnezeu nu-L iubesc, mi-e frică de El, dar nu-L iubesc... iar pe aproapele nu-l pot suferi de cele mai multe ori. Trebuie să mai fie şi alte metode de mântuire, post, mătănii, ceva ce pot să fac...» Se duce la alt Părinte şi la altul şi stră­bate tot Muntele Sfânt fără să aibă vreo altă metodă... Atunci s-a aşezat pe o piatră şi şi-a zis cu toată deznă­dejdea celui ce caută o soluţie: «Ce voi face? Am nevoie de mântuire.

 Nu vreau să mă chinui aşa o veşnicie!» şi, i-a venit gândul: «Am să fac ce pot. Pot să fac ce aş face dacă aş iubi!». Şi mereu se întreba: «Ce aş face eu acum dacă L-aş iubi pe Dumnezeu?». Şi făcea. «Ce-aş face dacă l-aş iubi pe aproapele?». Şi făcea”.

Fă şi tu la fel! Strigă: „Învaţă-mă, Doamne, să iubesc! Această stare de ură îmi face rău. Învaţă-mă să iubesc!”. Şi atunci Dumnezeu o să te înveţe în fiecare dimineaţă şi tu să zici: „Ce aş face eu, dacă i-aş iubi pe oameni?”. Şi vezi ce gând îţi vine. Te-ai ruga pentru ei. Ce aş face dacă aş iubi-o pe mama? Aş ierta-o că mă trimite cu gunoiul exact când este filmul meu preferat. Şi tot aşa. Şi o să vedeţi minuni mari! Nu e greu, dacă cereţi, veți şi primi de la Dumnezeu puterea de care aveţi nevoie. Doar să nu uitaţi că Puterea lui Dumne­zeu vine în noi prin Sfintele Taine. Să nu uitaţi de Spove­danie şi Împărtăşanie. Spovedania curată şi Împărtăşania frecventă şi responsabilă ajută un suflet bolnav să înveţe iubirea şi bucuria. Singuri nu putem.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 195-196)

EGOISMUL ESTE ARMA ATOMICĂ A SATANEI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 



🙏🏽 Bucuria mea, Sfântul Părinte, Dionisie Ignat de la Schitul Colciu, din Sfântul Munte Athos, spune un mare adevăr, când zice: "Astăzi nu mai este dragoste pentru că nu mai este sinceritate. "Egoismul este arma atomică a satanei". Cât de minunat și de adevărat grăiește și Sfântul Părinte, Paisie Aghioritul: "Dacă, într-adevăr, am simți că toți oamenii sunt frați, ne-ar durea pentru cei ce trăiesc în păcat și nu ne-ar sminti viața lor păcătoasă, ci ne-am ruga pentru ei. Iar dacă ne smintim, răul se află în noi, nu este în afară. Taci si liniștește-te! Fugi de prilejurile de a cădea în păcate, pe cât poţi, fugi de agitaţia, zgomotul şi zarva lumii! Nu te risipi, vrând să faci prea multe, nu îţi pierde pacea sau timpul cu nimicuri. Să faci atât cât e nevoie. Lumea aceasta ne stoarce de putere, ne consumă cu toate problemele ei, şi de multe ori uităm că nu trăim o mie de ani, uităm că rugăciunea sau relaţia noastră cu Dumnezeu e cea mai importantă!" Sfântul Părinte, Nicolae Velimirovici, ne amintește și ne tâlcuiește cuvintele din Sfânta Evanghelie: "Zice Domnul: "Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie". Adevărata pocăinţă nu înseamnă doar a te căi pentru păcatele făptuite, ci a-ţi întoarce desăvârşit sufletul propriu de la întuneric la lumină, de la pământ la cer, de la sine la Dumnezeu. Pocăinţa fără această întoarcere desăvârşită nu este altceva decât o joacă cu Dumnezeu şi cu sufletul propriu." Și atunci rămâne să zicem cu inima înfrântă și smerită:

🙏🏽 Iubi-Te-voi Doamne, eu biet rătăcit,
Ce drumul spre Tine cu greu l-am găsit,
Sunt oaie pierdută, într-o lume nebună,
Iartă-mă Doamne și primeste-mă-n turmă!

                                                                                          Amin și Aliluia!
                                                                                           Preot Ioan 🛎️.

duminică, 12 mai 2024

FRATILOR LARGITI SI VOI . NIMILE VOASTRE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

           

Bucuria mea, in aceste vremuri de cernere, ne este de folos cuvantul de invatatura al Sfantului Parinte, Zaharia Zaharou, care spune ca, Harul lui Dumnezeu largeste inimile noastre!: "Zaheu vamesul, urmand Calea Domnului, L-a aflat pe Domnul ca insotitor, ca oaspete in casa Sa, si inima lui s-a largit, cuprinzandu-i pe toti oamenii. Tot la fel si noi, cand ne indreptam pe Calea Domnului si invatam sa ne „pogoram”, devenim partasi ai Harului Sau. Acest Har largeste inima si atunci ne aflam adevarata noastra menire: noi toti suntem meniti sa fim dupa chipul Noului Adam – Hristos – si sa purtam in inima noastra intreaga omenire. Asadar, tot cel ce purcede pe “Calea Domnului” primeste, prin puterea Crucii si a Invierii Sale, harul largirii inimii care il face sa devina universal. De aceea Sfantul Pavel ii indeamna pe corinteni: „Fratilor, largiti si voi inimile voastre” (2 Corinteni 6:13). Sfantul Parinte, Paisie Velicicovschi, zice asa: “Unde este HARUL – IZVORUL VIETII, acolo din inima izvorasc fapte bune; cand Duhul Sfant pogoara, atunci orice munca devine mai usoara si rugaciunea neincetat iese din inima si ochii lacrimeaza fara incetare si orice cugetare este treaza si curata, fiindca, Duhul Sfant lucreaza atunci in om. Dar cine se lasa prada patimilor, la acela patimile se inmultesc si cand prin ele cel viclean pune stapanire pe om, atunci in sufletul lui se face intuneric bezna si povara”.

         Si acum zic si eu asemenea Sfantului Apostol Pavel: Dragii mei, haideti sa largim si noi inimile noastre, prin milostenie, iertandu-i pe cei ce ne-au gresit, dand “aripi la suflet”, printr-o vorba buna celor ce sunt in ispite, neprimind laude de la nimeni, alungand mandria din sufletele noastre, fugind de ura, de invidie, de manie, de fatarnicie (viclenie), de trufie, de cleteala, de judecata..., facand ascultare de parintele nostru duhovnic, prin post unit cu rugaciunea, spovedindu-ne si impartasindu-ne cat mai des, fiindca, doar asa ne putem mantui sufletele noastre! 

                                                                                                        Amin si Aliluia!
                                                                                                       Preot Ioan .


Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


                      

Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, faceţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)


O femeie avea pietre la fiere si a mers la parintele Arsenie.


Era programata pentru operatie inca parintele i-a spus ” ma, nu te du la nici o operatie; tu fa ce-ti spun eu. Cand te duci acasa sa te duci sa iti cumperi si sa iti face ceai de limba cerbului cu coaja de portocala, dar neindulcit. Bea asa timp de cateva luni, 2-3 luni, bea asa in loc de apa si apoi du-te la control.” Ceaiul acesta zdrobeste pietrele si le transforma in nisip. O piatra localizata la fiere nu se poate elimina decat zdrobita si cu acest ceai se zdrobeste pe cale naturala. Sa incerce toti care au probleme cu fierea si sa vada cum se vor simti.


Părintele cunoştea medicină şi de multe ori ne spunea că „transpirăm” din cauză că nu ne funcţionează bine rinichii. Îi spuneam că îmi cade părul, iar el ne dădea remedii, că şi părul trebuie să se hrănească şi ne spunea să facem gălbenuş de ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-l clătim cu oţet de mere. Totdeauna ne dădea soluţii la probleme de sănătate.


Altădată a venit un bolnav de plămâni şi Părintele i-a zis să ia hrean plămădit cu miere de albine, spunându-i că „Cel ce a făcut cerul şi pământul e în stare să lipească o piele ruptă”.


Cine-i ingust la minte, nu are leac nicaieri.


Daca impiedici un guturai prin medicamente il transformi in alte primejdii. Lasa fazele obisnuite ale bolii ca-i cel mai bun leac al ei(al bolii). Ferirea de frig ajunge.


Parca toate lucrurile unui om seamana cu stapanul lor.


Mersese la Părintele o femeie din Făgăraş (d-na Burlea) destul de în vârstă, care avea probleme cu ochii (cataractă), dar ajunsă în faţa lui, femeia a uitat pentru ce a venit la dânsul. Părintele o întreabă: “Care-i baiu’ mă femeie?”, iar ea îi răspunde: “Păi Părinte, am venit aşa, ca să vă văd,”. Părintele o întreabă : “N-ai venit pentru asta, mă! Nu ai venit pentru ochi?”. Bătrânica îi răspunse: “Vai Părinte, mă iertaţi, dar chiar pentru asta am venit la sfinţia voastră”. Părintele Arsenie îi spune: “Mă, şi ce ţi-au spus doctorii? Să te duci şi să te operezi. Aşa-i?”. “Da, Părinte”. “Mă, îi spune Părintele, să nu te duci la operaţie, că o să rămâi oarbă. Să faci ce-ţi spun eu. Primăvara, să pui o sticluţă la viţa de vie, şi din seva pe care o aduni în sticluţă, să iei câteva picături cu pipeta şi să-ţi pui în ochi şi nu o să mai ai nevoie de operaţie”. După un timp m-am întâlnit cu femeia şi cu adevărat nu a mai fost nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru că îi trecuse cataracta cu seva de la viţa de vie, precum îi spusese Părintele.


Odata Parintele a spus: “Cand imi dati “telefon” sa staruiti, ca vin “telefoane” din mai multe parti si nu stiu de unde vine “telefonul””. Dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Daca te gandeai la Parintele, Parintele simtea ca cineva ii cere ajutor.(Ierod. Ieronim Coldea).


Când eram copil locuiam în Lisa, nu departe de Mânăstirea Brâncoveanu. Eram 10 fraţi (5 băieţi şi 5 fete). Numele de fată îl aveam Andreiaş. Aveam 13 ani când sora mea cea mare, Elena, de 23 de ani, era bolnavă de ochi (o dureau ochii, îi curgeau lacrimile şi îi scădea vederea). Se gândea să meargă la Bucureşti pentru operaţie. Dar într-o duminică, fiind la mănăstire, a ieşit Părintele Arsenie din biserică şi a strigat (era multă lume): „Leana din Lisa, vino-ncoace”. Când s-a apropiat i-a spus: „Tu eşti bolnavă cu ochii. Să nu te duci la medic la Bucureşti să faci operaţie”. I-a adus apă sfinţită: „Cu ea să te speli pe ochi“. Aşa a făcut şi boala i-a trecut imediat. De atunci a mers tot timpul la mănăstire şi ne-a luat şi pe noi, surorile. Aşa am ajuns să merg şi eu în fiecare duminică. (Bălan Silvica – Făgăraş)


O fată de 13 ani, oloagă, dintr-un sat din Ardeal, a stat o săptămână la mănăstire. Părintele Arsenie a făcut rugăciuni asupra fetei, ea fiind pusă pe un scaun în faţa altarului. Părintele a întrebat-o : Crezi în Iisus Hristos, în Dumnezeu-Tatăl, în Maica Domnului? Ea a răspuns: Cred din toată inima. La fel i-a întrebat şi pe părinţii fetei care au răspuns că şi ei cred. Părintele i-a zis fetei: Dacă crezi, scoală-te şi mergi! Ea a răspuns că nu poate. Atunci Părintele i-a zis iarăşi: Dacă crezi în Iisus Hristos, scoală-te şi vino la mine! Atunci fetiţa s-a sculat pe picioarele ei, ajutată, şi a mers spre Părintele Arsenie. Părintele i-a spus că atât cât va trăi să nu se ducă în lume la distracţii, baluri, dansuri şi să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu. Dar după 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasă, a mers la un bal şi astfel la scurt timp fata a murit.


Părintele Arsenie se izola de lume la izvorul din pădure. Apa de acolo devenise sfinţită prin rugăciunile lui, fiind izvor de mântuire creştinească. Vor fi vremuri grele, iar cei ce se vor osteni până acolo vor fi păziţi şi răsplătiţi de Domnul Iisus Hristos şi vor avea putere în credinţă. Mulţi credincioşi vin la acest izvor cu putere vindecătoare de orice boală, depărtând gândurile rele şi duhurile necurate. (Bârsan Elena – Sâmbăta de Sus)


A venit în biserică un om şi l-a intrebat pe Părintele dacă să mai mănânce fructe şi legume din grădină, că sunt radiaţii multe. Părintele a zis: „Măi, să pice din cer otravă pe pământ şi să mănânci; cine are credinţă, nu are nimic”. (Burs Maria, Ucea de Sus)


Imi amintesc ca la Ramnicu Valcea era un medic endocrinolog de exceptie, dr. Romulus Popescu. Era credincios (pe biroul lui se afla mereu Pravila de la Govora si viata sfantului din ziua respectiva), iar ca medic, parea de neintrecut. Cunostea bolnavul dupa mers, dupa cautatura ochilor. Se uita la el si spunea ceea ce se si intampla negresit: “In doi ani, omul acesta vine la mine”. Indragindu-l si respectandu-l in mod deosebit, ne-am gandit sa punem la cale o intalnire a medicului cu parintele – lucru care s-a si petrecut. L-am adus pe Romulus Popescu la Prislop, am batut la usa chiliei si, parintele, stand cu spatele la usa, a zis fara sa priveasca spre noi: “Hai doctore. De cand te astept!”. Nimeni nu stie ce au discutat unul cu altul. O zi si o noapte au stat zavorati in chilie. Cand a iesit de la parintele, doctorul era ca de pe alta lume, transfigurat si plin de lumina. Intrebandu-l ce s-a intamplat, Romulus Popescu a spus doar atat: “Nu stiu cand a trecut noaptea”. Insistand, el a mai adaugat, ca un rezumat si o concluzie: “Ce sa va spun, maicilor? Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc!“”.


De obicei, pătimesc de cancer cei ce nu postesc niciodată. Cancerul încă n-are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării. Cancerul, această misterioasă anarhie celulară, mi se pare că vine tot cam din aceleaşi pricini din care vine şi o anarhie socială, tot un dezechilibru dovedeşte în vreo zonă necunoscută a organismului, sau vreo slăbire în serviciul de siguranţă al sistemului nervos. Bănuiesc despre roiul celulelor canceroase că au chiar o altă formă cromozomică; în tot cazul recesivitatea e sigură.


Schimbarea mea s-a petrecut cu viteza şi tăria unui fulger. Îmbrăcată subţire, cu pantofi decupaţi şi talpă de plută, mă plimbam ca un fotomodel printre oameni. La mormântul Părintelui însă, ceva s-a năruit în mine. Am început să plâng fără contenire şi prin faţa ochilor îmi treceau toate păcatele pe care le săvârşisem. Nu ştiu cât timp am stat la mormânt, dar când am revenit în curtea bisericii, aveam un dor cumplit de mântuire, un dor sfăşietor să rămân acolo, să nu mă mai despart de Părintele. Era peste puterile mele să mai plec. Prietenii care mă aşteptau la maşină nu au înţeles nimic.Credeau că am înnebunit, că trec printr-o criză de delir mistic. Într-o secundă am lăsat în urmă tot: o carieră strălucită, o casă superbă în cartierul Primăverii din Bucureşti, luxul şi toate deşertăciunile vârstei. Am câştigat infinit mai mult: ajutorul şi mângâierea Părintelui. (Maica Maria – Măn. Prislop)


Sfaturi şi îndemnuri ale Părintele Arsenie:


- Bolile încep de la suflet, de la minte, de la concepţia despre lume, de la dezechilibrul mintal.


- Paralizia loveşte de obicei pe cei nesătui de avere şi poate fi moştenită.


- De obicei pătimesc de cancer cei care nu postesc niciodată. Cancerul încă nu are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării.


- Bătrâneţea-i un cavou ajutător… Să nu cârtim la necazuri.


- Fumatul slăbeşte nu numai plămânii, ci şi mintea omului, încât credinţa nu o mai vezi atât de curat.


- Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post.


Parintele Arsenie ne sfatuia ca atunci cand avem o problema sa spunem de 9 ori rugaciunea Tatal Nostru.


Tatal nostru Care esti in ceruri Sfinteasca-se numele Tau Vie imparatia Ta Faca-se voia Ta Precum in cer asa si pre Pamant Painea noastra cea de toate zilele Da-ne-o noua astazi Si ne iarta noua gresalele noastre Precum si noi iertam gresitilor nostri Si nu ne duce pre noi in ispita Ci ne izbaveste de cel rau Ca a Ta este imparatia Puterea si Slava In numele Tatalui Al Fiului Al Sfantului Duh Amin.


Tratamentele naturiste miraculoase ale Parintelui Arsenie Boca


El recomanda sa spunem cat mai des rugaciunea de mai sus (Tatal nostru) si rugaciunea inimii – “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine … (numele)”.


Aceste doua rugaciuni pot fi retinute usor si pot fi spuse oricand, acasa, pe strada, pe drum, etc. Spunand aceste rugaciuni in gand sau cu voce tare incepi sa le simti, incep sa iti lipseasca cand din varii motive uiti sa le spui.

Rugăciune pentru Săptămâna Patimilor Domnului (alcătuirea Sfântului Isaac Sirul)

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător.
Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău.
Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfier­bânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi, așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale.
Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale prea­alese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperiri­lor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor care s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

sâmbătă, 11 mai 2024

Un om îl întrebă pe un Înțelept :

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


                   

- Învățătorule , îl caut pe Dumnezeu!
I-am văzut peste tot semnele şi bunăvoinţa, adevărurile, minunile.
Dar aş vrea să-I văd Chipul!
- Uite, vezi muntele din faţa ta? Mută-l cu palmele tale şi poate, astfel, vei găsi ceea ce cauţi!
Cu palmele goale, Omul purcese la treabă şi piatră cu piatră, mută muntele folosindu-şi trupul, sufletul şi mintea. După mulţi ani se întoarse la înţelept.
- Am mutat muntele, cum mi-ai spus, dar totuși n-am văzut Chipul Lui Dumnezeu!
- Vezi apa, care curge prin preajma muntelui?
Cu braţele tale, schimbă-i cursul!
Omul osteni mulţi ani şi schimbă albia râului, dar pentru că nu găsi astfel Chipul Creatorului, se întoarse la înţelept.
- Nu am găsit nici urmă de chip !
- Oricum ai crescut și se simte !
- Cum am crescut dacă mi-am pierdut puterile ?
- Inima ta ai cercetat-o?
, l-a întrebat înţeleptul.
- Am fost prea ocupat cu mutatul muntelui, schimbarea albiei râului, cu vorbele multe, cu oamenii, cu viaţa...
- Atunci ca și acum chipul lui Dumnezeu este în tine !
Foarte aproape de mintea și mâinile tale
este chipul lui Dumnezeu !
Chipul lui Dumnezeu crește doar în Iubire pentru că Iubire este Dumnezeu !
.....
Omul caută ceea ce este deja în el în afara lui.
Eşti pe drumul cel bun şi vei găsi fără îndoială ceea ce cauţi pentru că noi călătorim împreună cu chipul din noi.
Chipul Lui Dumnezeu nu se relevă dintr-o dată , ci se adună, picătură cu picătură ca roua.
Înțelege creșterea iubirii !
Mai uşor muţi un munte,
mai degrabă schimbi albia unui râu,
decât să-L vezi pe Dumnezeu, dacă nu I-ai făcut casă în sufletul tău !
Curăția inimii înseamnă curăția vederii!
Chipul lui Dumnezeu este în inima Omului atât timp cât îi dăruie Iubire !
Iubirea adevărată și jertfelnică descoperă asemănarea chipului lui Dumnezeu !
Dumnezeu Iubire este !
Și taină Mare este chipul Iubirii !