Bucuria mea, pentru că Europa nu-L mai vrea pe Iisus Hristos și chiar mulți dintre români nu-L mai vor, te rog să citești și să recitești ce spune Sfântul Părinte, Chiril al Ierusalimului, despre Iisus Domnul: "Iisus Hristos, este Cel Ce este și Cel Care a fost, deoființă cu Tatăl, Unul-Născut, împreună șezător cu Tatăl, de o putere, Atotputernic, fără de început, nezidit, neschimbat, cu neputinţă de înfățișat, nevăzut, negrăit, necuprins, nemăsurat, nepătruns, nesfârșit. El este Strălucirea slavei Tatălui (Evrei 1:3). Este Făcătorul firii tuturor celor zidite. Este Lumină din Lumină, strălucind din sânul Tatălui. El este Dumnezeul dumnezeilor (Psalm 48:15) și Dumnezeu din Dumnezeu, Care ne-a dar nouă a-L cunoaște pe Dânsul. El este Izvorul vieții (Psalm 36:9), Ce izvorăște din Izvorul de viață al Tatălui. Este Râul lui Dumnezeu (Psalm 46:4; Psalm 65:9), Care izvorăște din veșnicia lui Dumnezeu, dar nu se desparte de Dânsul. El este Vistieria bunătăților și veșnicelor binecuvântări ce vin de la Tatăl. El este Apa cea vie (Ioan 4:14), care dă viață lumii. Este Lumina cea nezidită, născută din întâiul Soare, dar nedespărțită de Dânsul. El este Dumnezeu Cuvântul (Ioan 1:1), Care a adus prin Cuvânt, din neființă la ființă, toate câte sunt. Acesta este cel ce ne-a făcut pe noi, după chipul lui Dumnezeu, iar mai pe urmă S-a făcut Om după chipul nostru, deopotrivă Om și Dumnezeu. Încă și astăzi, 1600 de ani după ce a fost alcătuită această MĂRTURISIRE de CREDINȚĂ, Sfânta Biserică Creștin Ortodoxă, rămâne statornică întru aceeași credința, cuvânt cu cuvânt și slavă cu slovă."
Iisuse, Iisuse, iartă-ne, Iisuse!
Amin și Aliluia!
Preot Ioan .
Preot Ioan .