Pagini

joi, 9 decembrie 2021

„Cheamă-mă în ziua necazului şi te voi asculta şi te voi ridica din adâncul deznădăjduirii…”

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!




“Auzit-am, Doamne, glasul Tău cel dulce, ce zice: „Cheamă-mă în ziua necazului şi te voi asculta şi te voi ridica din adâncul deznădăjduirii…” cu îndrăzneală mă apropii de Tine, zicând: Doamne, Dumnezeul meu, greşit-am înaintea Ta, primeşte-mă cum ai primit pe fiul cel rătăcit. Tu, Doamne, Care l-ai îndreptat pe vameşul să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu. Dătătorul înţelepciunii, învaţă-mă pe mine, robul Tău. Sfătuitorule povăţuieşte-mă să pot scăpa de cursele viclene ale celor ce mă urăsc. Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, cela ce cauţi spre cei smeriţi, vezi necazul meu şi osteneala mea şi arată-mi mila Ta, dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta. Aliluia