SFÂNTUL NECTARIE, EU TOTDEAUNA IERTAM

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                                                          Cum se ajunge la sfințenie?

Când Sfântul Nectarie a fost canonizat, în anul 1961, într-o mănăstire din Sfântul Munte Athos s-au creat două grupuri de monahi. Unii acceptau sfințenia lui, alții o puneau la îndoială.

Văzând situația care s-a creat în mănăstire, starețul acesteia i-a adunat pe monahi într-o zi în sinaxă și le-a spus:

– Subiectul sfințeniei părintelui Nectarie nu va deveni pricină ca să ne pierdem sufletele, războindu-ne între noi. Am hotărât să ținem cu toții trei zile de post, în care cu multă rugăciune să îi cerem lui Dumnezeu să ne descopere dacă Gheronda Nectarie este Sfânt sau nu.

Într-adevăr, așa au făcut…

În a treia zi, în timp ce starețul se pregătea să coboare la slujba din biserică, s-a auzit o bătaie discretă în ușa chiliei lui și a intrat în chilie însuși Sfântul Nectarie!…

Când Sfântul a intrat în chilie, starețul l-a recunoscut imediat și căzut în genunchi, închinându-i-se.

Atunci Sfântul Nectarie i-a spus:

– Frate Athanasie (așa se numea starețul), du-te și spune-le părinților să nu se mai ostenească. Domnul mi-a dat darul sfințeniei și sunt Sfânt, făcător de minuni și izvorâtor de mir. Și să știi că Domnul m-a sfințit dintr-un singur motiv: eu întotdeauna iertam!