Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
(de Arhimandritul Pavel Papadopulos)
,,Din esecul nostru de a nu trai profunzimea vietii noastre, se naste dorinta si alipirea pentru toate cele de la ,,periferia vietii”. Nu ne mai saturam de cele materiale! Noi nu mai respiram, ci FUMAM! Nu gustam, ci MANCAM! Nu vedem ce privim! Nu ne indragostim, ci NE DESFRANAM! Nu ascultam, ci TACEM cu indiferenta! Nu jucam hora, ci, NE CLATINAM TRUPUL! Nu ne rugam, ci SPUNEM CUVINTE! Nu lucram, ci MUNCIM! Nu ne casatorim, ci SEMNAM NISTE CONTRACTE! Nu suntem bucurosi, SUNTEM PUSI PE POANTE! Nu iubim, ci SOCIALIZAM! Nu ne pocaim, ci ,,NE MARTURISIM”. Nu ne smerim, ci JUDECAM! Vorbim despre Dumnezeu, dar, nu traim cele dumnezeiesti! Si totusi, acolo unde zici ca toate merg spre pierzare, ca ti-ai pierdut viata, vine o clipa, o scanteie, o raza de umilinta si de simtire, iar inima ta incepe sa bata din nou. Este atunci cand pasesti pe un drum singur, prin ploaie, fara umbrela si te desfatezi de aceasta. Este atunci cand vezi un om intr-o sala si spui “Doamne ajuta!” sau “Slavit sa fie Domnul”. Este atunci cand vezi un cunoscut si nu te multumesti cu o strangere de mana, ci il si imbratisezi. Este atunci cand saruti mainile unui bolnav de cancer. Este atunci cand nu te temi sa spui ,,TE IUBESC” omului de langa tine, prietenului tau, colegului tau, parintilor tai, copilului tau. Este atunci cand indraznesti sa plangi pentru greseala ta. Este atunci cand atentionezi cu farurile pe cei ce vin din fata, ca sa nu-i prinda radarul. Este atunci cand cele mici au capatat sens in viata ta si cand te-ai eliberat de cele pe care ti le inchipuiesti ca fiind mari. Profunzimea vietii, SENSUL VIETII este INSASI VIATA, iar nu cele de la periferia ei”.
Preot Ioan 🛎.
(de Arhimandritul Pavel Papadopulos)
,,Din esecul nostru de a nu trai profunzimea vietii noastre, se naste dorinta si alipirea pentru toate cele de la ,,periferia vietii”. Nu ne mai saturam de cele materiale! Noi nu mai respiram, ci FUMAM! Nu gustam, ci MANCAM! Nu vedem ce privim! Nu ne indragostim, ci NE DESFRANAM! Nu ascultam, ci TACEM cu indiferenta! Nu jucam hora, ci, NE CLATINAM TRUPUL! Nu ne rugam, ci SPUNEM CUVINTE! Nu lucram, ci MUNCIM! Nu ne casatorim, ci SEMNAM NISTE CONTRACTE! Nu suntem bucurosi, SUNTEM PUSI PE POANTE! Nu iubim, ci SOCIALIZAM! Nu ne pocaim, ci ,,NE MARTURISIM”. Nu ne smerim, ci JUDECAM! Vorbim despre Dumnezeu, dar, nu traim cele dumnezeiesti! Si totusi, acolo unde zici ca toate merg spre pierzare, ca ti-ai pierdut viata, vine o clipa, o scanteie, o raza de umilinta si de simtire, iar inima ta incepe sa bata din nou. Este atunci cand pasesti pe un drum singur, prin ploaie, fara umbrela si te desfatezi de aceasta. Este atunci cand vezi un om intr-o sala si spui “Doamne ajuta!” sau “Slavit sa fie Domnul”. Este atunci cand vezi un cunoscut si nu te multumesti cu o strangere de mana, ci il si imbratisezi. Este atunci cand saruti mainile unui bolnav de cancer. Este atunci cand nu te temi sa spui ,,TE IUBESC” omului de langa tine, prietenului tau, colegului tau, parintilor tai, copilului tau. Este atunci cand indraznesti sa plangi pentru greseala ta. Este atunci cand atentionezi cu farurile pe cei ce vin din fata, ca sa nu-i prinda radarul. Este atunci cand cele mici au capatat sens in viata ta si cand te-ai eliberat de cele pe care ti le inchipuiesti ca fiind mari. Profunzimea vietii, SENSUL VIETII este INSASI VIATA, iar nu cele de la periferia ei”.
Preot Ioan 🛎.