Pagini

miercuri, 24 februarie 2016

Lacrima pocăinţei

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



                                           (aranjament preot Ioan)
              O istorioară ne spune că atunci când au căzut îngerii din cer, un
înger n-a fost cu Lucifer, dar nu a fost nici cu
îngerii care au rămas buni. Lucifer a fost trimis
în iad cu ceata lui, iar îngerul acesta a rămas
neutru. După ce s-a făcut această alegere, cu
puterea şi cu viteza divină, el şi-a dat seama că
a greşit, dar cerurile s-au închis şi el a rămas pe
dinafară; şi s-a rugat să-l primească, şi nu l-a
primit în cer, dar Dumnezeu i-a pus o condiţie: „Să-mi aduci ce-l mai
scump lucru de pe pământ!“
Îngerii au căzut înainte de crearea omului, dar treceau miile de ani
şi el ar fi rămas tot pe afară, aşa încât avea o bucurie, că totuşi i s-a ivit
o şansă.
          Şi s-a pogorât în adâncurile oceanelor şi a adus cel mai scump
mărgăritar. Nici nu s-a uitat la el Cerul. Nu l-a primit. Dar, când lupţi
duhovniceşte şi nu câştigi, ai câştigat necâştigarea: faptul că tu ştii că
nu ai câştigat, deja eşti câştigat! Deci, eşti deasupra luptei.
Când a văzut că nu l-a primit Cerul, s-a deşteptat îngerul: „Stai!
Lui Dumnezeu nu-i trebuie lucruri materiale!“
     La un râu doi copii se scăldau şi, în joaca lor, unul a căzut şi era
să se înece, iar celălalt a sărit să-l salveze – s-au înecat amândoi. Şi
îngerul a luat inima copilului salvator şi s-a suit cu ea la cer. Şi Cerul
nu s-a deschis! Vezi cât de învăţat era îngerul acum?
Mergând el prin lume a văzut într-o pădure un bătrân care-şi
plângea păcatele lângă un copac. Dar îngerul îi vedea lacrimile ca
de foc. Şi a luat o lacrimă din aceea şi a fugit cu ea la cer.
Dumnezeu l-a primit imediat!

Cel mai scump lucru de pe pământ este lacrima pocăinţei!