1. Săracul Lazăr nu s-a mântuit pentru că a fost sărac.
2. Bogatul nu s-a pierdut că a fost bogat.
3. Săracul Lazăr nu a murit de foame, ci de boală.
4. Bogatul era mort demult sufletește.
5. Săracul Lazăr mânca din ce se arunca de la masa bogatului, dar niciodată nu se sătura. “Mânca-vor săracii și se vor sătura” e mereu dorința săracilor.
6. Bogatul trăia în multe desfătări trupești.
7. Săracul Lazăr era plin de răni, iar câinii lingeau bubele lui.
8. Bogatul nu a mers în iad pentru că nu l-a miluit pe săracul Lazăr, ci pentru că avea și alte păcate pentru care nu s-a smerit și nu s-a pocăit nici măcar în ceasul morții. A murit în mândrie și în slavă deșartă.
9. Săracul Lazăr nu a mers în Sânul lui Avraam pentru că a avut o viață grea pe pământ, ci pentru faptul că a fost mereu smerit, nu a cârtit pentru crucea lui grea și nu l-a judecat pe bogat pentru viața sa destrăbălată.
10. Bogatul se baza mereu pe sine și pe bogățiile sale pământești.
11. Săracul Lazăr se baza mai mult pe Dumnezeu și pe bogăția iubirii și milostivirii Lui.
12. Bogatului nu i se spune numele de către Mântuitorul Iisus Hristos pentru că nu trebuie să știm cu numele pe nimeni din cei care nu se mântuiesc, pentru a nu-i judeca și a nu ne face și noi păcat prin judecarea acelora. Biserica nu se pronunță la nemântuirea cuiva dând nume de persoane întrucât știe că judecata dreaptă este doar a Capului ei - Iisus Hristos.
13. Ni se spune că pe sărc îl chema Lazăr pentru că orice mântuit își recâștigă numele de fiu al lui Dumnezeu, de prieten al Său. Orice sfânt al lui Hristos este un Lazăr, un prieten al Său, în casa sufletului căruia Hristos a venit și a cinat (euharistia) cu el, printr-o pregustare a Împărăției lui Dumnezeu încă din lumea aceasta. Biserica lui Hristos se pronunță asupra mântuirii unor categorii de oameni, scoțând în evidență numele lor și faptele lor mântuitoare ca pilde vrednice de urmat pentru toți; aceștia sunt Sfinții canonizați de către Biserică.
14. Să nu uităm că viața noastră de aici este foarte trecătoare; fiecare zi poate fi ultima zi, fiecare ceas poate fi ultimul ceas.
15. Să trăim mereu în smerenie, pocăință și iubire de toți oamenii, răbdând orice greu ni s-ar întâmpla ca venit din partea lui Dumnezeu și a voii Lui sfinte pentru mântuirea noastră, căci aceasta va pecetlui soarta noastră bună pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Să nu calculăm, nici să nu judecăm noi cine e vrednic și cine nu e vrednic de mântuirea lui Dumnezeu! Nu trebuie să ne intereseze numele celor ce nu se mântuiesc, ci numai numele celor ce prin Duhul Sfânt (iubirea dumnezeiască) se desăvârșesc . Aceștia sunt sfinții lui Hristos, iar pilda viețuirii lor sfinte în această lume trecătoare să ne fie ca model viu pentru noi toți!
Ține de dragostea noastră creștină să ne rugăm pentru toți și pentru mântuirea tuturor oamenilor prin Iisus Hristos - Mântuitorul lumii, printr-o Nădejde absolută în Pronia lui Dumnezeu cu lumea întreagă și cu fiecare dintre noi în parte.
Doar Bunul Dumnezeu cunoaște viața și numele fiecărei persoane în parte, pe care El a voit să o aducă de la neființă la ființă, spre împărtășirea tuturor din Iubirea Lui cea nemărginită și de-a pururea fericită.
Atotputernicia lui Dumnezeu nu constrânge pe nimeni. În schimb, îi poate convinge pe toți de întreg Adevărul, pentru că ceea ce nu e cu putință la oameni întotdeauna este cu putință la Dumnezeu.
Iadul cel veșnic nu poate fi învins de nimeni decât numai de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În iad nu există smeriți.
Să-L iubim pe Bunul Dumnezeu pur și simplu de dragul Lui și din Recunoștință, iar pe toți oamenii să-i iubim pentru că și Dumnezeu îi iubește pe absolut TOȚI !!!
______________
* un text de Protosinghelul Dimitrie Ivașco