Într-o casă friguroasă de la margine de sat,
Își poartă singuri de grijă, o fetiță și-un băiat.
Mama lor se prapadira, iară tatăl pribegea,
Căutând viață ușoară, traiul bun și liniștea.
Au crescut ca toți copiii, cu iubire-n a lor casă,
Cu mămică iubitoare, ce-i punea cu drag la masă
Dar când soarta nemiloasă, le-a frânt aripile-n zbor,
Li s-a tipărit în suflet, numai teamă și mult dor.
_Vine noaptea, surioara și mi-e foame și mi-e frig,
De-am avea și noi pe masă, o bucata de covrig,
Oare tata unde este, se gândește și la noi,
Cum dormim cu ochii-n lacrimi și suntem flămânzi și goi?
_Te așează lângă mine, și-ți voi spune o poveste,
Iar când somnul ne va prinde, ne va da mămica veste,
Ne va trece frigul, foamea, când în vis o vom vedea,
Căci ne va-ncalzi la pieptu-i, cum odată o făcea.
Cât va fi noaptea de lungă,îi vom povesti de noi,
Cum ne-a părăsit și tata și suntem plini de nevoi,
Poate știe să ne spună, de ce ne-a abandonat,
Căci noi n-am aflat răspunsul, deși mult ne-am întrebat.
Si în visul nostru, frate, vom ruga-o să ne facă,
O painica și-o plăcintă, ca de foame să ne treacă.
Să-i aducă-n ospeție, pe bunica și bunicu,
Și măcar pentru-o secundă, să-l vedem și pe tăticu.
Iar apoi spre dimineață, când din vis te vei trezi,
Să-ntelegi că mama noastă, lângă noi nu va mai fi.
Te vei sprijini de mine, dragă frățiorul meu,
Și ne va purta de grijă, numai bunul Dumnezeu.
foto internet
autor Rodica Larie