Pagini

marți, 13 august 2024

DOMNUL ESTE LUMINAREA MEA!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Bucuria mea, Sfantul Parinte, Ioan Iacob Hozevitul ne indeamna asa: "Tu, frate crestine ortodox, cand esti tulburat, striga cu indrazneala la gandurile cele otravitoare venite de la vrajmasul diavol, zicand: “Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa?” (Psalm 26:1-2) si apoi zi cu nadejde: “Nadejdea mea este TATAL, scaparea mea este FIUL, acoperamantul meu este DUHUL SFANT, TREIME SFANTA, slava Tie!“. Nadajduieste spre Dumnezeu si niciodata sa nu ai indoială de mantuire."
 
Fara supunere fata de Cuvantul lui Dumnezeu, fara ascultare de preotul duhovnic, nu poate fi viata duhovniceasca, adica, adevarata viata in om, ci, numai moarte sufleteasca, intuneric sufletesc, tulburare sufleteasca, haos, cartire si razvratire impotriva lui Dumnezeu...  

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua si in tot lucrul mainilor tale.
 
Har, mila si pace sufletului tau, de la Iisus Hristos Dumnezeu!
 
Dumnezeu sa fie cu tine si atunci nu mai conteaza cati sunt impotriva ta! 

                                                                                                                              Amin si Aliluia!
                                                                                                                         Preot Ioan .