Pagini

marți, 10 octombrie 2023

Plângerea si bucuria

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

        

         Bucuria mea, Dumnezeu ne mustra si tot El ne si inveseleste. Daca ne cearta la vreme de seara, dimineata ne inveseleste iarasi. Cu un singur gand de pocainta putem imblanzi mania lui Dumnezeu. Citim in Psalmul 29:5: "Seara se va salaslui plangerea, iar dimineata bucuria". Trebuie sa intelegem ca noaptea este pentru plans si pentru rugaciune, pentru pocainta si cugete dumnezeiesti, iar pocainta adevarata, este cea cu lacrimi. 

Noaptea, crestinul ortodox cugeta netulburat la faptele, la cuvintele si la gandurile sale si se caieste de toate cate le-a facut impotriva randuielii lui Dumnezeu. Daca omul varsa noaptea lacrimi de pocainta, ziua se va bucura. Se va veseli ca un prunc nou-nascut, ca unul ce s-a imbaiat si a scapat de povara pacatului. Daca isi cheltuieste noaptea in pacate, ziua ii va rasari plina de lacrimi si de intristare.

 O, Doamne, Iisuse Hristoase, Mantuitorul si invatatorul nostru, cearta-ne, dar apoi ne iarta, pedepseste-ne, dar ne mantuieste!

                                                                                                                                    Amin si Aliluia!
                                                                                                                                     Preot Ioan 🔔