Lecturile duhovnicești luminează mintea și sufletul

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

„Când citești Sfânta Scriptură – îmi spunea părintele –, căci trebuie să o citești necontenit spre a te lumina, Viețile Sfinților sau alte cărți bisericești, de găsești o propoziție sau un cuvânt ce te-a impresionat, zăbovește mai mult în acel loc și vei vedea că mult te vei folosi.”

„Să citești foarte mult – îmi spunea părintele altădată –, ca să-ți lumineze Dumnezeu mintea. Să știi că eu citeam foarte mult și, ca să nu fiu deranjat în timpul lecturii, chiar mă suiam într-un copac, cu o scară pe care o făcusem în acest scop, și pe care o trăgeam după mine, ca să nu mă vadă și să nu mă distragă cineva în momentele de studiu.”

Când i-am spus că nu țin minte tot ce citesc, Părintele Porfirie mi-a spus acestea: „Să știi, fiule, că toate ni se depozitează în memorie, iar când Hristos socotește că a venit ceasul potrivit, le dezvăluie”.