Pagini

joi, 16 martie 2023

ACEȘTIA-S ANII CEI DIN URMĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Sosit-au anii cei din urmă
De care Sfinții ne vorbesc
Când din adâncuri se va ridica
Întreg alaiul cel drăcesc!

Cu mânie s-or abate
Asupra celor credincioși
Să-i smintească și să-i facă
Să adore falși hristoși!

Pe când îngerii duc lupte grele
Cu puzderia drăcească
Oamenii petrec în voie
Fără să se pocăiască!

Bogații viețuiesc în lux
Fără milă de sărmani
Și ajung cu voia lor
Robi ai propriilor bani!

Aceștia-s anii din urmă
Când iubirea va muri
Căci mila, cinstea și rușinea
Dintre oameni va pierii!

Este vremea pocăinței
Și a smeritei cugetări
Fiindcă doar așa vom trece
De atâtea grele încercări!

Îngerii sunt pregătiți
Să arunce cupe de mânie
Aproape-i ceasul în care Domnul
Cu mânie va să vie!
 
Să stăm bine , și cu frică
Căci Domnul ne va ocroti
Pecetea crucii Lui preasfinte
Pe frunți ne va străluci!
 
Când Îngerii vor trâmbița
Vor fi plânsete de moarte
Să intrăm în arca Lui Hristos
Acum cât încă se mai poate!
 
AUTOR : DANIELA IBRIȘIN