Vremuri grele

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

”Majoritatea ați părăsit satele, v-ați dus la oraș, v-ați dus în străinătate, multe sate au rămas aproape nelocuite, câțiva bătrâni, casele dărăpănate, pământurile nelucrate. Dar vreau să vă spun un lucru: să știți că se apropie timpurile când o să fie foarte greu la oraș. Chiar dacă ai un servici bun, condiții bune, doar că n-o să mai ai libertate. Nu o să mai aveți libertate! Încet, încet, cum se spune, se strânge șurubul. Cine se gândea, cu un an în urmă, că se va ajunge în situația actuală?! În scurt timp, toată lumea a fost închisă în casă! Mulți se băteau cu pumnul în piept: ”Cum, eu?! Dacă e ceva, mor cu ei de gât!”. Rapid, în scurt timp, toți au fost închiși în case.

Acum încă avem libertate. Ne exprimăm cum vrem, postăm ce vrem pe internet, fiecare își dă cu părerea, fără nicio problemă. Dar în scurt timp o să se termine și cu asta. O să se șteargă tot de pe internet și nu doar atât: nu vom mai avea acces la internet decât după ce vom da toate datele personale și vom semna niște lucruri (…). Dacă ai încălcat toate astea, ți se închide accesul la internet și o să suporți consecințele.

De aceea, dragii mei, dacă aveți un locușor la țară, o căsuță bătrânească, acum, cât mai puteți, mai refaceți căsuțele sau faceți-vă câte o căsuță. Și nu pentru că în asta ar sta mântuirea, dar uitați-vă la ce se întâmplă acum. Cine sunt cei care o duc mai bine? Cei de la țară! De ce? Pentru că au o grădină, au un pic de loc, au unde să se miște un pic. Iar situația va fi din ce în ce mai grea. Dintotdeauna viața la țară a fost de bază, de acolo au mâncat și cei de la oraș. (…) Credința cea mai puternică a fost la țară. Țăranul spunea un ”Doamne-ajută!” și cobora ploaie din cer. Înainte se făceau procesiuni pentru orice boală sau altceva. Se scoteau icoanele, se scoteau Sfintele Moaște. M-am bucurat acum când am auzit că, la fel, s-au scos Sfintele Moaște, s-a mers peste tot cu Sf. Cuvioasă Paraschieva, Sf. Ioan de la Suceava, Sf. Dimitrie, cu icoane făcătoare de minuni. Foarte bine! Chiar trebuie mai mult decât atât! Copiii ar trebui scoși la rugăciune”.

                                                                                       - Părintele Pimen Vlad, schitul Lacu