Pagini

joi, 22 decembrie 2022

SĂ VII ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 

                                                                               Dorin Dumitriu

Cât aş fi vrut să fii cu mine de Crăciun
Dar ai plecat măicuţă dragă,
Mă uit din când în când pe drum
Şi-mi las o lacrimă să cadă.
N-a nins afară, parcă-i toamnă
Și în cămară încă fierbe mustul,
Am copt gutuie dragă mamă
Dar parcă şi-a pierdut tot gustul.
De ce-ai promis că n-ai să pleci
Și totuși ai plecat tăcută ?
Aștept măicuță să te-ntorci
Și să-mi zâmbești intrând pe uşă.
Aş vrea să nu mă ardă al tău dor
Și să mai vii din când în când la mine,
Că vine mamă, ziua sărbătorilor
Și aş fi vrut să îmi frămânți o pâine.
Of, și câte aş fi vrut să-ți spun
Dar n-am să tac, am să vorbesc cu tine,
Mă uit la poza ta măicuț-acum
Și simt ca ești încă cu mine.
Va ninge în curând măicuță
Şi-mi amintesc Crăciunul dealtădată,
Ţi-am rupt din brad doar o crenguţă
Să vii s-o iei, e în uluca de la poartă …

autor...Dorin Dumitriu
Sursa foto Iosif Ciunterei