FRUCTELE DE MARE" ȘI POSTUL ORTODOX

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“"

Mă întreabă un băiat de treabă săptămâna aceasta: "Părinte, putem mânca fructe de mare în zilele acestui post?" 

Îi spun și lui anecdota cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care într-un post al Crăciunului cu ani în urmă a fost servit cu un platou de fructe de mare. S-a prefăcut că nu cunoaște ce are în farfurie, iar când i s-a răspuns: "Păi.. sunt fructe de mare, Preafericirea Voastră.." a răspuns: "Ahaa, am înțeles. Înseamnă că și mistrețul ar fi un fel de fruct de pădure!" Ideea Preafericitului ar fi că postul ortodox înseamnă o perioadă în care se mănâncă vegetal, cu câteva mici excepții, în care se dau acele "dezlegări" la pește. Dezlegările au rolul de a aduce o bucurie în plus în zilele unor sărbători mai mari care cad în post. Fructele de mare se asociază cu peștele, sunt ca și el vietăți pescuite din mare, nicidecum nu sunt alimente vegetale. Se mănâncă la orice dezlegare la pește.
Totuși răspunsul meu dat tânărului despre care vă ziceam a fost puțin mai complex. Vreau să vi-l repet și dumneavoastră, poate vă va fi de folos. Nu are sens să întrebăm dacă "avem voie" să mâncăm anumite alimente în post. Este totul scris în calendarul nostru ortodox de pe perete. "Harți" înseamnă că se mănâncă de dulce chiar și în zilele de miercuri și vineri. În rest, dezlegările la pește sunt subliniate prin simbolul unui peștișor pus în dreptul zilei respective. 

Dar mai presus de aceste dezlegări, trebuie să fim sinceri cu noi înșine: vrem, sau nu să postim?.. 

Dacă suntem mereu cu ochii pe "dezlegări" înseamnă că de fapt nu avem nici o plăcere în ținerea postului. Înseamnă că trăim postul cu un fel de ciudă, din constrângere, iar nu din propria voință. Dragii mei, nimeni nu vă obligă la nimic. Majoritatea enoriașilor mei, și cred că așa este peste tot, vin la sfârșitul postului și se scuză: "Am postit puțin în prima săptămână, am mai ținut miercurile și vinerile, am ținut puțin în ultima săptămână".. 

Ce, credeți că-i penalizez cumva?

 Nici gând. Dezlegare și la Sfântul Potir! Postul nu este o perioadă de pedeapsă generală. Postul este o perioadă de creștere duhovnicească. Este o perioadă de autodepășire, de exercițiu. Dacă un sportiv se supune pe el însuși unor antrenamente fizice severe asociate și cu un regim alimentar particular, el va obține performanțe admirabile. Soldații de elită din diferite trupe speciale din armatele lumii trec prin perioade de instrucție foarte severe, dar la închirierea cu bine a acestora sunt capabili de lucruri impresionante.. Postul este exact o astfel de "perioadă de instrucție" pentru un creștin adevărat. Pe măsura implicării în el vom obține și creșterea duhovnicească. Lipsa implicării nu aduce penalizări, dar nu aduce nici spor duhovnicesc. Încercați să țineți un post cu asprime, să vedeți la sfârșitul lui, în ziua de sărbătoare pentru care ne-am pregătit prin postire, cât de mare este bucuria duhovnicească.. Parcă toate strălucesc, parcă toate cântă, parcă toate Îl slăvesc pe Dumnezeu.. 

Parcă Însuși Dumnezeu ne mângâie pe creștet și ne sărută pe frunte.. Știți ceva, dragii mei? La sfârșitul unui post ținut cum se cuvine Domnul nostru Iisus Hristos ne pune nevăzut o cunună pe frunte! Fiecare post bisericesc nu este altceva decât o repetiție pentru marea încununare de la sfârșitul vieții, când vom primi cununa veșnică pentru ostenelile noastre. Așa cum scria Sfântul Apostol Pavel: "Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a pregătit CUNUNA VIEȚII.."

În încheiere ce să vă spun?..

 După faptă și răsplată. Biserica își face datoria, ne dă la timp toate darurile lui Dumnezeu, iertarea păcatelor, Sfânta Euharistie, harul lui Dumnezeu. Dar trebuie și noi să ne implicăm. Partea noastră nu ne-o poate face nimeni, datoria noastră nu ne-o îndeplinește nimeni. Ceea ce ține de libertatea noastră nici măcar Dumnezeu nu poate împlini. Ne poate ajuta, dar nu ne poate forța. Ne poate întări voința, ne poate accelera ostenelile, dar numai dacă avem și noi un dram de bunăvoință inițială. Numai pe baza acestei bunăvoințe a noastre poate lucra harul Lui în noi. 

Iisus întreba bolnavii: "Ce voiești de la Mine"? Apoi răspundea: "Fie ție DUPĂ CUM VOIEȘTI!" Dacă este puțină voință inițială din partea noastră, El poate să o amplifice, să o sporească extrem de mult. Căci scrie Sfântul Apostol Pavel: "Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi și ca să voiți, și ca să săvârșiți". Adică ne dă și voința de a face, și puterea de a împlini lucrurile voite. Dumnezeu sporește prin harul Său fărâmiturile de virtute pe care le găsește în noi.

Vreți să mâncați fructe de mare? Mâncați și slăviți-L pe Dumnezeu pentru ele! Dar după ce v-ați săturat, să spuneți: "Încă o șansă irosită.. Nici în postul acesta nu voi spori duhovnicește.. Poate în următorul.."

 Cu toate amânările astea s-ar putea să ne găsească clipa morții goi de har și de virtuți duhovnicești.. Dumnezeu să ne ridice pe toți la 'lupta cea bună", amin.

 Părintele Sorin Croitoru