Pagini

vineri, 21 octombrie 2022

FRICA DE DUMNEZEU ... INCEPUTUL INTELEPCIUNII

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


         🙏 Bucuria mea, Sfantul Parinte, Sofronie Saharov, ne spune asa: "Este esential sa citim Sfanta Evanghelie, cu care nu se poate compara nici-o alta carte. Apoi, viata noastra va fi construita pe Cuvantul lui Dumnezeu. Si vom incepe sa ne gandim si sa luam decizii in spiritul poruncilor divine. Cat este de frumos atunci cand cineva incepe sa gandeasca asemenea Creatorului acestei lumi!". De mare folos ne este cititul din Biblie, atunci cand pasim pe CALEA MANTUIRII. Principal este ca pe “Calea mantuirii” sa ne mustram pe noi insine. 
Aceasta consta in a ne mustra totdeauna sufletul, zicandu-i: “Adu-ti aminte ca va trebui sa stai inaintea lui Dumnezeu si vei da socoteala de toate FAPTELE, VORBELE si GANDURILE neconforme cu voia lui!” Daca ne vom mentine mustrarea de sine, vom dobandi FRICA DE DUMNEZEU, care este INCEPUTUL INTELEPCIUNII!

                                                                                                           Amin si Aliluia!

🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze!

                                                                                                                              Preot Ioan 🛎.