Pagini

joi, 6 octombrie 2022

De ce ?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Privesc și parcă nici nu-mi pasă,
La oamenii ce n-au nimic,
Târziu observ că n-au pe masă
Decât un colț de pâine ,mic.

Puțină apă, în rest …tristețe,
În gânduri cufundați adânc,
La ce-or gândi sărmanii oameni ?
Au ei destule într-un gând.

Eu n-am onoarea să fac parte
Din gândurile lor curate.
Ce am făcut să merit asta ?
Aaaaa, am uitat , am stat deoparte !

De ce mi’s ochii plini de lacrimi ?
De ce simt că mă prăbușesc?
De ce nu am nici o putere?
De ce , de ce ma răscolesc?
 
Cine- i de vină pentru starea
În care-acestia au ajuns?
Au doară n-o purtăm cu toții,
De ce la ei, e doar apus ?

Cum astăzi nu pot să-mi răspund,
Ce as putea să spun atunci ,
Când mă vei întreba Tu blând,
De ce n-am vrut să te ajut ?

O să mă fac că nu-nțeleg?
N-am cum, fiindcă știu prea bine,
Că Tu erai în fiecare,
Din cei ce au venit la mine !

Elena V.