Pagini

duminică, 2 octombrie 2022

10 CUVINTE DESPRE CRUCE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                                


~~Sfântul IOAN GURĂ DE AUR~~
† Crucea este pieirea duşmăniei şi trăinicia păcii.
† Datorită Crucii nu mai rătăcim în pustietăţi, deoarece am cunoscut adevărata cale; nu mai trăim în afara palatelor împărăteşti, deoarece am găsit uşa; nu ne mai temem de săgeţile cele aprinse ale diavolului, că am văzut izvorul. Datorită Crucii nu mai suntem în văduvie, că am primit pe Mirele; nu ne mai temem de lup, că avem pe Păstorul cel bun. Eu sunt Păstorul cel bun, spune Domnul (Ioan 10, 11).
† Crucea pentru noi este semnul negrăitei Lui iubiri de oameni, este simbolul marii Lui purtări de grijă pentru noi.
† Crucea a mântuit lumea, a întors lumea la Dumnezeu, a alungat rătăcirea, a adus din nou pe lume adevărul, a prefăcut pământul în cer şi a făcut pe oameni îngeri. Din pricina crucii demonii nu mai sunt înfricoşători, ci uşor de dispreţuit. Nici moartea nu mai este moarte, ci somn.
† Crucea este semnul mântuirii noastre, al libertăţii noastre obşteşti, al blândeţii Stăpânului nostru, că S-a adus ca o oaie spre junghiere (Fapte 8, 32; Isaia 53, 7)
† Totul se sfinţeşte şi se lucrează prin semnul Crucii.
†Vederea crucii le aduce diavolilor în minte drama Golgotei, şi rana de nevindecat care le-a fost făcută prin arma cu care a fost înarmat Iisus Hristos pentru lupta supremă. Se cutremură în faţa vederii unui cimitir; ei sunt îngroziţi în faţa amintirilor Golgotei.
† Fă-ţi semnul crucii, şi îndată va fugi puterea cea rea.
† De vezi că inima ţi se mândreşte, pecetluieşte-ţi pieptul făcând semnul crucii.
† Crucea a deschis raiul, l-a dus pe tâlhar în rai, a povăţuit neamul omenesc, care era pe cale de pieire şi nu era vrednic nici de pământ, spre Împărăţia Cerurilor.