Preot Ioan
Pagini
▼
marți, 22 martie 2022
OMUL, VIATA ACTUALA si VIATA VESNICA
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
Bucuria mea, VIATA, este cel mai de pret dar al lui Dumnezeu, dat noua oamenilor, pentru a ne curati sufletele de mizeria pacatelor si sa ne pregatim prin Iisus Hristos pentru a primi VIATA VESNICA (fericirea vesnica). "OMUL, este o fiinta creata de Dumnezeu din iubirea Lui cea nemarginita, om caruia i-a fost pusa in fata rasplata si osanda, calea cea stramta si calea cea larga, Raiul si iadul, si, lasat sa aleaga. Dumnezeu il indeamna mereu sa aleaga mantuirea sufletului, prin smulgerea din pacat. Dar diavolul vrajmas, ii suceste mintea omului si-i impietreste inima, spre pierde și ai nimici sufletul" (Valeriu Gafencu). VIATA VESNICA, (viata viitoare) va fi o duminica fara de sfarsit, o lumina fara asfintit, in care Dumnezeu va fi totul in toate. VESNICIA, nu este in nici-un fel supusa vreunui ceasornic, nici amenintata de venirea serii, fiindca ziua ei este fara sfarsit, fiind neinserata, dupa cum frumos se exprima in cartile noastre de slujba: ZIUA CEA NEINSERATA A IMPARATIEI.
Preot Ioan
Preot Ioan