Pagini

marți, 29 martie 2022

D O A M N E VORBESTE-MI!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 


"Sa nu ratezi vreo binecuvantare! Intr-o zi un om a soptit: "DOAMNE, VORBESTE-MI!" si o ciocarlie a inceput sa cante, dar omul nu a auzit. Asa ca omul a mai strigat: "DOAMNE, VORBESTE-MI!" si bubuitul unui tunet a rasunat de la o margine la alta a cerului, dar omul nu a inteles. A privit in jurul lui, si a spus: "DOAMNE, DA-MI VOIE SA TE VAD!" si o stea a stralucit scanteietoare, dar omul n-a observat-o. Apoi omul acela a strigat cu disperare: "DOAMNE, ATINGE-MA CA STIU CA ESTI AICI" dupa care Dumnezeu S-a aplecat si l-a atins pe om. Omul insa, a dat cu mana, alungand fluturele asezat pe umarul lui. Apoi si-a vazut mai departe de drum. TU SA NU RATEZI VRE-O BINECUVANTARE! Si asta, numai pentru ca nu o primesti in felul in care o astepti tu". Amin si Aliluia!
Bucuria mea, sa tii minte ca Dumnezeu mereu ne arata ce avem de facut, ce ne este de folos spre mantuirea sufletelor noastre, dar, NOI NU SUNTEM ATENTI LA LUCRAREA LUI DUMNEZEU. Si asta din pricina mandriei, a trufiei, a slavei desarte, a incapatanarii, a invidiei..., care ne coplesesc sufletul si de aceea, nu ne lasam cu totul in voia lui Dumnezeu, fiindca, spunem in rugaciunea TATAL NOSTRU: "FACA-SE VOIA TA!", dar, vrem SA SE FACA VOIA NOASTRA!
                                                                                                                                 Preot Ioan .