de Eliana Popa
Fiți stânci de-adevăr, voi, fii ai luminii!
Precum Brâncovenii, asemeni să fiți,
În veacul minciunii...în veacul rușinii
Strigati Adevărul! Cu El biruiți!
Și Dragostea Sfântă ce lumea mai ține
Să nu se răcească, să n-aibă sfârșit!
Cu bine să treceți și astăzi și mâine,
Ispita și răul ce arde mocnit!
Cuvântul vă fie putere și spadă!
Și aripi de îngeri armuri și veșmânt,
Iar Crucea cea Sfântă ca focul să ardă
Tot iadul ce-și are sălaș pe pământ!
Cununi împletit-au fecioarele-n ceruri,
Ce stau a fi puse pe frunți de martiri
Rasplata vă fie, rasplată de-a pururi
Trai-ve-ți în Slava Eternei Iubiri!
Iar Maica cea Sfântă va rupe zapisul
Greșelilor voastre, aici, pe pământ,
Veți face din trupuri, murind, Antimisul
Pe care va sta Potirul cel Sfânt!