*Porunca a patra* este aceasta: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfințeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău; să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine. Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-o” (Ieş. 20, 8-11).
Ce învaţă porunca aceasta?
Această poruncă învaţă două lucruri, şi anume: datoria muncii în timpul celor şase zile ale săptămânii şi datoria de a sărbători ziua a şaptea, ca zi de odihnă, închinată Domnului.
Este munca o datorie pentru creştin?
Iisus a arătat munca drept lucru sfânt, când a zis: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez”[10] şi a ridicat-o din nou la cinstea dată ei de Dumnezeu. După tradiţia creştină, Mântuitorul însuşi a lucrat până la vârsta de 30 de ani în atelierul de tâmplărie al bătrânului Iosif din Nazaret, iar pe ucenicii Săi şi i-a ales dintre pescarii de pe marginea lacului Ghenizaret, care erau muncitori cu braţele.
De altfel, Sfânta Scriptură este plină de pilde care îndeamnă la muncă:
Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.(Ps103.24)
Leneşul nu-şi frige nici vânatul lui; cea mai scumpă comoară pentru om este munca.(Prov12.27 )
Sfântul Apostol Pavel spune:„Dacă cineva nu vrea sa lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tes. 3, 10).
*Desigur ca pe langa aceasta porunca se poate discuta mult si bine, insa cred ca trebuie sa tinem cont de un lucru foarte important, si anume faptul ca se refera la munca in folosul personal, adica sa nu cadem in extrema precum fariseii, iar daca un prieten are nevoie urgenta de ajutor, noi sa-l refuzam, ca e zi de sarbatoare; orice munca care nu e in folosul nostru, e binevenita oricand si oriunde.
De asemenea 'cine nu munceste conform randuielii divine pentru a atinge adevaratul scop pe care Dumnezeu l-a hotarat pentru el, acela nu lucreaza nici pentru binele aproapelui sau, si nici nu considera ca merita sa-L caute pe Dumnezeu si sa-L cunoasca mai bine. Iar cel care nu isi da silinta sa-L gaseasca si sa-L recunoasca pe Dumnezeu, acela cu atat mai putin se va ocupa de ceea ce este bine pentru semenii sai, iar daca totusi va face ceva pentru aproapele sau, va fi doar pentru ca acesta sa-i dea mai mult in schimb.'
Si in final nu trebuie sa uitam niciodata de adevarata munca, care merita toata atentia noastra: 'Atunci cand omul lucreaza cu adevarat si plin de daruire pentru *mantuirea sufletului* sau, el munceste foarte mult, caci fapta indreptata spre binele si mantuirea propriului suflet exclude orice activitate egoista, egoismul si amorul propriu fiind incompatibile cu iubirea pentru Dumnezeu si pentru semeni.'