Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
Îți multumesc, Părinte, că sunt viu
Și pot vorbi Acum și-Aici cu Tine,
E Săpătămâna Patimilor, știu
Și cei ce Te hulesc o știu prea bine!
Iar Fiul Tău, Cel părăsit de toți,
Înspre Golgota frigului se-ndreaptă
Și-acolo Sus, între tâlhari și hoți
Aceeași răstignire ÎL așteaptă.
Când sevele din muguri dau năvală
De veacuri bruma urii stă la pândă,
Pilat, nevinovat, pe mâini se spală,
Mi-e inima ca floarea de plăpândă.
Și simt și văd cum râd în floare merii
Și-aud cum plânge vița cea de vie,
În toate e un semn al Învierii,
Al unei împăcări ce va să fie.
Adam din mine murmură sub Pom,
De-aceeași goliciune i-e rușine,
Îți multumesc, Părinte, că sunt Om
Și pot grăi Aici și-Acum cu Tine!
(Versuri: Nicolae Nicoară-Horia)
