Însă îndrăznesc, cu dragoste să-ți scriu
Acum când lumea-ntreagă e încercată
De-o boală nemiloasă, blestemată.
Nădejde am, deși cad în ispită
Și mintea întreagă-mi este istovită
Dar Tu, cum ești? Îmi iartă nepăsarea
Însă Te rog, să îmi citești scrisoarea.
Eu am crezut, că nu mă tem de moarte
Și poate nu, însă mă tem de fapte
S-au adunat, ca niște ceasuri rele
Și tare-aș vrea, să lepăd dintre ele.
Nu știu de ce, de cine-mi este frică
Durerea mea, pe lângă a Ta, e mică
Știu câtă supărare ți-am adus
Ca un copil 'ndărătnic, nesupus.
Ieri am trecut pe la Maria, fata mea
Însă n-a vrut, în brațe să mă ia
A stat departe, cum stau eu de Tine
Deși ardea, să fie lângă mine.
N-am plâns atunci, mi-am înfrânat fiorul
Dar fără stavilă, e-n inimă izvorul
Dar Ție, cum Îți e mereu pe cruce
Când faptă bună nimeni nu-Ți aduce?
Altfel, pe-aici, e vremea tot mai bună
Cred că e rost de nuntă, se cunună
Minunea primăverii ce Ne-ai dat
Cu soarele, din cerul lăudat.
E-alai de flori, de mugur, de albine
Fără de om, pământului i-e bine
Pădurile, ce-a mai rămas din ele
Se împodobesc în verde de mărgele.
Ciudate-s vremurile astăzi pe la noi
Deși e pace, e mai mult război
Război de suflet, leagăn de durere
Prea multă moarte seceră-n tăcere.
E vremea de vecernii-n Postul Mare
Și după pravila de seară-Ți scriu scrisoare
Este târziu, la noi azi pe pământ
Tot mai mult somn, sub reavănul mormânt.
Și nu știu pâna mâine Doamne ce va fi
Departe suntem mame de copii
Mai e puțin, și Te cobori din cruce
Când Paștile, Învierea Îți aduce.
Acum Te las, îmi iartă îndrăzneala
De-am risipit hârtie și cerneala
Dacă ai timp, Te așteptăm la masă
Căci vremile, ne-au țintuit în casă.
Știu c-ai venit și ieri și altădată
Și ușa ne-ai găsit-o ferecată
Am fost nebuni, fiindu-ne prea bine
Și n-aveam loc la masă pentru Tine.
Cum să mă rog, eu Doamne nu mai știu
Însă îndrăznesc, cu dragoste să-Ți scriu
Acum când lumea întreagă e încercată
De o vicleană boală, blestemată.
sursa