Autor - Ioana Olteanu
Într-o zi, din întâmplare
Sau cu voia cea de sus,
O femeie oarecare
Mi-a vorbit despre Iisus.
- Fata mea, mi-a zis femeia,
De vrei să te mântuiești,
Doar Iisus Hristos e cheia
Caut-o, și-ai s-o găsești !
Mi-a dat sfaturi și povețe
Și m-a mângâiat duios
Începând să mă învețe
Toată viața lui Hristos.
Am privit-o cu mirare
Și-am pornit, precum mi-a spus,
Căutând doar drumul care
Mă va duce spre Iisus.
Rătăcind pe la răscrucii,
Căutând și întrebând,
Am ajuns pe Drumul Crucii
Cu Mântuitoru-n gând.
Și-am tot mers ș-am mers grăbită
Până când am obosit
Și mi-am spus descumpănită :
"Acest drum n-are sfârșit !"
Dar deodată-mi iese-n față
Un drumeț cu chip voios,
Cu glas blând și el mă-nvață
Să fac voia lui Hristos.
-Fiica mea, mergi înainte,
Și oricât ți-ar fi de greu,
Totdeauna ține minte:
Roagă-te lui Dumnezeu !
Și oriunde te vei duce
Niciodată nu uita
C-orice om are o cruce
Ce-i e dat a o purta.
Însă dacă ai credință
Și te rogi lui Dumnezeu
Crucea ta cu biruință
Ai s-o poți purta mereu.
Printre multele necazuri
Și ispite zeci și zeci,
Ca și apa printre pietre
Tu de ele ai să treci.
-Cine ești ?- întreb străinul-
-Vin din Voia Domnului,
Sunt trimis să-ți veghez drumul
Căci sunt slujitorul Lui.
Eu i-am mulțumit îndată
Pentru tot ce m-a-nvățat,
Promițând să-i ascult sfatul
Mai departe am plecat.
Și am tot urcat pe culme
Drumul greu și-anevoios
M-am îndepărtat de lume
Să m-apropii de Hristos.
Dar deodată, ce-mi văd ochii
Sus pe culmea unui deal,
Să mă-ntorc sau să m-apropii
Să văd chinul infernal !
Pe o Cruce mult prea mare
Și în cuie pironit,
Sta Iisus privind în zare
La cei ce L-au răstignit.
Și cum sta întins pe Cruce
Suspina și lăcrima
Și cu glasu-i blând și dulce
Către Tatăl se ruga:
-Iartă-i, Doamne, Bun Părine,
Căci Eu le-am făcut pe plac,
Însă ei sunt fără minte,
Iartă-i, că nu știu ce fac !"
M-am cutremurat de spaimă
Și tristețea m-a cuprins
Și-am aflat atunci în taină
C-a-mplinit ce i-a fost scris.
Între viață și-ntre moarte,
Între cer și-ntre pământ,
Doar un pas mă mai desparte:
"Ce să fac ?" mă-ntreb în gând.
Privesc doar o clipă-n vale,
Mă cutremur de ce văd,
Numai gemete și jale,
Doar urgie și prăpăd.
Întorcând din nou privirea
Către Cel ce-n chinuri sta,
Am aflat că mântuirea
Numai El ne-o poate da.
"Eu rămân - mi-am zis atuncea -
Lângă Bunul meu Iisus
Și-mi voi duce și eu crucea
Cum și El, cu greu, și-a dus !"
( din volumul de poezii JURNAL DUHOVNICESC )