,,Cinta-voi Domnului în viata mea, cinta-voi Dumnezeului meu pînă ce voi fi ".Ps 103.
"Fă mereu ceva bun , pentru ca diavolul sa te găsească ocupat" Fericitul Ieronim
Când aveţi un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheaţi şi rugaţi-vă să se facă voia lui Dumnezeu şi nu a voastră… Domnul, Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului şi mijlocul prin care să o depăşească.
*** ***
1. Fericită este casa unde HRISTOS domneste.
2. Fericită este casa care are ca îndreptar SFÂNTA EVANGHELIE.
3. Fericită este casa unde toti se ROAGĂ.
4. Fericită este casa unde sotii TRĂIESC sub acelasi acoperis, în dragoste reciprocă, îngăduintă si IERTARE.
5. Fericită este casa în care membrii ei se RESPECTĂ si au ÎNTELEGERE deplină unii fată de ceilalti, încât nici o problemă neplăcută nu există între ei.
6. Fericită este casa unde membrii ei sunt copiii CREDINCIOSI ai lui DUMNEZEU si trăiesc VIATA DUHOVNICEASCĂ a Sfintei Biserici, încât nu se primejduiesc să devină victime ale duhurilor răutătii.
7. Fericită este casa unde membrii ei cunosc ÎNVĂTĂTURA de CREDINTĂ ORTODOXĂ, neaflându-se în pericolul de a se abate de pe calea cea dreaptă prin învătătura ereticilor.
8. Fericită este casa unde membrii ei trăiesc cu stăpânire de sine si cu ÎNTELEPCIUNE, încât nu se află în pericolul de a cădea victime ale ispitelor veacului.
9. Fericită este casa unde membrii ei trăiesc cu prudentă, CUMPĂTARE si în conformitate cu principiile MORALEI.
10. Fericită este casa unde domne?te DRAGOSTEA, că unde domneste dragostea este si BINECUVÂNTAREA, iar unde se revarsă binecuvântarea acolo este prezent HRISTOS. Unde este El este MULTUMIRE, BUCURIE, PACE si o stare de LINISTE.
Fericiti fiti VOI care trăiti întru HRISTOS, Domnul nostru! AMIN!