Pagini

duminică, 10 ianuarie 2021

SUFLETUL OMULUI ESTE ASEMENEA IZVORULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                                                                  In Grecia - Atena - la Acropoles


   Bucuria mea, Sfintii Parinti spuneau ca: “Sufletul omului este asemenea izvorului: de-l vei curati (prin spovedanie), va izvori, iar de-l vei astupa, va pieri". 

Crestinii ortodocsi, iubitori de Dumnezeu, trebuie sa se desfateze cu dumnezeiesti cuvinte, sa se intareasca in credinta citind Vietile Sfintilor, nu cu pantecele desfatandu-se, ci duhovniceste veselindu-se. Un frate l-a intrebat pe un batran parinte: “Spune-mi mie, parinte, un cuvant de folos pentru suflet pe care pazindu-l, sa ma mantuiesc!” Raspuns-a lui batranul parinte: “De vei putea rabda cu smerenie toate osandirile si ocarile, de la oricine ti se vor intampla tie, te vei mantui, fiindca, acesta este lucru mare si mai de pret decat toate bunatatile”. 

Despre smerenie un alt parinte zicea asa: “Voiesc sa fiu biruit si sa am smerenie, decat sa fiu biruitor si sa am mandrie” 

Un frate l-a intrebat pe un batran parinte: “Ce este smerenia?” 

Si i-a zis batranul: “Smerenia este a se socoti omul pe sine mai nevrednic si mai pacatos decat toti”. Intr-o istorioara din Pateric se spune ca odata au venit, la un parinte batran, cativa oameni cu un om indracit rugandu-l sa faca rugaciuni ca sa-l izbaveasca de muncile diavolului. 

Dupa ce s-a rugat, parintele a zis: “Iesi, duh necurat, din zidirea lui Dumnezeu!” Diavolul i-a spus: “Voi iesi daca imi spui: Ce sunt caprele si ce sunt oile? Batranul parinte i-a raspuns asa: “Caprele sunt eu, iar oile Dumnezeu le stie”. Auzind aceste cuvinte, diavolul a strigat cu glas mare: “Iata, pentru smerenia ta ies din omul acesta!”. 

   🙏 Cine are minte sa ia aminte la ale Sfintitilor Parinti cuvinte, cine nu sa rataceasca inainte! 
   🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze, in toata ziua si in tot lucrul tau. Amin si Aliluia!
           Preot Ioan 🛎.