Pagini

sâmbătă, 12 decembrie 2020

O, Vesnice Dumnezeule...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


O, Vesnice Dumnezeule, Doamne Iisuse Hristoase, cu adanca si mare smerenie a inimii mele, cunosc si marturisesc ca gresesc in toate zilele, dumnezeiestii tale dragoste. Pentru acesta astazi, ca este luni si inceputul saptamanii, cer sa-mi lasi toate pacatele si sa mi le ierti, rugandu-ma cu smerenie milostivirii Tale, celei mari, sa-mi dai har, ca sa pun inceput bun, sa port grija si sa ostenesc pentru sufletul meu, pentru care ai petrecut atatea osteneli si ispite la Sfanta Ta rastignire, ca sa mantuiesti zidirea Ta.

Si te rog, Dumnezeul meu si Ziditorul meu, sa ma indreptezi de astazi inainte spre bine, pana la sfarsitul vietii mele, intru cinstea si marirea imparatiei Tale si pentru mantuirea mea.
Sfinte Duh si Ingeri pazitori, inca va rog sa aveti grija sufletului meu si sa opriti puterea vrajmasului, pentru ca sa nu mai gresesc de acum inaintea Dumnezeului meu; si ma invredniciti sa va vad la moartea mea si sa stati imprejurul meu si sa duceti in ceruri sufletul meu ca sa se inchine maririi lui Dumnezeu si sa vada bucuria Sfintilor Lui pentru ca sa am pricina sa va multumesc acolo, pentru purtarea de grija ce ati avut-o pentru mine si sa va spun binele vostru cu glas neincetat in vecii vecilor.
Amin.