Cât păcatul m-a purtat

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Cât păcatul m-a purtat cincisprezece toamne, toţi mereu m-au lăudat nimeni nu s-a supărat, nimeni Doamne!

 

Cât la cel rău i-am slujit cincisprezece toamne, toată lumea m-a iubit nimeni nu m-a prigonit nimeni Doamne!

 

Cât de lume mi-a plăcut cincisprezece toamne, orice rele-aş fi făcut nimeni nu m-ar fi-abătut, nimeni Doamne!

 

Cât trecură ca un fum cincisprezece toamne, nimeni nu mi-a stat în drum să mă strige ca acum nimeni Doamne!

Dar de când mă port să-Ţi plac (trei ori patru toamne) bine caut mereu să fac şi tot nu mă are-n plac nimeni Doamne!...

 

- O, mereu de-aş fi-un pribeag toate-a vieţii toamne, ura tuturor o trag, mi-e de-ajuns că mă ai drag azi Tu Doamne!...

 

                de Traian Dorz