Pagini

sâmbătă, 8 august 2020

ROAGA-TE LUI DUMNEZEU!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Bucuria mea, ce frumoase versuri:
“De-ai ajuns la stramtorare,
Si ai dat cumva de greu,
Sa nu cazi in disperare,
Roaga-te lui Dumnezeu!”

Sfintii Parinti au numit rugaciunea - ZID DE APARARE, cantarea Bisericeasca - ARMA, iar, lacrimile fara de prihana - BOTEZ , insa fericita ascultare au socotit-o MUCENICIE, fara de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.

Si unde este rugaciunea noastra cea mai puternica?

In Sfanta Biserica Crestin Ortodoxa!

"Intr-o Biserica de provincie, cam uitata de oameni, duminica dimineata nu a venit nimeni la Liturghie. Asa ca slujba a fost oficiata doar de preot si de cantaret in fata celui insarcinat cu vanzarea lumanarilor. Preotul s-a intrecut pe el insusi, oficiind o slujba atat de frumoasa, cu o predica atat de emotionanta incat cei doi l-au intrebat uimiti la sfarsit: "Parinte, de ce ati tinut sa faceti o asemenea slujba si o asemenea predica in Biserica goala?". "Cum goala?", a replicat parintele. "Pai nu a venit nimeni!", au spus cantaretul si lumanararul. "Biserica era plina, dragii mei, dar voi nu ati ajuns inca atat de sus prin rugaciune incat sa puteti vedea. Biserica era plina de ingerii celor care nu au venit la Liturghie, desi, ar fi trebuit sa vina. Ingerii respecta randuielile si, chiar daca omul care le e dat in paza de la Sfantul Botez, nu vine la Liturghie, ei totusi vin. Cand vine si omul, ingerul e bucuros, cand nu vine, e trist. Dar ingerii vin mereu la Liturghie. Astazi, Biserica a fost plina de ingeri tristi, care au cantat impreuna cu mine atat de frumos si asta m-a stimulat".

Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🔔.