Pagini

marți, 7 aprilie 2020

NEMURIREA SUFLETULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
.

        Bucuria mea, cu totii stim ca omul este o dualitate, adica, este format din doua parti: TRUP MURITOR si SUFLET NEMURITOR. "Sa stii ca nu e o gluma relatia noastra cu Dumnezeu, sa stii ca toata civilizatia, este un moft, o desertaciune. Cand ai inchis ochii (adica ai murit), nu mai stiti nimic despre civilizatie si de mergerea pe Luna sau pe Marte si asa mai departe... Toate sunt mofturi, desertaciuni, doar un singur lucru este adevarat: Relatia noastra cu Dumnezeu, credinta noastra in Dumnezeu, NEMURIREA SUFLETULUI NOSTRU si ceea ce ne asteapta dincolo de moarte, adica o moarte spirituala vesnica, (in iad), sau o viata spirituala vesnica (in Lumina cea neinserata a lui Dumnezeu)" (Sfantul Parinte Gheorghe Calciu Dumitreasa).

"Ce-as putea sa-Ti daruiesc, o, Doamne, Cand Cerul, pamantul, totul est-al Tau? Ce-as putea sa-Ti daruiesc, o, Doamne? Doar atat: SUFLETUL MEU!"

Cat de frumos spune Patriarhul Filaret al Moscovei: "Doamne, invata-ma sa te iubesc, cum ma iubesti Tu pe mine! Invata-ma Doamne, ajuta-ma sa iubesc Creatia Ta cu tot sufletul si sa fac in toate voia Ta". Amin si Aliluia!
                                                                                                                                       Preot Ioan .