Mulţumesc

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Pune mâna Ta pe frunte
Şi alungă-mi supărarea,
Riduri, valuri de întristare
Îmi tot tulbură cărarea…

Rugăciunea-mi întăreşte
Şi dă-i aripi că să zboare
Către Cerul de lumină
Unde raiul e în floare!

Nădejdii ce-i în risipă
Dă-i curaj să toarcă iar,
Fire de credinţă, pace,
Că nimic nu e-n zadar.

Inima-n genunchi se roagă
Nopţile în privegheri,
Cât de harnică furnică
A rămas pierdută-n ieri…

Clopotul tăcerii sfinte
Mai răsună azi în strană,
Îngeri, Sfinţi, plini de lumină
Îmi mai oblojesc o rană.

Pune mâna Ta pe frunte
Şi alungă tot ce-i trist,
Uneori mă pierd cu firea...
Mulţumesc, deci mai exist!

Camelia Cristea