Pagini

joi, 23 aprilie 2020

FRICA DE DUMNEZEU ..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“.. 



Bucuria mea, iata ce ne spune despre Frica de Dumnezeu, inteleptul Solomon: “Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii; cei fara minte dispretuiesc intelepciunea şi stapanirea de sine” (Pildele lui Solomon 1:7).
Iar Sfantul Ioan Scararul zice: “Sa ne temem de Domnul macar cum ne temem de fiare, fiindca, am vazut oameni mergand la furat care nu se temeau de Dumnezeu, dar cand au auzit acolo latratul cainilor, indata s-au intors inapoi, si ceea ce n-a facut frica de Dumnezeu, a reusit sa faca frica de animale.

 Sa-L iubim pe Domnul macar atat cum ii iubim si ii cinstim pe prieteni, fiindca, am vazut de multe ori oameni maniind pe Dumnezeu si neingrijorandu-se deloc pentru aceasta, dar tot aceiasi oameni, suparand cat de putin pe prietenii lor, au intrebuintat orice mestesug, au nascocit orice fel de mijloace, in tot chipul si-au aratat intristarea si cainta si atat ei singuri, cat si prin altii, prieteni si rubedenii, si-au cerut iertare si le-au trimis celor suparati daruri, numai ca sa castige dragostea lor de mai inainte”