Pagini

duminică, 1 martie 2020

INFRICOSATA JUDECATĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 


Bucuria mea, spunem in Crez: “Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece vii si mortii...” (Matei 25:31). Asadar, indoita este Nasterea Domnului: una din Tatal mai inainte de veci, si alta din Sfanta Fecioara Maria. Doua sunt si pogorarile: una nevazuta “ca picaturile” (Psalm 81:6) si a doua, slavita si vestita pogorare, adica, cea viitoare. 

La prima venire, Hristos a suferit rastignirea Sa pe Sfanta Cruce, insa la cea de-a doua, va veni ,,intru slava" si va fi inconjurat de Sfintii Ingeri, asa cum citim in Biblie.

La prima venire am rostit cuvintele: “Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului”, iar la cea de-a doua venire, in Valea lui Iosafat, vom spune iarasi in acelasi fel. Atunci, Mantuitorul nu va veni sa fie judecat din nou, ci, sa-i judece pe jedecatorii Lui si Le va spune, El care a tacut ca un miel de jertfa: “Acestea mi-ati facut si Eu am tacut!”. Si cine va putea indura ziua venirii Lui, cand ni se va arata El, si cand ne va spune fiecaruia dintre noi: “Acestea mi-ati facut si Eu am tacut!”, stiind ca L-am rastignit de nenumarate ori prin pacatele noastre. 
Auziti ce zice Proorocul Isaia: “Toata ostirea cerului se va topi, cerurile se vor strange ca un sul de hartie” (Isaia 34:4), iar Sfanta Evanghelie zice: “Soarele se va intuneca si luna nu va mai da stralucirea ei si stelele vor cadea din cer” (Matei 24:29). 

La Infricosata Judecata, vor invia toti cei morti, imbracati in vesmintelor lor, purtand pacatele sau virtutile lor. De aceea postiti, rugati-va, nu lipsiti de la Sfanta Liturghie duminica, spovediti-va si impartasiti-va cel putin in cele 4 posturi mari ale anului. Amin si Aliluia!
                                                                                                                                 Preot Ioan 🛎.