Pagini

joi, 13 februarie 2020

VALOAREA DUHOVNICULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


   “Daca ai inima curata, duhovnicul ti-L da pe Dumnezeu!

Duhovnicul, este omul care te impaca cu Dumnezeu. Atat de mare este, incat Dumnezeu, asculta de cuvantul lui si lucreaza cu sufletul omului prin intermediul acestuia.
In Pateric scrie asa: "Daca te certi cu Dumnezeu te impaca duhovnicul, dar daca te certi cu duhovnicul nu are cine sa te împace cu Dumnezeu".
   In iubirea Sa, Dumnezeu, a daruit omului, un judecator asemenea lui, din lumea aceasta.
Un om, care sa-i fie Povatuitor, Prieten si Frate. Un om, care stie ce este caderea si ce este ridicarea, care a gustat lacrimile de pocainta si de bucurie, care stie din cercare, ca desarta este vietuirea fara Dumnezeu in lumea aceasta, si care nu poate pune masuri mai grele decat el insusi le poate duce. Acesta e duhovnicul: cel ce te "naste" pentru Imparatia cea de sus.
   Omul, seamana cu un vas care are o deschidere in partea superioara, pe unde primeste apa. Cu cat deschiderea este mai mare, cu atat intra inauntru mai multa apa.
Acelasi lucru se intampla si cu ploaia harului, care intra in om dupa cat de mare este deschiderea inimii sale. Cu cat ai mai multa deschidere si sinceritate fata de duhovnic, cu atat Harul lui Dumnezeu, va lucra cu mai multa intensitate.
De aceea, sa cerem in rugaciune, ca Dumnezeu sa ne scoata in "cale", duhovnicul care ne poate ajuta sa "coboram" Cerul in suflet, sau sufletul sa ni-l prefaca in Cer! 
                                                                                                                                     Amin si Aliluia!”
                                                                                                                                           Preot Ioan .