COPII MUTI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Era odată o femeie care obişnuia să descurajeze pe tineri zicându-le să nu mai meargă la biserică să cânte, că acolo trebuie să cânte numai babele. Această femeie întorsese multe suflete din calea aceasta bună.

Venind însă timpul să se căsătorească şi să aibă copii, a născut nouă copii muţi şi tare se întrista şi plângea că nici unul măcar nu-i spunea “MAMĂ”.
Copii s-au făcu mari şi de la nici unul nu a putut auzi cuvântul mamă şi tată. Ea însă uitase păcatul făcut în tinereţe şi nemărturisit şi se întreba mereu de ce-o fi pedepsit-o Dumnezeu aşa de rău cu toţi copii muţi?

Într-o noapte a avut un vis; un tânăr frumos îmbrăcat i-a spus: “Să ştii, femeie, că tu nouă suflete ai întors cu vorbele tale rele din calea bisericii unde mergeau să slăvească pe Dumnezeu. Le-ai întors la calea cea rea a demonilor şi s-au pierdut. Pocăieşte-te de păcatul acesta şi mai spune şi altora ca să nu-ţi pierzi şi fericirea raiului.