Pagini

miercuri, 5 februarie 2020

ACOPERITOR DE PĂCATE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


   Bucuria mea, pentru ca noi toti, GRESITORI SUNTEM, SI-N PĂCAT CĂDEM, sa luam aminte la cuvantul Sfantului Parinte, Isidor Pelusiotul: “Raul care ti s-a facut, trebuie sa-l scrii pe apa. Asa cum nu poti scrie pe apa, asa trebuie sa nu mai scrii in minte raul pe care ti l-a facut cineva si sa fii “ACOPERITOR DE PĂCATE”.
Cand un crestin ortodox tine minte raul, nedreptatea, paguba..., ce i s-a facut, aceasta este o patima, iar patimile intuneca mintea, strica amintirea lui Dumnezeu si stramba sufletul! Asadar, este minunat daca poti uita raul, dar sa nu uiti binele care ti s-a facut (sa fii multumitor si recunoscator). Sfantul Parinte, Grigorie de Nazianz spune asa: “Omul este o faptura, care a primit porunca sa devina dumnezeu”.
  De vreme ce suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, inseamna ca asta avem de facut: sa devenim ca El. Scopul nostru in viata este sa ne transformam, ca sa ajungem de la chipul lui Dumnezeu la asemanarea cu El, prin Harul Duhului Sfant. De aceea putem spune ca mantuirea este o preschimbare tainica a fiintei umane, dupa asemanarea cu Dumnezeu prin Har. Orice om este liber, constient si resonsabil. Sfantul Parinte, Sofronie Saharov, zice asa: “Noi, crestinii ortodocsi, devenim persoane, atunci  cand ne unim unii cu altii in Hristos si traim, prin dragoste, in celelalte persoane. Astfel, TRAIM TREIMIC”. Amin si Aliluia!
                                                                                                                                   Preot Ioan