Mă înnec în patimi

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



O, iartă-mă, Hristoase! că iar mă înnec în patimi,
Uneori parcă-aș plânge, dar ochii mei n-au lacrimi.
Căci le-am vărsat aiurea, după capricii rele...
N-am plâns a Tale Patimi... ce-au fost atât de grele!

O, iartă-mă, Hristoase! că știu doar să rănesc.
Cu orice om în cale, pe Tine Te-ntâlnesc...
Dar nu-Ți arăt iubire și dragoste de aproape,
De parcă-n al meu suflet doar zavistia-ncape..

O, iartă-mă, Hristoase! încerc să mă căiesc...
Dar nu o fac din suflet, ci doar mă amăgesc.
Îți cer să-mi dai iertare, la fel cum iert și eu...
Dar eu nu iert Iisuse, ci doar Te mint mereu.

O, iartă-mă, Hristoase! că nu Te-am prețuit,
Ci mai degrabă lumea și-ale ei, le-am iubit.
Deși, îmi dădeam seama, că sunt deșertăciune,
Mi-am adunat osândă... n-am făcut fapte bune.

O, iartă-mă, Hristoase! c-am râs de Sfinții Tăi.
Cu-atâta nesimțire!... m-aliam cu cei răi...
În loc să le cer Doamne, să mă ajute-n toate,
Făceam atâtea rele și-mi adunam păcate!

O, iartă-mă, Hristoase! dar Tu mi-ai dat ce-am vrut.
Mi-ai dat prieteni după mine, așa cum i-am cerut.
Deși-i vedeam pe unii că-s niște farisei...
Nu voiam îndreptarea, mă complăceam cu ei.

O, iartă-mă, Hristoase! că fără de rușine...
Am spus vorbe murdare ce Te-au rănit pe Tine.
Am făcut multe rele și chiar nu mi-a păsat,
Și n-am cerut iertare dar... cât m-am înșelat!...

O, iartă-mă, Hristoase! c-am făcut doar păcate...
Faptele cele bune, mi se păreau ciudate.
Creștinii Tăi Hristoase, cei care Te iubeau...
Erau jigniți de mine, ciudați mi se păreau.

Aveau o pace-n suflet și-o liniște deplină,
Nu-nțelegeam atunci Iubirea Ta divină.
Răbdare și iertare, căci Tu le dădeai toate...
Eu neștiind acestea, aveam doar răutate.

O, iartă-mă, Hristoase! că mult Te-am umilit!...
Când îmi jigneam aproapele, în loc să-l fi iubit.
Acum îmi văd greșeala și-aș vrea a Ta Iubire,
Căci nu-nțelegeam Doamne, cuvântul "Mântuire!"

O, iartă-mă, Hristoase! nu mă lăsa să mor!
Acum știu Adevărul și... chiar vreau ajutor!
Să mă îndrept în toate, să fac doar ce e bine...
Să-mi schimbi a mea viață, să sufăr pentru Tine!

Lucia Opria, 22.01.2012