Pagini

luni, 28 octombrie 2019

. IISUS HRISTOS NE IUBEȘTE! ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


   Bucuria mea, iata ce spune Sfantul Parinte, Iosif Isihastru: "Tu sa strigi fara incetare Rugaciunea mintii, cu multa silinta, cu durere multa. “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma, pe mine pacatosul”, sau aceeasi rugaciune, cu aceeasi valoare dar, in forma prescurtata: “Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!” S-o spui iarasi , si iarasi, si iarasi..., s-o spui la nesfarsit. Si, ca si cand ai vedea cu mintea pe Hristos, sa-i spui: „Mulțumesc, Iisuse Hristoase al meu, pentru cele bune, pe care mi le-ai dat, ca și pentru cele rele, prin care trec. Slava Tie, slava Tie, slava Tie, Dumnezeul meu!". Si asa rugand si toate rabdand, iarasi va veni harul, iarasi va veni bucuria. Si aceasta se va intampla pana cand, putin cate putin, te curatesti de patimi si devii duhovnicesc. Dar pana atunci lupta!" Si invatatura de mai sus este completata de Sfintitul Parinte, Iosif Aghioritul, prin acest cuvant minunat, de Duhul Sfant inspirat: "Copiii mei, la temelia vietii in Hristos, sunt RUGACIUNEA si cele doua mari Sfinte Taine: SPOVEDANIA si IMPARTASANIA. Chemarea lui Hristos prin rugaciune si impartasirea cu Sfantul Trup si Sfantul Sange al Lui Iisus Hristos, este inceputul si sfar­si­tul vietii in Hristos. Acesta este canonul pentru voi, cei ce va aflati in lume. Hristos va iubeste! Sa aveti nadejde in El, fiindca, cine nadajduieste in Hristos nu da gres niciodata." Si tot inspirat de Dumnezeu ne sfatuieste Sfantul Parinte, Macarie Egipteanul: "Esenta credintei este saracia cu duhul (smerenia) si iubirea nemasurata catre Dumnezeu. Sa ai mereu constiinta ca nu esti vrednic de Dumnezeu. Sa te smeresti cu inima si sa te dispretuiesti, sa indepartezi de la tine mandria si sa ai frica de Dumnezeu. Amin si Aliluia!
                                                                                                                                        Preot Ioan .