Dă-mi, Hristoase, tămăduire!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Doamne, nu-mi da ochi, daca stii ca ochii mei ar privi mai repede lucrurile rele si greselile oamenilor decat bunatatea Ta din fiecare zi...

Doamne, nu-mi da urechi, daca stii ca urechile mele ar asculta mai repede de firea pamanteasca si de soapta Diavolului decat de poruncile Tale...

Doamne, nu-mi da gura, daca stii ca gura mea ar vorbi mai repede pe aproapele meu, decat ar lauda Numele Tau si credinciosia Ta fata de mine...

Doamne, nu-mi da nici inima daca stii ca vreodata mai repede o sa simt pentru lume si placerile ei, decat pentru Tine...

Doamne, mai bine nu-mi da nimic, ca habar n-am cum sa pastrez ceea ce imi dai, nici nu stiu cum sa pretuiesc ce am, nici nu vad valoare in ceea ce sunt...

Doamne, mai bine nu-mi da nimic...

Prefer sa fiu orb, si surd, si mut si gol decat sa fiu o unealta pentru cel rau ce-ar putea distruge lucrarea Mainilor Tale...

Prefer sa fiu sarac in duh decat sa am bogatia ce ar putea face rau cuiva, decat sa imi pierd sufletul in schimbul lucrurilor trecatoare...

Prefer zilnic sa plang si sa fiu apasat de Mana Ta decat sa ma bucur si sa uit de Tine...

Prefer sa fiu vesnic un lut in Mana Ta, prefer sa ma modelezi o viata si sa cioplesti in mine cu putere, prefer arsura focului mai mult decat sa raman praful si tarana de pe picioarele altora...

Prefer sa imi faci orice, dar nu ma mai lasa sa te rastignesc din nou!